România, anexă strategică a Republicii Moldova?

De la sprijinul acordat Republicii Moldova în alegerile prezidențiale din acest an în România, până la interzicerea accesului pe teritoriul României pentru trei cetățeni moldoveni, printre care și primarul municipiului Chișinău, relația dintre România și Republica Moldova pare tot mai vizibilă. Însă, după decenii în care România a exercitat o autoritate geopolitică și strategică asupra Republicii de peste Prut, se ridică întrebarea: cine se află astăzi în poziția de subordonare?

Pentru că se pare că Chișinăul sprijină candidați la președinția României, încălcând orice normă de bun-simț și etică diplomatică, prin ingerința în alegerile unui stat suveran cum este România, se naște o întrebare firească: cât de suverană este, de fapt, Republica Moldova?

Deocamdată, această republică pare mai degrabă o regiune strategică de importanță majoră în agenda de integrare a Uniunii Europene, decât un stat cu adevărat independent. În alegerile prezidențiale din România din acest an, autoritățile de la Chișinău au făcut un lobby masiv în favoarea candidatului Nicușor Dan, iar președinta Maia Sandu și-a declarat public sprijinul pentru acesta — gest fără precedent în relațiile diplomatice bilaterale.

Mai mult, s-a pus în mișcare un întreg mecanism electoral de transport organizat, cu scopul de a mobiliza voturi în favoarea „candidatului comod” pentru puterea de la Chișinău. Rezultatul a fost unul favorabil: majoritatea cetățenilor moldoveni cu cetățenie română au votat în mod covârșitor pentru Nicușor Dan.

Este clar că a fost mobilizat în special electoratul „pro-european” al Maiei Sandu. Restul populației Republicii Moldova — cel care nu rezonează cu actuala guvernare — și-a exprimat deja opinia în trecut, când Maia Sandu a pierdut votul intern, câștigând alegerile doar la limită, cu sprijinul decisiv al diasporei.

Republica Moldova a ajuns, paradoxal, să impună României — prin influența exercitată asupra Ministerului Afacerilor Externe, condus desigur de o guvernare favorabilă Bruxellesului și Chișinăului — interdicția de intrare pe teritoriul românesc pentru trei persoane, printre care se numără primarul Chișinăului, Ion Ceban, și jurnalista Natalia Morari.

Aceasta din urmă este cunoscută pentru pozițiile sale critice față de guvernarea Maiei Sandu și față de partidul de guvernământ PAS, formațiune care, în pofida sprijinului internațional, se confruntă cu o creștere accentuată a dezaprobării din partea populației din Republica Moldova, inclusiv pe fondul unor politici considerate din ce în ce mai autoritare.

Acesta este modelul de democrație promovat de Maia Sandu: cenzurarea jurnaliștilor incomozi, închiderea televiziunilor — 12 la număr, toate sub pretextul „apărării democrației” și „integrării europene” — și o politică inflexibilă de aliniere necondiționată la direcția Bruxellesului. Guvernarea de la Chișinău pare mai preocupată să „bifeze” criterii externe decât să respecte cu adevărat valorile democratice fundamentale, precum libertatea presei, pluralismul politic și transparența instituțională.

Atât de mare pare a fi disperarea față de obiectivul integrării europene, încât autoritățile de la Chișinău acceptă cu obediență toate directivele venite din cancelariile europene, încercând să obțină sprijin politic cu orice preț, chiar și cu prețul unor concesii democratice grave.

Până și Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, o instituție creată teoretic pentru protejarea spațiului informațional, a fost plasat sub controlul direct al Președinției, ridicând serioase semne de întrebare cu privire la independența sa și la posibila instrumentalizare politică a luptei împotriva „fake news”-ului, să nu cumva să scape ceva din mâinile Maiei Sandu.

Ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă nu cumva și România se inspiră din acest model, atunci când cenzurează jurnaliști critici sau când promovează proiecte de lege care pot restrânge libertatea de exprimare. Pentru că, mai nou, Republica Moldova pare să fi devenit un „model” de comportament democratic, capabil chiar să dea lecții României — o realitate care ar trebui privită cu prudență, luciditate și spirit critic.

România trebuie să-și reafirme poziția de autoritate și partener egal în raport cu Republica Moldova, nu să ajungă o anexă strategică a acesteia sub pretextul integrării europene. Să nu uităm că România este principalul investitor în economia Republicii Moldova și, totodată, asiguratorul esențial al securității sale energetice.

Acest rol de sprijin nu trebuie confundat cu o subordonare tacită sau cu acceptarea necondiționată a tuturor deciziilor politice venite de la Chișinău, mai ales atunci când ele riscă să afecteze interesele naționale românești, principiile democratice sau buna funcționare a relațiilor bilaterale.

(Autor: Roland-David Sólyom)