Dimineața începe cu buletinele de știri, să văd ce mai este cu războiul din Ucraina. Se difuzează detalii despre atacurile noi ale rușilor. Of, Doamne!
Chiar când nu m-am simțit bine, tot cu radioul am început ziua. Dar nu am mai putut lucra în orele următoare. O zi am zăcut, iar apoi am stat în pat pentru recuperare. Tot ce am putut să fac a fost să deschid YouTube și dau la filme rusești cu traducere în limba română.
În urmă cu ceva ani, mă uitam la ele luând la rând toată filmografia existentă.
Revenind în actualitate, la psihologia rușilor în zilele tragice ale confruntărilor din Ucraina, mi-a revenit cheful să văd unele dintre pelicule. Și mă întreb cum pot rușii, autori de asemenea filme sensibile, să comită atacurile la care e martoră întreaga planetă. Știu, nu rusul în general atacă, ci Putin prin intermediul militarilor săi.
Evident, toți așteptăm, cât mai repede posibil, finalizarea războiului, iar până atunci realizarea coridoarelor umanitare. Ele s-au aflat în centrul atenției în a doua rundă de convorbiri dintre reprezentanții Ucrainei și Rusiei.
Până atunci, vă invit să vedeți trei producții rusești, asta în măsura în care nu le știți deja de multă vreme.
Filmele ,,Palma”, ,,Italianul” și ,,Cariera lui Dima Gorin” pot fi vizionate accesând link-urile de mai jos.
Lasă un răspuns