România – prostituata care se oferă Americii pe gratis

Între 8 și 10 martie 2005, președintele de atunci al României, Traian Băsescu face o vizită la Washington. Prima sa vizită în SUA ca șef de stat. Momentul culminant al vizitei îl reprezintă întîlnirea din Biroul Oval cu George W. Bush. Angajamentele luate de Traian Băsescu în numele României fără a primi nimic în schimb au înscris vizita în lunga tradiție postdecembristă a slugărniciei față de America. Revoltat de această postură umilitoare, am publicat în Jurnalul național, din 14 martie 2005, comentariul cu titlul România – prostituata care se oferă Americii pe gratis. După 20 de ani de la apariție, aș pune același titlu oricărui comentariu despre relația dintre București și Washington.

Am citit cu atenție reportajele și comentariile dedicate călătoriei lui Traian Băsescu la Washington. Cu puține excepții, toate mărturisesc gravele slăbiciuni ale presei postdecembriste în materie de Externe, domeniul considerat neinteresant de multe conduceri de jurnale, dat fiind că la reuniunile internaționale nu sunt violate bătrîne în pragul morții și nu se surpă dealuri peste țărani confuzi. Una dintre aceste slăbiciuni constă in neglijarea aproape totală a contextului intern și internațional în care s-a produs voiajul peste Ocean.

Mult timp după 1989, România a fost considerată drept o țară față de care Occidentul, America îndeosebi, are serioase reticențe. În timp ce țările din Europa Centrală și de Est aparținînd spațiului catolic erau sub un potop de simpatii, Romania, fosta lor colegă de lagăr socialist, era mustrată de dimineață pînă seara. S-a creat astfel în plan intern sentimentul că țara noastră a rămas în afara sferei de influență a Apusului grație unor înțelegeri pe șest între ruși și americani, în genul celei de la Malta. Sentimentul de respingere de către Occident a fost accentuat și de prezența lui Ion Iliescu în fruntea statului. Chiar dacă domnia sa a optat la un moment dat pentru Occident și mai ales pentru americani, trecutul de activist de partid a cîntărit greu în suspiciunea, profund nedreaptă, că Apusul îi dă cu tifla. Sub puterea acestei stări de spirit naționale, călătoriile în America ale lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Adrian Năstase au fost pîndite în Romania cu o încordare de slugi care vor să dibuie dacă reprezentantul lor e pus la masă în sufrageria Stăpînului sau dacă, așa cum se așteptau, e ținut în anticameră, laolaltă cu ciubotele. Și cînd se constata că președintele sau premierul se pricopsea cu o primire în Biroul Oval, între Monica Lewinski și președintele Republicii Burkina Faso, la casele mari din România se arbora drapelul național. S-a ajuns astfel la o adevărată literatură jurnalistică dedicată notelor de protocol din timpul vizitei. S-au stors astfel marfare de comentarii pro și contra din cantitatea de minute și secunde de adăstat în Biroul Oval, din numărul de dinți ai surîsului la intrare, din faptul că președintele nostru a fost sau nu bătut pe umăr.

Statutul României lui 2005 e însă altul. Țară membră NATO, țară pe cale de a fi admisă în Uniunea Europeană, țară aliată a Americii în războiul din Irak. Dar mai ales țară pe care America pariază în bătălia surdă angajată cu „bătrîna Europă“. În aceste împrejurări, tot ceea ce pînă nu demult se constituia în materie de dibuit semnificații nu mai are nici o relevanță. A face azi mare caz de faptul că președintele român a fost primit în Biroul Oval, de faptul că i s-a spus prieten, mi se pare o prostie. La astfel de mizilicuri ar trebui să vibreze erectic patriotic jurnaliștii din Uzbekistan. La Council on Foreign Relations, Traian Băsescu a ținut alocuțiunea cu tema: „Black Sea Area: Advancing Freedom, Democracy and Regional Stability“. Un document care n-a fost luat în seamă de nimeni. Nici măcar de politicieni care știu ceva politică externă. Asta și pentru că, probabil, chestia cu Marea Neagră trece în ochii unora drept o năstrușnicie de fost căpitan de vapor. Iar în ochii altora, drept o reluare într-un ambalaj țipător a celebrei obsesii a lui Ion Iliescu, moștenită și de Emil Constantinescu, a Drumului Mătăsii. Din nefericire, lucrurile nu stau așa. Tema Mării Negre la Traian Băsescu exprimă o concepție de politică externă ce ar merita mai mult decît o dezbatere în Parlament. Ar merita chiar un Referendum. Spune Traian Băsescu la un moment dat în alocuțiunea sa:
„La 15 ani de la schimbările democratice care au cuprins țările din Estul Europei avem un nou moment prielnic pentru a avansa acest proces dincolo de Ucraina, Georgia și Moldova. Trebuie să rămînem concentrați și determinați în încurajarea altor state din regiune să se angajeze într-un proces de democratizare”.

Textul necesită o decriptare. Prin alte state din regiune se înțeleg: Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan. State aflate în sfera de influență a Rusiei. În numele procesului de democratizare, SUA au instalat în Ucraina, Georgia și Moldova regimuri proamericane. În alocuțiunea sa, Traian Băsescu nu se mulțumește să salute intenția Americii de a smulge Rusiei și alte foste state ale URSS, îndeosebi cele din Caucaz, vitale în confruntarea pentru noul puț de petrol al lumii. Domnia sa pune România la dispoziția Americii ca vîrf de lance al noii expansiuni împotriva Rusiei. Sub acest semn, alocuțiunea folosește sintagma Avem un nou moment prielnic, înțelegînd prin aceasta, noi, românii, avem un moment prielnic. Care va să zică, președintele nostru a mers la președintele Bush cu un plocon. România e gata să se implice masiv și fățiș în răsturnarea regimurilor pro rusești dintr-o serie de state aparținînd pînă nu demult URSS și instalarea unor regimuri pro americane. Cu mijloacele folosite de americani în Ucraina și Georgia: acțiuni subversive ale serviciilor secrete, sprijinirea logistică a așa-ziselor organizații ale societății civile, presiuni economice și militare. în anii interbelici, România s-a pus la dispoziția Occidentului drept cordon sanitar al apărării față de expansiunea Rusiei. Acum, prin Traian Băsescu, ea se oferă drept pionier sanitar al Americii în ofensiva fără precedent împotriva Rusiei. O ofertă pe care toate celelalte state din Europa Centrală și de Est n-au îndrăznit s-o facă, plecînd de la adevărul că sunt prea mici pentru un război așa de mare.

Mai mult, într-un efort de supralicitare absolută, Traian Băsescu a anunțat schimbarea spectaculoasă a strategiei de apărare a țării. România ar urma să participe la tot ceea ce America consideră a fi drept atac preventiv împotriva terorismului, atac pe care multe state europene îi consideră drept un altfel de a spune expansionismului imperialist american. Și aici, România rămîne singulară în rîndul fostelor state socialiste. Polonia a stabilit deja retragerea militarilor săi din Irak. Bulgaria a denunțat virulent uciderea unui militar de către soldații americani. Ucraina, beneficiară a sprijinului american direct în ieșirea de sub tutela rusească, a anunțat și ea retragerea militarilor. Sub conducerea lui Traian Băsescu, România nu numai că nu dă semn c-ar vrea să urmeze țările Europei civilizate în ieșirea din mlaștina de nisip irakiană. România se angajează că va participa și la alte aventuri americane pe planetă. La o posibilă intervenție militară în Iran. Sau la o posibilă ocupare militară a Siriei. Asistăm, astfel, grație analfabetismului dovedit de clasa politică autohtonă, la o politică externă mai dihai decît cea dusă de Nicolae Ceaușescu în megalomania lui de a fi considerat un lider de talie mondială. În timp ce Nicolae Ceaușescu a oferit România ca suveică între America și Rusia, Traian Băsescu o oferă ca fus menit să înțepe în fund Rusia. Cu această ofertă totală, lipsită de acceptul Parlamentului, dar mai ales al țării, a mers Traian Băsescu la Washington. Evident, fără a cere nimic în schimb. Pentru România, desigur. Pentru el a solicitat ca striptease-ul din Biroul Oval să fie transmis în direct. Să vadă moldo-valahii de ce trecere se bucură el la – vorba relatărilor orgasmatice din presa noastră scrisă – Cel mai puternic om al lumii.

Un astfel de moment e o premieră în istoria Americii din ultimul timp. Toate statele care s-au oferit să i se asocieze la politica sa agresivă pe planetă au cerut ceva în schimb: înlesniri economice, presiuni la FMI, garanții de securitate. România lui Traian Băsescu nu cere nimic. E asemenea unei fete de pe Șoseaua de centură care se oferă să-i facă șoferului de Tir toate serviciile fără a pretinde un dolar! La un astfel de plocon, te-ai fi așteptat ca președintele american să-i răspundă lui Traian Băsescu prin gesturi deosebite de amiciție, de care au beneficiat alți șefi de stat:

Să-l oprească la masă, să-l invite la ranch-ul său din Texas. Traian Băsescu a avut parte însă de o vizită la nivelul celei întreprinse de premierul Adrian Năstase. Nici măcar la nivelul vorbelor goale, protocolul dedicat ofertantului absolut Traian Băsescu n-a sărit peste nivelul celor spuse lui Adrian Năstase. Și fostului premier i s-a declarat că va birui în alegeri. Asta nu l-a scutit să le piardă cu brio. Asta din punctul de vedere al protocolului. Din punctul de vedere al faptelor, al ceea ce am putea numi răsplata pentru prostituarea absolută față de americani într-o Europă destul de prudentă, rezultatele vizitei sunt mai mult decît nule. FMI a rămas pe poziții. Instalarea bazelor americane în România plutește în negura viitorului indefinit. Nu i s-a dat țării noastre nici garanția că, în eventualitatea unor retorsiuni din partea Rusiei, America îi va sări în ajutor.

Transpusă în practică, Noua Politică Externă a României, rezumată la ipostaza de soldat credincios al Americii, implică numeroase riscuri pentru interesele noastre naționale: inimaginabile costuri de vieți omenești, uriașe cheltuieli materiale, supărarea Europei, furia Rusiei. Cei care și le asumă sunt milioanele de români. Primesc ei ceva în schimb pentru asta? Firește că nu. Primește doar Traian Băsescu. Iluzia că joacă în lumea de azi un rol mult mai di granda decît l-a jucat Nicolae Ceaușescu în lumea de ieri.

La revenirea în țară, Traian Băsescu a declarat:
„A fost o vizită scurtă și extrem de productivă din punct de vedere politic și, din punctul meu de vedere, obiectivele au fost atinse.“Â
Firește că, din punctul de vedere al domniei sale, obiectivele au fost atinse. Rămîne de văzut dacă au fost atinse și din punctul de vedere al țării.