României îi lipsesc olandezii

Momente și evenimente comentate de mine. După o călătorie în Olanda, am publicat în Jurnalul național din 18 august 2003, reportajul Ne lipsesc olandezii! Îl republic, deoarece și azi, în 2025, pot spune că ne lipsesc olandezii.

În iunie 1927, Mihail Sadoveanu întreprinde o călătorie în Olanda. Marele scriitor a rămas celebru nu numai prin talentul său literar, dar şi prin crîncena sa zgîrcenie. Plăcerea de a călători peste hotare nu va fi fost ieftină acum 76 de ani. Sadoveanu nu-și pune însă la bătaie contul din bancă. Stă în Olanda vreo lună aproape pe banii statului. Membru în Consiliul de Administrație al CAM, își aranjează să însoțească la Amsterdam pe inginerii Marcel Popescu și Emil Protopopescu. Aceștia urmau să negocieze un import de tutunuri exotice. Se înțelege că prezența lui Sadoveanu într-o asemenea afacere strict comercială n-are nici o justificare. Afară doar de aceea că scriitorul se dădea în vînt după cadouri oferite de mai-marii vremii. Dotat cu un deosebit simț al observației, dar și cu un excepțional talent de a scoate bani din scris, Sadoveanu își publică notele de călătorie mai întîi în serial (în „Adevărul literar și artistic“), apoi în volum (la editura Cartea Românească).

Pe 13 iunie 1927, Sadoveanu nota:

„Ieri, în zi de duminică, am făcut o excursie clasică, pe care nu se poate să n-o întreprindă toți străinii trecători prin Olanda“.

Din „Olanda“, volumul însemnărilor lui Sadoveanu, aflăm că scopul declarat al acestei excursii e vizitarea localităților Volendam și Marken. Aici, înțelegem din paginile dedicate călătoriei, nu sunt nici muzee cu picturi sau sculpturi celebre, nici monumente închinate vreunei bătălii de răscruce pentru omenire, nici măcar excepții ale naturii, în genul Niagarei sau Everestului. Volendam e o localitate de pescari. Marken, una de țărani. De ce se organiza în 1927 o excursie clasică în aceste locuri? Potrivit lui Sadoveanu, pentru ca turistul să vadă contra cost realitățile tradiționale ale Olandei. Scriitorul notează, nu fără ironia sa blîndă, moldovenească, vădita preocupare a ghidului de a arăta case, ferestre, localnici, vaci, oi, cai, dar și debordantul entuziasm al turiștilor, cei americani îndeosebi, de a fotografia totul în cale sau de a cumpăra, în chip de suvenir, toate prostiile. Un popas obligatoriu, spune Sadoveanu, e la o fermă de vaci, unde turiștii asistă la preparatul brînzei și, după aceea, cumpără pe rupte, la prețuri piperate.

De la călătoria lui Sadoveanu au trecut 76 de ani. 76 de ani de evenimente care au schimbat radical fața Europei și a lumii. 76 de ani de evenimente cruciale și pentru Olanda. Țara a fost ocupată de nemţi şi apoi eliberată de americani. Coloniile sale și-au cîștigat independența. A intrat în NATO și în Uniunea Europeană. S-au introdus Internetul, călătoria cu avionul, telefonul mobil și televiziunea. Și cu toate acestea, ca și acum 76 de ani, se organizează o excursie clasică la Volendam și Marken. Chiar dacă nu se merge doar cu vaporul, ca pe vremea lui Sadoveanu, cea mai mare parte a drumului fiind făcută cu autocarul, scopul a rămas același: cunoașterea realităților olandeze tradiționale. Drept urmare, excursia de azi e marcată de aceeași grijă a ghidului de a-ți vîri pe gît drept senzaționale banalități ucigătoare, de la vaci și cai pană la acoperișuri, și de aceeași frenezie a turiștilor, cei americani îndeosebi, de a fotografia, filma sau cumpăra. Culmea culmilor e că traseul are drept moment obligatoriu, ca și pe vremea lui Sadoveanu, popasul la o fermă de vaci pentru a vedea cum se face brînza olandeză, dar mai ales pentru a cumpăra ceea ce se găsește și într-un supermarket din Amsterdam la un preț de două ori mai ieftin. Trucul e cel din toate țările care și-au făcut din turism o industrie. Cel de a prezenta banalitățile drept un lucru senzațional. Autocarul nostru se așază disciplinat alături de alte cîteva, semn al succesului de care se bucură acest traseu. Se intră pe grupuri. De aceea, cît timp un grup e înăuntru, celelalte vizitează grajdul, crescătoria de fazani, găinile, oile. Oile vin imediat cum văd turiști. Sunt, probabil, educate în acest sens. Cum sunt educate în Olanda toate viețuitoarele pentru a face pe plac turiștilor. Se știe astfel că mai ales în călătoria peste hotare omul simte nevoia să fie altfel decît acasă. Intuind acest adevăr care i-a scăpat lui Shakespeare, managerii turismului olandez au făcut în așa fel încît tot ce e animal sau pasăre să se dea bine pe lîngă turiști. Prin restaurante și chiar pe străzi, pisicile aleargă spre tine și se dau cu burta-n sus, să le mîngîi. Procedează în chip asemănător porumbeii, stîrcii, peștii, stăncuțele și chiar lebedele. Înaintea unei excursii pe canalele Amsterdamului, am văzut o lebădă care s-a învîrtit pe lîngă ponton, întinzînd ciocul după mîncare tot timpul pînă la plecarea vaporului. În fine, ne vine rîndul. Intrăm într-un soi de cramă din podgoriile noastre. Sus, pe un scăunel stă cocoțată, ca un arbitru de tenis, o jună îmbrăcată național. Cînd s-a convins că toți cei din grup au intrat, respectiva începe să explice în trei limbi de circulație internațională, cu gesturi ajutătoare, cum se face brînza. Nu lipsesc, evident, nici tradiționalele glume nesărate din repertoriul tuturor ghizilor de pe planetă. Cei din grup rîd în ordinea limbilor folosite. La început hohotesc vorbitorii de engleză. Vine apoi rîndul celor care știu franceza. Încheie succesiunea de hohote cunoscătorii de spaniolă. Aceștia rîd cu oarecare nervozitate, dat fiind că pînă acum s-au tot întrebat ce dracu’ a spus juna atît de vesel de-au rîs pe rupte cei dinainte. O dată terminată Introducerea se trece la Cuprins. Juna sare sprintenă de pe scaun și dă la o parte aripile unei uși. După care, alergînd la fel de sprintenă, se transformă în vînzătoare. Toată lumea iese din magazin încărcată de pachete. Cei care mai au puteri după atîta efort intelectual vizitează conștiincioși un pat, o sobă, o pereche de saboți și, dacă țin neapărat, își notează site-ul fermei de pe Internet.

Două învățăminte mai importante pentru noi, romanii, s-ar desprinde din această repetare după 76 de ani a unei excursii într-o realitate prin nimic ieșită din comun. Învățăminte pe care le-am putea urma dacă ne gîndim că nici noi nu putem oferi călătorului străin muzee celebre în lumea întreagă, locuri intrate în istoria universală sau ciudățenii ale naturii trecute în toate manualele de geografie. Putem oferi în schimb, ca și olandezii, realități tradiționale, unele chiar mai bine conservate decît cele din Olanda. Primul – valabil și pentru alte domenii ale economiei olandeze – îl reprezintă statornicia într-o inițiativă. La noi, cel puțin după decembrie 1989, și nu numai în turism, obiectivele s-au schimbat de la o zi la alta. Cu excepția lucrurilor proaste, e greu de descoperit ceva pe care-1 facem cu temeinicie, cu încăpățînare de 14 ani întruna. Asta se explică, probabil, prin capacitatea noastră de a ne plictisi repede, dar și prin disponibilitatea guvernanților de a renunța extrem de ușor cînd apare primul obstacol.

Al doilea învățămînt e dat de ceea ce am putea numi temeinicia în practicarea unei ocupații. Olanda nu se poate făli cu obiective turistice ieșite din comun. Pentru exploatarea a ceea ce are însă s-a pus la cale o organizare ieșită din comun. Dacă ocupațiile olandezilor nu diferă prea mult de cele de pe vremea lui Sadoveanu, progresul se face simțit în perfecționarea lor prin industrializare. Avem astfel în această țară nu numai o industrie a turismului, dar și o industrie a păscutului, a petrecerilor pentru străini, a comerțului cu fleacuri. Turismului românesc nu-i lipsesc nici banii, nici ofertele. Îi lipsesc organizarea, seriozitatea; încăpățînarea de a duce un lucru pînă la capăt. Pentru așa ceva însă tare mă tem că nu numai turismului, dar și întregii vieți economico-sociale îi lipsesc olandezii!