Alexandru Ioan Cuza decide organizarea unei tabere militare la Floreşti. Primul aşezămînt din Istoria Principatelor care reuneşte moldoveni şi munteni.
Un mod de a făuri Unirea şi în plan sufletesc. Dar şi de a deştepta patriotismul, demult uitat la români, date fiind condiţiile fanariote.
Dimitrie Bolintineanu se arată uluit în Viaţa lui Cuza Vodă, că „se găsiră oameni care turbaseră de mînie în faţă cu aceste manifestări militare”.
Starea dintîi trece.
Urmează în chip fatal meditaţia.
Scriitorul începe prin a identifica lumea care „văzu cu ochii săi aceste manifestaţii”.
Era – notează el magistral – „acea lume care credea patria, proprietatea străinilor dată lor în arendă”.
Vine la rînd meditaţia.
Tulburătoare prin adevărurile dezgolite:
„Este de însemnat acest fenomen la Români, aceia care s-au născut şi au crescut legănaţi de mîinile armatelor de ocupaţie simpatie pentru străinii care vor să ne zdrobească! Astfel nu fără cuvînt un autor francez zicea în timpul războiului Crimeii, cînd Ruşii fură siliţi a evacua ţările române: Ruşii se întorc din Principate, dar avant-garda lor rămîne sub numele de Români. Această avant-gardă era cînd Rusă, cînd Austriacă, cînd Turcă, cînd Franceză, dar niciodată Română. Cinismul ei făcea să se indigneze însuşi străinul. «– Voi face tot pentru a servi Turcia şi Rusia, zicea în anul 1848, în cort, la Cotroceni în tabăra turcească Caimacanul român numit de Poartă. – Să nu faci nimic pentru Rusia şi Turcia, răspunde Fuad Efendi, să faci pentru ţara ta»”.
Un comentariu pentru articolul „Românii care cred patria „proprietatea străinilor dată lor în arendă“”