Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie. George Simion: Următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, guvern numit de acest preşedinte ilegitim>

România, la răspântie

A apărut zilele trecute, la Editura RAO, cartea la care am trudit vreo doi ani – România, la răspântie.  Cum altfel? Căci  nu-i defel simplu să scrii despre  țara ta într-un moment de răscruce pentru destinul ei!  Și al  lumii ăsteia mari, deopotrivă!  Ca să-mi fie mai  ușor, am împărțit-o  în două părți.

 

CAPITOLUL 1

 

România ultimilor ani, una mai emasculată ca niciodată în perioada postdecembristă,  nu diferă deloc de cea din secolele trecute, aceleași suișuri și coborâșuri, ba deal, ba vale…  Metehnele  nu s-au schimbat neam, ca și năravurile, ca și tradițiile lăsate de ocupanții vremelnici ai meleagurilor valahe. Un amestec de obiceiuri orientale și occidentale, cu vădite influențe slave, un mozaic etnogenetic ca niciunde altundeva, ca la orice răscruce de vânturi… Din  această perspectivă  mi-am potrivit condeiul pentru a desena pe hârtie o frescă a României recente, fiindcă altminteri ar fi aproape imposibil să înțelegem întâmplările de  dincolo de propriile noastre fruntarii.

 

CAPITOLUL 2

 

Nici nu s-a sfârșit bine ciudata pandemie, că dinspre Rusia s-a pornit războiul. Pardon, „operațiune militară specială”, ca să nu-i supăr pe purtătorii de sloganuri de la Kremlin, surprinși într-un exces propagandistic amintind de vremurile bicisnice ale omenirii. Lumea de aici, din preaîncercatul Est, s-a înspăimântat, știind apetitul dintotdeauna al cotropitorilor muscali, așa că dezinformarea  a întrecut cu mult teatrul belicos din Ucraina, întreținut cu sârg și perfidie de SUA. În ambuscadele mediatice iscate de taberele pro și anti-ruse, destui și-au pierdut capul, victime ale minciunilor cu iz oficial. Amenințat să fiu și eu prins în cursa acestor diversiuni ordinare, am căutat să pipăi adevărul prin mijlocirea cărților de altădată și să mă plasez între aprigii combatanți. Dacă n-am reușit să-mi domolesc subiectivitatea, de vină e… Cehov, vorba unui analist pe care îl veți întâlni  nițeluș mai departe în paginile cărții.

 

La bună și lucidă lectură!

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „România, la răspântie”

  • România nu se află la raspântie, adică la o încrucișare de drumuri, ci a intrat pe ultimul drum, care se va termina în neant.

    • sa fim ,totusi, optimisti … cineva spunea , candva, ca Romania are destul noroc in istorie si a izbutit in cele din urma . Sa speram ca va reusi si acum gratie conjuncturilor si nu a oamenilor care o conduc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *