Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE>
România pe șoptite. O dojană strategică adresată Președintelui
Tot ceea ce urmează trebuie citit cu rezerva de rigoare. Nu este o investigație, ci un scenariu construit pe intuiții, nu pe dovezi. O analiză în sensul larg al termenului, fără pretenția de a avea la bază o documentare strictă. Dar uneori, intuițiile spun mai multe decât bibliografiile.
Există o tăcere greu de explicat — o tăcere strategică — care pare să învăluie de decenii relația dintre România și Statele Unite ale Americii. O relație care, deși fundamentală pentru destinul României în lumea euro-atlantică, nu reușește să se încarneze într-o prietenie cu adevărat bilaterală, transparentă, bazată pe încredere solidă și stabilitate.
De ce?
E ca și cum o mână stângă a Providenței istorice ar frâna constant apropierea reală dintre cele două state. La fiecare pas important, apare cineva sau ceva care deturnează impulsul unei apropieri autentice. Întrebarea e veche, dar mereu valabilă: cine sunt acei actori – vizibili sau invizibili – care sabotează în mod sistematic încrederea reciprocă româno-americană?
Pe culoarele de la Monterrey, acolo unde se formează elitele viitoarei comenzi strategice americane, circulă de ani buni o formulare tulburătoare: „România, trădătorul util.” Un fel de etichetă colectivă care, odată lipită pe reverul unei națiuni, devine aproape imposibil de dezlipit. Nu este o judecată de valoare, ci o percepție operaționalizată, provenită dintr-un istoric de inconsecvențe și indecizii strategice ale României – și poate chiar cultivată, discret, de forțe care nu doresc o consolidare profundă a parteneriatului bilateral.
În acest context tensionat, două evenimente recente capătă o semnificație aparte.
Pe de o parte, alegerile prezidențiale din România au fost câștigate de Nicușor Dan – perceput internațional drept un progresist, deși cei care îl cunosc în profunzime susțin că este, în realitate, un conservator profund. Această disonanță între imaginea proiectată și natura reală a personajului politic nu e doar o chestiune de branding electoral, ci poate deveni o sursă de ambiguități diplomatice.
Pe de altă parte, în Polonia are loc o campanie prezidențială tensionată, în care Statele Unite — prin administrația Trump — își exprimă deschis sprijinul pentru candidatul suveranist. Aceeași administrație care, oficial, l-a felicitat pe Nicușor Dan, dar a făcut-o într-un registru extrem de discret. Fără fast, fără zgomot, fără amplificare mediatică. De ce? Pentru că o eventuală percepție de inconsecvență americană putea afecta direct campania din Polonia.
Așa se explică discreția absolută cu care s-a produs apelul telefonic de felicitare al președintelui Trump către Nicușor Dan. A fost, fără îndoială, o convorbire convenită ca fiind confidențială. În logica subtilă a diplomației, un astfel de gest trebuie tratat cu maximum de reținere — mai ales înaintea unui scrutin strategic într-un stat aliat.
Și totuși, România a scăpat „discretul” din mână. Apelul a „transpirat” rapid în presă. Mai grav, Președintele ales l-a confirmat personal, pe contul său de Facebook, menționând că între părți a existat o înțelegere privind discreția.
A fost o gafă de comunicare? O decizie naivă? Sau o mișcare dirijată de o mână nevăzută din anturajul Președintelui ales?
Dacă a fost o decizie personală, atunci Nicușor Dan trebuie sfătuit, cu respect, dar fermitate, să-și asume urgența numirii unui consilier redutabil în politică externă. Dacă în schimb a fost sfătuit să confirme public apelul, atunci e cazul să întocmească o listă cu numele celor care l-au îndrumat. O listă deschisă, cu două posibile titluri:
„Oameni defavorizați științific și cultural în diplomație”
sau
„Oameni foarte rău intenționați față de interesele fundamentale ale României”
Pentru că, în această lume fragmentată, unde imaginea unei țări devine monedă de schimb în jocul alianțelor, orice detaliu contează. Iar imaginea României este acum, fără exagerare, sub asediu.
Și dacă vorbim cu atâta lejeritate despre riscuri de securitate națională, poate ar fi cazul să începem cu imaginea externă. Un partener respectat este un partener ascultat. Un aliat credibil este unul care inspiră consecvență. România, în acest moment, nu reușește nici una, nici alta.
Așadar, această „dojană strategică” nu vine din ranchiună, ci din speranța că România ar putea, într-un final, să nu mai fie „pe șoptite” în relațiile ei internaționale. Ci o voce clară, respectată, coerentă și previzibilă.
Altfel spus, o țară care inspiră încredere — și nu o menajează.
(Autor: Dumitru Ungureanu, Washington DC)
Comentarii
numai ca „discretia” nu se refera la apelul propriu-zis ci la continut, nu poate fi altfel. tot ca o intuitie personala, trump i-a spus ceva legat de razboiul de la est si de prezenta americana de la noi, de aici cererea de discretie.
chiar asa? „tradator util”? eu ma gandesc la kurzi, singurii oponenti pe teren ai fundamentalistilor si cum i-a tradat trump in prima legislatura, spunand: „nu avem nicio obligatie fata de kurzi”!!! la ei e politica, nu e tradare, mari jeguri americanii astia…