„România dorită”

Așa sună programul electoral al candidatului pesedist la sceptrul prezidențial. La auzul sintagmei, m-am scuturat ca atins de friguri. Brr, neinspirată alegere! Căci, din  vremea romanilor, România a tot fost dorită de unii și alții de i-a ieșit pe nas! Romanii, popoarele migratoare, rușii, turcii, austro-ungarii, nemții, sovieticii, americanii nu ne-au ocolit defel… Dimpotrivă, și-au înfipt adânc colții în bogățiile solului și subsolului valah și nu s-au lăsat  până nu și-au umplut  visteriile. Ei cu avuția, noi cu sărăcia, cu nevoile și neamul urgisit! Doriți ba economic, ba politic, ba militar, am sfârșit prin a  fi scutlâcul „partenerului strategic” de la Washington, și azi suportăm fără crâcnire ponoasele. Culmea, nu oricum, ci gudurându-ne și lingând mâna  murdară de sânge a stăpânului efemer!

M-am  săturat ca țara mea să fie dorită de toți mișeii pământului, de toți prădătorii lacomi și lipsiți de scrupule! Îmi doresc să nu ne mai dorească  nicio putere de aiurea, deși știu, sunt un naiv caraghios! Istoria nu se va schimba în veci, întrucât omul e același dintotdeauna: o fiară ticăloasă și rapace, dispusă  oricând să-și  sfâșie aproapele  și să-l abandoneze în pielea goală!  Ehe, mi-ar fi plăcut  o Românie  temută de cei din  jur, o entitate suverană și independentă, al  cărei cuvânt să conteze prin cancelariile străine…

Apropo, înainte de 1989, comuniștii  nu doar că o țineau langa cu suveranitatea și independența, dar au și reușit să ne facă să simțim asta cu adevărat, șeful statului de atunci, Nicolae  Ceaușescu, fiind plimbat cu caleașca reginei Angliei și primit  cu ovații la Casa Albă. Bașca negocierile, în calitate de mediator, cu SUA, China, URSS, Israel, Palestina și  nu numai…  Mda,  e de necrezut că România  a avut un asemenea statut  nu foarte demult! După decomunizare, propaganda oficială și-a modificat brusc discursul  și iată-ne prostiți pervers cu gogorița că șansa noastră e una singură – îngenuncherea sub  scutul  „națiunii  indispensabile”, adică al unui bloc militar potrivnic muscalilor și chinezilor (dușmanii lor, nicidecum  ai necăjiților de la Gurile Dunării!).

De aceea, rogu-te, măi, Marcele, șterge repejor sintagma cu pricina  din capul proiectului tău de țară! Desigur, de ți-o permite timpul, prins în atâtea  meditații…

P.S.:  N-am isprăvit  bine de scris că „Statele Unite au plăcerea de a anunța un acord de împrumut direct cu România în valoare de 920 de milioane de dolari prin Finanțare Militară Externă”. Cică „împrumutul va spori capacitățile de apărare ale României și va accelera eforturile sale de modernizare militară. Acestea includ achiziționarea de sisteme de apărare americane, cum ar fi tancurile de luptă principale Abrams, și coproducția de muniție. O parte din fonduri vor fi utilizate pentru înființarea unui centru de excelență pentru producția de muniție de calibru mare (120-155 mm), poziționând România ca singurul producător de muniție pentru tancurile Abrams din Europa, cu potențial de export pe întreg continentul și nu numai. De asemenea, România intenționează să achiziționeze echipamente militare suplimentare ca parte a strategiei sale de modernizare, inclusiv avioane de luptă F-35A de nouă generație, care vor înlocui în cele din urmă flota sa îmbătrânită de avioane F-16 achiziționate din Norvegia. Această achiziție va include servicii de instruire, întreținere a aeronavelor, infrastructură și actualizări ale bazelor de date privind războiul electronic. În plus, România a anunțat achiziționarea mai multor vehicule amfibii AAV-7 de la Corpul de Infanterie Marină al SUA.”[1] Cinismul „Unchiului Sam” nu se oprește aici, ambasadoarea sa, Kathleen Kavalec  lăudându-și  persiflant lacheul:  „Operăm astăzi într-un peisaj strategic fundamental diferit în Europa, iar răspunsul României a fost de-a dreptul exemplar. Ați arătat lumii ce înseamnă să fii un lider responsabil în vremuri incerte. România este un furnizor – și nu doar un consumator – de securitate în cadrul alianței NATO.” Premierul Marcel Ciolacu le-a ținut isonul: „Semnarea Acordului de împrumut în domeniul apărării reprezintă un moment major al evoluției Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și un argument solid al încrederii și statutului de care România se bucură în relația cu aliatul nostru strategic. La nivel național, ne vom concentra în perioada următoare, pentru a dezvolta noi capacități de producție în România, vom crea locuri de muncă pentru români și vom redeveni relevanți în ceea ce privește producția de echipamente militare la nivel regional”.

Într-adevăr, asta e „România dorită”, tocmai ce vă spusei…

[1] Michael Miller, directorul Agenției de Cooperare pentru Securitate și Apărare a SUA (DSCA)