Uitată azi, Revista România eroică merită reamintită fie și pentru că apărea sub Patronajul Reginei Maria.
Rîndurile scrise de mîna Reginei, reproduse pe pagina cu Sumarul, ar trebui însușite de toți cei care răspund azi în statul român de Cultul eroilor.
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Confirm cele spuse mai sus de colonel Dumitru Roman,fostul meu coleg de la Liceul Militar ” Ștefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc, promoția 1969 ! 🙂
http://absolventi1969.wordpress.com/
Cu stimă,
colonel Alexandru Popovici .
Revista Romania eroica nu este uitata! Ea reapare de 20 de ani, sub egida Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Regina Maria”, in conditii grafice excelente si intr-un tiraj de 2500 exemplare. O puteti citi pe site-ul Asociatiei: ancerm.ro
Cu stima,
colonel Dumitru Roman,
redactor sef
Cu tot respectul pentru colonel Dumitru(Mitrita) Roman,multumesc o sa deschid site-ul.