Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Rusia a pierdut deja Războiul mediatic

Scriind într-un comentariu anterior despre alte agresiuni ale unor Mari Puteri împotriva unei țări mici sau mijlocii (Irak, Serbia, Afganistan, Libia), am reamintit că America, deși Stăpîna absolută a Planetei, Noul Imperiu Universal, s-a străduit din răsputeri să convingă opinia publică mondială de justețea intervenției. Pentru asta, înaintea invaziei, și ea așteptată să se întîmple, s-a desfășurat o campanie mediatică de diabolizare a celui sau a celor care conduceau țara respectivă. Saddam Hussein a fost prezentat (printr-o răsturnare de imagine, pînă atunci fusese un ins de treabă) ca un monstru care nu se va da în lături să folosească arma chimică împotriva kurzilor. Kurzii erau pentru America victimele unui genocid, așa cum sînt azi pentru Rusia rușii din Donbas. Totodată, Saddam Hussein a fost prezentat ca un dictator. Atacarea Irakului a primit justificări politico-morale. O minoritate (kurzii) trebuie apărată de genocidul la care amenință s-o supună dictatorul. În cazul Afganistanului, ofensiva împotriva talibanilor a fost justificată printr-o campanie mediatică bine pusă la punct ca acțiune politico-morală. Pentru opinia publică din America, ca pedeapsă pentru că-l adăposteau pe criminalul Ben Laden. Pentru opinia publică mondială, deoarece talibanii întorseseră Afganistanul în Evul Mediu. Aproape identică a fost pregătirea în cazul agresiunii NATO împotriva Serbiei. Slobodan Miloșevici a fost prezentat drept Măcelarul de la Belgrad. Era măcelar, deoarece se dedase la un genocid împotriva kosovarilor.

Și aici ne întîlnim, ca și în cazul agresiunii Rusiei, cu o agresiune avînd drept motiv apărarea unei minorități în fața majorității abuzive. E mai mult decît interesant că în cazul kurzilor și al kosovarilor ruperea de țara mamă a avut loc după invazie, ca efect al acesteia, pe cînd în cazul rușilor din Doneț și Lugansk, înainte de invazie. Din acest punct de vedere, invadarea Ucrainei e absurdă. După recunoașterea celor două republici, Ucraina n-a pornit o campanie militară ca să lichideze republicile rebele. Poate că așa reacția Rusiei ar fi avut o noimă. Cum însă acest lucru nu s-a întîmplat, invazia își adîncește trăsătura de act straniu, ilogic.

Mult mai important, pe parcursul invadării Irakului, comunicarea de război a funcționat ireproșabil. După prima zi de invazie, forțele americane au început să prezinte prizonieri irakieni care salutau eliberarea țării lor de sub dictatură. Pe parcursul agresiunii NATO asupra Serbiei, mașinăria de comunicare publică a NATO s-a întrecut pe sine în a prezenta descoperiri de gropi comune, lagăre de refugiați.

În toate operațiunile de Război mediatic, America a fost cu gîndul la Vietnam. Prin urmare, pe parcursul invaziei mașinăria de comunicare publică s-a preocupat să contracareze acuzația de a fi fost lovită populația civilă. Într-un război apar – cum spuneau americanii în Irak – și pagube colaterale. Adversarul direct sau cel care stă în spatele adversarului militar se străduiește să facă mare caz de pagubele colaterale. Toți ziariștii străini care au fost la Belgrad în zilele Bombardării Orașului au trecut și pe la o școală lovită din greșeală de o rachetă de croazieră. În toate intervențiile Americii, dincolo de Irak, Serbia, Afganistan , Libia au stat adversari mult mai puternici ai Americii. Unii, fățiș (Rusia și China), alții mascați (unele țări occidentale). Mașinăria de propagandă de război a acestor adversari a fost pusă la lucru pentru a impresiona opinia publică mondială cu imagini menite a dovedi că americanii erau niște criminali.

Putem spune astfel că în lumea modernă alături de Războiul propriu zis se desfășoară un Război mediatic, avînd drept scop cîștigarea simpatiei pentru tine și a urii pentru adversar.
În cazul agresiunii angajate de Rusia împotriva Ucrainei, întîlnim multe dintre elementele războaielor asimetrice de după 1990:
O Mare Putere declanșează un război împotriva unei puteri mici sau mijlocii.

Așa cum arătam mai sus, principala dificultate pentru Marea Putere e statutul de victimă al puterii mici sau mijlocii. În chip automat opinia publică din toată lumea ține partea victimei. Chiar dacă fără a avea proporțiile celui din cazul Rusia împotriva Ucrainei, simpatia pentru Victimă și ura pentru Agresor s-au întîlnit și în cazul conflictului din Irak și din Serbia. (Mai puțin în cazul Afganistanului). În România, de exemplu, simpatia față de sîrbi și antipatia față de NATO au fost atît de mari încît Emil Constantinescu susținătorul intervenției n-a mai candidat pentru un al doilea mandat de președinte, și PRM, categoric împotriva intervenției, a obținut un scor bun la parlamentare și la prezidențiale.

Întorcîndu-ne la Războiul Rusia-Ucraina, pentru că aceasta e esența a ce se întîmplă în prezent, Război declanșat de Agresiunea Rusiei, vom sesiza o ciudățenie:
În timp ce Ucraina exploatează cu brio rolul de victimă în cadrul Războiului mediatic, Federația Rusă nu face nimic în acest domeniu. Un război, indiferent între cine se duce, e, mai ales în lumea modernă, un război mediatic, dacă nu doar un război mediatic. Ucraina, prin Volodimir Zelenski, a cîștigat la scor războiul mediatic. Deși posedă și folosește armament modern, deși Armata ucraineană a reușit să împotmolească ofensiva Rusiei, ceea ce înseamnă pierderea deja a Războiului de către Rusia, prin Zelenski mai ales, Ucraina pare a avea o armată de secolul XIX, o armată care trebuie ajutată de către populația civilă. Rusia s-a bazat pe un război fulger, încheiat rapid prin prăbușirea Armatei ucrainene. După trei zile de război, armata ucraineană nu numai că nu s-a prăbușit, ba mai mult, opune o rezistență înverșunată.

În privința Războiului mediatic, Ucraina, după părerea mea consiliată de americani, a repurtat succese zdrobitoare. Imaginea de țară fără armată, fără tancuri, fără avioane, apărată de ucraineni cu mîinile goale a stîrnit o uriașă simpatie pe tot globul față de Ucraina și față de președintele Zelenski. Ceea ce în condițiile lumii de azi înseamnă aproape cîștigarea Războiului de pe teren. Ar fi fost de așteptat, potrivit legilor Războiului modern, ca Rusia să desfășoare și ea un război mediatic. În chip bizar, Rusia nu face nimic în acest domeniu. Așa cum spuneam, America a dus înaintea Invadării Irakului o campanie de justificare a intervenției. Prin Colin Powell s-a prezentat Consiliului de Securitate, în transmisie directă, un praf acuzat de a fi conținut de o armă chimică. Mult timp după aceea, Colin Powell a mărturisit c-a mințit. Irakul nu avea arma chimică. Deși a fost vorba de un fake news din cadrul Războiului mediatic, putem spune că America s-a străduit să justifice intervenția. În cazul Rusiei, această campanie de justificare lipsește. Discursul lui Vladimir Putin prin care a anunțat invazia s-a referit doar în cîteva rînduri la Ucraina. Invadarea a fost justificată prin nevoia de denazificare a Ucrainei. Despre naziștii din Ucraina Rusia n-a zis nimic pînă la invazie.

Ar fi fost de așteptat ca măcar acum, la anunțarea invaziei, Vladimir Putin să prezinte lumii dovezi ale existenței naziștilor în Ucraina. Vladimir Putin n-a făcut-o. Menționam mai sus că pe parcursul intervenției în Irak, SUA au acordat o atenție uriașă războiului mediatic. În cele trei zile de Război ruso-ucrainean, Rusia n-a acordat nici o atenție războiului mediatic. Ar fi fost de așteptat ca Vladimir Putin să țină în fiecare seară o conferință de presă sau măcar o declarație de presă. N-a făcut-o. După declanșarea invaziei n-a mai ieșit în spațiul mediatic.

Rusia despre care s-a tot spus că are troli, site-uri, agenți sub acoperire de redactori în multe publicații ale lumii, televiziuni de propagandă n-a folosit o clipă această mașinărie. N-am întîlnit nici pe TASS, nici pe Rusia Today vreo încercare de a justifica invazia prin așa-zise descoperiri din teritoriile cucerite. Nici o acuzație adusă de Ucraina n-a fost dezmințită. Nici o dovadă a existenței naziștilor n-a fost prezentată. Dovezi nu cred că sînt. Într-un război mediatic, ele pot fi născocite și rostogolite de mașinăria de propagandă de război. În cele trei zile Rusia n-a apelat o clipă la formidabila sa mașinărie de manipulare.

Cum se explică asta?
Răspunsul ni-l dă recenta declarație a lui Dmitri Medvedev ca răspuns la sancțiunile occidentale.
Fostul președinte al Rusiei, considerat un „porumbel” printre „ulii Războiului” de la Kremlin, afirmă că Rusia poate trăi și fără relații diplomatice. Declarația nu aparține unui lider taliban, ci unui lider rus dintr-o țară care trăiește în Europa secolului XXI.
Această declarație, ca și lipsa de orice preocupare de a justifica intervenția, sînt cele mai neliniștitoare lucruri în chestiunea intervenției.

Atacarea Ucrainei pare a fi o demonstrație stranie a conducerii de la Kremlin.
Ceva în genul:
Ne-ați considerat oameni raționali?
Ei bine, vă vom dovedi că nu sîntem.
Vă vom dovedi că sîntem în stare de orice.
Inclusiv de folosirea sinucigașă a armelor nucleare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

40 comentarii pentru articolul „Rusia a pierdut deja Războiul mediatic”

  • Bună seara, maestre nu aveți voie să mergeți cu logica mai departe?… Merg eu, cu voia mea… Deci, câteva faze tari din acest „război”… Cei de pe insula șerpilor, nu mai sunt morți și au fost luați de vasul rusesc… Rachetele rusești, care lovesc orașele, nu au încărcătură exploziva, una s-a înfipt în asfalt… Când vine seara, rusii întra 5 km în Kiev și Harkov, spre dimineață se retrag inafara, se culca, beau, mănâncă…. Vine iar seara, întra din nou 5- 10 km, dimineața se retrag… Nu vad nici un veteran rus sau vreun luptător din trupele speciale, doar niște racani parasutati ca de pe alta lume, care se încalta cu fesul… Totul pare un circ, după un scenariu de film, cu actori veritabili, de profesie, cu frații klichko în roluri de Rambo, cu Putin în rol de bau-bau… La vămi, scenele cu copii și mămici cu bagaje puține, unele cu niște mașini best… Au voie sa treacă cu bani nedeclarati. .. Unele au tufe de bani… O cerere semnata pe genunchi de aderare urgenta a Ukrainei la U. E. de către Zelinski… O vorbă bună zicea, „urmărește banii” și vei afla ce se urmărește a se realiza… Corupția din Ukraina, nu se putea eradica, decât prin război, e ca stingerea unei sonde cu o bomba… Toți actorii vor câștiga la urma..
    Continuați dvs. maestre!

  • Javrele astea de americani au facut numai nenorociri pe unde s-au dus…si totusi lumea timpita i-a acceptat ca Jandarm mondial….ehhh, vremurile alea au trecut, Putin si Xi o fac clară acum….aceleasi lumi timpite, care s-a vaccinat cu frenezie anti-covit i se serveste gogoasa cu Putin, arma nucleara, etc in Ucraina…Hiroshima, Nagasaki, yankeii…rings a bell?…lume proasta si cretinoida…

  • In primul rand, cum ați și spus Rusia nu se bate cu Ucraina ci cu SUA. Implicarea este făcută la cel mai mic detaliu sateliți și dronele SUA fac legea. Dacă se uitau la filmul Frauda sau trăgeau ceva concluzii după războiul Azer cu Georgia nu începeau niciodată acest război, se pare că frumoasele timpuri când aveau spioni și observatori peste tot au apus demult. In fapt sunt prinși ca peștii în acvariu. Vedeți că pe 21 a fost dat și la tv cum un „meteorit”, cu viteză de 30 km/h, viteză de marfar, nu meteorit, a fost filmat de toată lumea în jurul orașului Botoșani. Deja vânătoarea de sateliți, de ambele părți începuse.
    Referitor la nazificare. In Ucraina poliția nu are nici o putere, organizațiile paramilitare tip SS dețin controlul, sunt stat în stat, ele fac legea după bunul plac. Unul are siglă SS dar Reich, cu tatuaj, tot tacâmul, defilează în uniforme cu insemnele fostelor unități SS ucrainene. O ispravă ar fi vânarea unor demonstrați ruși, închiderea lor în casa Sindicatelor din Odessa unde le-au dat foc. Atunci, pe loc au fost 48 de morți și 250 răniți. Ruși au inclusiv la ONU, sute de proteste. Nimic, dacă sunt uciși cetățeni ruși, nu este o problemă.
    Problema acum este dacă Putin va fi dat jos de armată sau nu. Toți oligarhii din jurul lui l-au cam părăsit. Azi $ dimineața era 100 ruble, la prânz 130, de mâine va fi hiperinflație. Dacă la negocieri americanii, doar nu este nimeni naiv să creadă cineva că negociază ucrainenii, vor zice , da negociem cu Rusia,dar cu altcineva nu cu dvs???
    Ce va face atunci? Șah. Întrebarea este ce face nebunul cu butonul??? Cu mult respect, numai bine.

  • Repet ce-am spus de multe oriL pt roman si Romania nici amerolacu’, nici rusu’ nu-i bun,si nici UE-u’…UE-u e bun pt unii chipurile”alesi”, care au salarii si pensii mnstruoase si privilegii nemeritate…tara as vrea sa stiu „alesii” cum au ajuns sa fie pe listele de „cadidati” si cite voturi reale au avut…cine i-a ales dom’le de fapt???
    „Razboiul mediatic” e in realitate circul care ni se „serveste” in locul piinii care se scumpeste. La astfel de circ,
    „ocidentu'”(scris asa intentionat), e mare mester…Holywood in versiune pura, mai pura decit oricind altcindva…”Wag the dog” si „Idiocracy”…nici cind au zis ca au dat cu nea „Bindi-lindi” drept in mare, n-au fost asa de bine pregatiti cu clipuri si declaratii cum sint acum…Ce nu intelegeti in Romania, si pe cuvint ma ingrijoreaza partea asta, e ca vestu’ e foarte salbatic, bezmetic, instabil din multe puncte de vedere, mai ales mintal,nu ai voie sa ai o opinie ca esti etichetat in fel si chip, nu poti sa-ti sustii un punct de vedere cu dovezi, ca te distruge cu bascalia si deviatu’ atentiei spre cu totul altceva…Asta nu-i „razboi mediatic”, asta e un spectacol ieftin, lamentabil.
    Azi dimineata am vazut un clip scurt cu nea Jelenski care-si facea selfie cu un zimbet pin’ la urechi. Pai e timpit sau drogat?Ce-i in capu’ individului asta?Deci el isi face selfie pe-o strada goala si in alte clipuri postate pe internet se arata ca ieri au bombardat Kievul , au lovit un bloc de locuinte si un spital de copii, iar luptatorul neinfricat, actorashul de duzina isi face azi selfie, rinjeste si se declara mare luptator?????Cum te lupti cu coctail Molotov cu tancuri? Era un clip in care aratau un „batrin” de 60 de ani cum s-a pus in genunchi in fata unui tanc.Care-i vere urmarea dupa ce au filmat clipul asta?Ce s-a intimplat dupa, ca toata filmarea se opreste aratind „batrinul” in genunchi si atit…La fel si filmarea cu Insula Serpilor…apare o puza pe ecran cu insula si s-a pus o inregistrare care se termina la „du-te si te fute rusule”, si atit…Apoi sint multe filmari cu bombe si caldiri distruse, da’ nu-s din Ucraina desi se spune ca-s de acolo…ba chiar am recunoscut si am gasit apoi o filmare care a fost facuta la portul din Beirut de acu’ doi ani…deci cita incredere sa ai in orice vezi…ba azi mai apare si super-intelijentu’ nostru cu chelie si trei tuleie slinoase pe virfu’ ei, ala care striveste basini intre dinti de fiecare data cind incearca sa articuleze doua silabe,(vorba lu’ Divertis, asta „sufera de discromie vocala”), si vrea sa opreasca „propaganda ruseasca din Romania”….Dom’le sa ma ierte Dumnezeu, sint om marunt si nu ma da desteptaciunea pe afara, da’ sa dea sfintii daca inteleg ce vrea drogatu’ asta!!!!La ce propaganda ruseasca se refera ca ma depaseste total subiectul????Problema reala e alta…prin felul cum se desfasoara evenimentele din ultimele saptamini, si UE-u’ si fiecare tara luata in parte, incepe sa fie practic „dezavelita” la adevarata valoare si adevarata pozitie pe care o are in UE, in lume si-n fata lumii…E clar ca UE nu va rezista, UE e la „deshtiu'” mic al vestului salbatic si UE-ul isi va da cu stingu’ in dreptu’ spre bucuria tuturor, a rusului si-a calaretilor de peste ocean…UE-ul asa cum e, e problema cheie, ba vrea sa-si extinda tentaculele si sa prinda si alti fraieri care sa accepte sa devina colonie din proprie vointa…Nici rusu’,nici hamerolacu’ nu suporta ideea de „UE”…cu cit UE-ul face mai multe prostii, cu atit ii slabeste credibilitatea.Deja credibilitatea UE-ului e praf, mai ales dupa sceneta „covid” de pe urma caruia unii au facut miliarde…Acum apare acelasi monumelt de imbecilitate cu numele ursula vond der lindic care anunta niste masuri aberante si cu implicatii majore si multiple chipurile impotriva rusilor. Pare ca in UE IQ-ul unora e sub-mediocru, daca ei se grabesc cu sanctiuni fara sa aiba habar macar de consecinte…cum poti sa faci o astfel de decizie peste noapte si s-o si anunti cu tam-tam ca si cind e un lucru banal si se poate face cu un pocnit din degete…
    Sa nu uit…va amintiti clipul cu tancurile rusesti filmate de un ucraienian care s-a oferit, in gluma, sa-i remorcheze inapoi in Rusia????Se face caz ca rusu a avut probleme de logistica si alimentare…Da?Bun…da’ cum explica aceeasi”iesperti” faptul ca fiecare tanc era la distanta clara fata de celalalt, aia nu erau „impotmoliti” in drum, ci asezati strategic in asteptarea ordinelor. Ce Doamne iarta-ma de „iesperti”comenteaza astfel de situatii daca ei nu observa detalii elementare si habar n-au de tactici, strategii, chiar si improvizatii in functie de loc si situatie. Hai sa va mai zic una, vedeam ieri pe mediafax nu stiu ce „iespert” in limbaj non-verbal…haida de’….ma fir-ar „iespertu'” matii de imbecil escroc ordinar…pai am si eu cartea aia ma, o am de-acu 35 de ani, da’ de atunci si pina azi, aia care au practicat, ca sa zic asa, „meseria” asta, aia REALI,nu-s prea multi la numar, da’ mai recent au aparut ca „ciumpercile” dupa ploaie si nu-s altceva decit o adunatura de impostori cu pretentii de”scoliti” si „iesperti” iar ei nu fac diferenta intre „empatie” – „apatie”, le confunda pe amindoua cu „simpatia”. Auzi aici, imi „iesplica” la TV ca degetu'” mare de la mina dreapta a lu’ Putin, e neastimparat si putin se tot bate cu el pe deshtiu aratator ca sa se calmeze…Acelasi gen de experti imi spuneau cu ani in urma ca m-am inrosit la fata pt ca sint o persoana timida, si ca afisez un fel de nestatornicie ca sa ascund un sentiment de nesiguranta pe care-l am in fata sefilor E o poveste personala, cu final distractiv…I-am lasat sa bata cimpii, sa-mi faca „analiza”cum au vrut ei…la un moment dat chiar nu am mai putut sa ma abtin si le-am spus ca nu mai pot amina o vizita urgenta la toaleta…las’ ca ma trecea un pipi de nu mai putem, da’ ma luase si-o burta de simteam cum imi exlodeaza de la gaze si deabea ma mai puteam abtine sa nu le dau drumu’ ,intre timp de la toata”vorbeala” lor „inteligenta” ma luase si cacarea…asa ca sa ma ierte Dumnezeu, da’ cind de abtii din politete sa nu faci pe tine si sa nu inlocuiesti oxigenul din aer cu gaze sulfuroase, iar „iespertu'”o lungeste cu analiza in zadar,si te vede rosu la fata de”timiditate” si pune „nestatornicia” pe tema acestei timiditati, eu zic sa se lase toti”iespertii” de „meseria asta” ca se fac de ris si mai creeaza si drumul spre timpenii monumentale. DA, sint persoane capabile sa „citeasca” pe altii, da’ asta e posibil dupa ani multi de observatii, educatie nu doar din carti,experienta dupa ani si ani dedicati observatiilor si analizarea acelor observatii in contextul unei situatii clare si multe alte detalii pe care n-am sa le scriu aici…cind ma uit la „iespertii” nostri, unii mai au si „PiEiciDi”(doctorat) in filozofie cica, ma ia efectiv groaza cind ma gindesc ca unii chiar se uita-n gura lor si cred prostiile pe care le arunca ca sa-si justifice cumva existenta…Aceeasi „iesperti” dau altora teste de personalitate ca sa vada daca te potrivesti pe un loc de munca sau altul…am vazut direct, nu din povestile altora, cum indivizi cu scor mare, considerat perfect chiar, au fost angajati pe posturi de manageri si lasa ca au distrus tot in jurul lor, da’ cind s-au vazut pe post, d.p.d.v. tehnic nici nu stiau de unde sa inceapa si ce sa faca, apoi atitudinea lor fata de oameni era de-a dreptul atitudine de psihopat. In loc sa fie facute astfel de analize inutile si gaunoase, mai ales in situatia prezenta, mai bine „alesii” de acum, gen citzi, cacarafati, ciolhaniti, ciuci si alti rupti de muma realitatii, mai bine ar face loc celor cu mintea intreaga ca avem astfel de adevarati experti, sint batrini si pensionari da’ mintea le merge brici si parerea lor ar valora trilioane in astfel de situatie delicata. putin va negocia cu actorasul shmecherash si nu foarte dezghetat mintal,o sa ajunga ei in vreun fel la un troc ceva, prpblema nu e ce face rusu si ucraina, ci ce fac ceilalti din UE si hamerica…aia sint adevaratii expusi acum, pt ca orice actiune a UE-ului, fie ca-i luata in numele binelui UE-ului, sau al ucrainei, sau impotriva „agresiunii” rusiei fata de toata lumea, aia e ce-i va da apa la moara rusului, pt ca el, rusu’, e mai satul de UE decit de ucraina.E satul de fitzele unor patzachine care sint mai preocupate de poponari, lesbiene si sa nu mai spuna copiii „mama, tata si Mos Craciun” decit de lipsa locurilor de munca si slabirea tarilor din Europa de Est prin introducerea unor reguli si programe aberante…Uite un exemplu pe care oricine il poate intelege, si aia nascuti cu mult inainte de ’89 si tinerii prosti de azi care n-au habar de ce-i aia stabilitate si ce inseamna sa construiesti, ei crescind cu tableta in brate, iar cind merg pe strada cu castile pe urechi si nu-si ridica ochii din jocul de Pokemon nici sa se uite la semafor sa vada daca poate traversa in siguranta…Exemplul simplu e referitor la planul de pensii: Romania avea un plan de pensii de invidiat. Toata populatia avea un loc de munca, cotizatia pt pensie luata automat din salariu, mergea la stat, statul calcula si cind te pensionai aveai un venit lunar stabil, fara sa ai nu stiu cite alte pensii „private”…da’ dupa ’89, NU, vine vestu’ si se simte „ofensat” ca sistemul asta al nostru care nu e bun pt ei, deci treptat, imediat din ’90 incepe dezastrul sistematic si ala aleator (de ocazie), si treptat milioane de romani iau calea coclaurilor straine, si vin „vesticii” cu idei salvatoare- asigurari si pensii private…Am zis-o pe scurt, da cine trebuie intelege ce-am vrut sa zic aici.
    Inca ceva…la bibliotecile vetice sint si carti in sectiunea „reference” pe care nu le poti lua acasa, te uiti la ele acolo in biblioteca…sint atlase pe diverse subiecte…am gasit mai demult unul in care erau fel si fel de grafice, detalii etc, in care era evidentiat foarte clar ca hamerica, nemtzalia, frantzalia, englezoii astia si alti citiva, erau la virf cu incasarile pe timp de razboi.In timp ce ei prospera pe timp de razboi, restul tarilor se duc in jos…Acum la fel, pe pariu si-l cistig, aceleasi tari care se dau”virgine si inocente” cind vine vorba de livrat diverse pt ucraina, o sa inceapa sa le livreze la greu, in numele pacii cica si nimic nu va fi dat de-a moaca, ca nu-o nimeni timpit sa trimita bombardele gratis, din aia ies trilioane, la fel cum a iesit si din covid…Asa ca nea citzu si herri buni la nimic, sa-si tzina ifosele pt ei si daca intr-adevar vor binele romanilor si al Romaniei, sa faca ce analiza or vrea ei da’ sa demisioneze cit mai repede si sa-l ia si pe cacarafat dupa ei. Problema nu e doar rusu, rusu reactioneaza, si cum vestul e maestru, mester cu inalta calificare cind vine vorba de indreptarea atentiei in alta parte, se ocupa in prezent de condamnarea si criticarea REACTIEI si nicidecum a problemei care a generat aceasta reactie…Citu, imbecilu’ asta national, e capabil de mult rau, e un psihopat fra scrupule, dement de legat. Daca ar avea sefi cu cap, acestia din urma ar trebui sa analizeze toata activitatea acestui drogat cu 3 tuleie sclinoase pe virfu; capului si sa-l traga la raspundere pt ce-a facut si ce trebuia sa faca si n-a facut…da’ sefii lui sint la fel de prosti ca si el,sasa ca ne invirtim intr-un cerc vicios. E timpul sa li se dea flit la incompetenti, idioatii astia sint periculosi pt semenii lor si pt economia tarii,n-au scrupule si nici minte sa se poata ocupa de problemele pt care au fost de fapt”alesi”…Cit priveste chestia cu „razboiul mediatic”, rusu nu se implica pt ca UE-ul si „aliatii”, alintatii, numiti-i cum vreti, fac suficient spectacol si rusia chiar aplica la partea asta metodele amerolace, adica: da-i prostului o funie suficient de mare ca sa se poata spinzura singur cu ea”…asta e ce pare clar ca face…ii lasa sa spuna ce vor, cit vor,cum vor…in ziare, la TV…ce dovada mai buna de prostie,ipocrizie,incompetenta, etc, poate colecta rusu fara sa miste un deget?Exact ce vedem.
    Repet, pt Romania nici un strain nu e bun, nici unul de pe planeta asta.Romania ar trebui sa-si cunoasca propriile interesem nu sa-i bata amerolacu’ pe crestet ca sintem cei mai grozavi „parteneri” vreodata, ca nu sintem nici catei „come here boy…tzutzu, c’mon c’mon boy…”, si nici imbecili sa nu intelegem ca pt straini interesu’ poarta fesu’…Aia e…cit de cit.

  • Ce război mediatic a câștigat Ucraina ? Ăla dus de scremutul președinte in tricou și cu moacă plângăcioasă ! In primele zile ale oricărui război este doar emoție, șoc și groază ! Apoi se așează lucrurile ! Tot ce a vehiculat médiá sunt dáte de ucraineni sau fabulații inepte gen Radu Tudor,făcute de experți și analiști plătiți să fie anti puțin și anti ruși ? Rușii nu au dat date de pe front Să-l faci pe Moș Robinete Biden liderul lumii mi se pare un sacrilegiu,o ofensa adusa omului sec XXI ! Ucrainenii sunt victorioși dar merg la negocieri in Belarus ! Aceștia au nazismul in sânge dovadă fiind masacrele
    cumplite comise in WW 2 ! Au făcut 2 divizii de voluntari care au acționat in spatele liniei frontului german masacrând civili(femei,copii, bătrâni,partizani,colaboratori ) ruși ! Trăiască Bandera ! Rușii au protejat destul de mult populația și locuințele acestora ! Lumea s-a speriat și încearcă să fugă ceea ce este normal ! Emoția exodului a fost speculată intens de media ! Falși eroi au fost fabricați ! Imagini de arhiva retușate speculativ sunt peste tot ! 2 blocuri lovite de rachete sunt date continuu pe TV,FB ! Twitter a suspendat conturile ce provin din Rusia !

    • Deci ucrainienii sunt „nazisti” dar Putin proclama „fratia” cu ei. De unde rezulta ca Putin se crede frate cu nazistii, sau cum ? In alta ordine de idei, sa credem ca rusii n-au platit in viata lor vreun influencer pentru a insela publicul cu informatii false ? Pai, din pacate, exista zeci de exemple care pot demonstra faptul ca rusii au folosit pe scara larga astfel de indivizi. A, mai e ceva : propaganda de la Tiraspol foloseste termenul „nazisti” pentru a-i desemna pe romanii care sprijina unirea cu Republica Moldova. Deci, pentru oficialii rusi, „nazist” = „orice individ care are nerusinarea de a actiona intr-un mod care nu ne convine noua”. Conceptie care implica ceva interesant : „nazistii ucrainieni” sunt de fapt patrioti iar „ne-nazistii” (sau „anti-nazistii”) sunt, de fapt, marionete dirijate de la Moscova. Fiindca cel care actioneaza numai daca primeste ordin de la Kremlin … marioneta se numeste.

  • Războiul mediatic contra rușilor este aici si in Occident , in care noi înghițim găluște servite de media americana. Numai ca pe teren, in realitate tancurile merg înainte. Occidentul se îmbată cu apă rece de genul rușii pierd razboiul, până n-o sa se trezească cu tancurile la hotare .

    • Domnule Cristoiu
      Vai de mama lor ruși ăștia au pierdut deja războiul . Pe cel media sa recunoaștem un pic și cu ajutorul dumneavoastră dar și pe cel din teren exact cum ați zis acum 2 zile ” Dacă Putin nu câștiga în 72 de ore a pierdut războiul ”
      Termenul pe care i l-ați stabilit a trecut asa ca ceea ce urmează in linia logica a explicațiilor dvs este „fenomenul Yugoslavia și pentru Rusia ”

      Vai de mama lor or sa-i facă praf Lumea Civilizata pe rușii ăștia. Ce fericire o sa fie prin toate redacțiile nici nu pot sa-mi imaginez, cred ca o sa fie ca la revoluție când se lua lumea în brațe pe strada fericită că a scăpat de tiranul Ceaușescu. Vai ce spectacol parca il vad pe Băsescu primul ca fericit ca nu mai e Marea Neagră lac Rusesc obsesia li ,ii invita pe toți dușmanii lui la o plimbare cu barcuta. Radu Tudor Terhes ,etc etc…Vai ce fericire o sa inunde nația română. iar Ucraina se va întinde pana la Urali și chiar mult dincolo de aceste hotare.
      Sa vedem cine o sa le ia Petrolul și imensele resurse naturale ? Ca în Irak nici acum nu au reușit sa-si scoată investiția în Războiul Mediatic pe care l-au câștigat desigur și cu ajutorul inestimabil al unor profesioniști ca dumneavoastră. La noi în țară eu va consider chiar cel mai bun. Și față de alții munciți pe rupte pentru o bucata de pâine, chiar și la vârsta la care unii își vad de cărțile și memoriile lor .
      Multă sănătate va doresc !

  • Romania nu trebuie sa se implice in conflict! Nu am vazut Germania sa isi inchida spatiu aerian sau sa trimita arme!Toti cei care instiga la un conflict Nato Rusia sunt ticalosi!
    Va fi un razboi nuclear, vom muri noi, copii nostri, familiile noastre, toti.
    Sa nu fim idioti sa credem ca nu se vor folosi arme nucleare, din contra, vor fi primele folosite.
    Conducatorii si politicieni vor sta in buncare, vor fi singurii care vor scapa!
    In timp ce restul vom fi scrum!

  • Sanatate dle Cristoiu
    La ce bun sa convinga media apuseana sa deschida ochii aia larg inchisi?
    Aia mint ca o gazeta occidentala si I au convins si pe Romani ca asa e cool.Cineva deja a observat chestia cu insula serpilor.Nu singurul fake.
    Miile de rusi casapiti,cecenii distrusi,avioane rusesti …
    A inceput razboiul rece 2.0 .La ce bun sa convingi mediile vestice sa fie rationale cind guvernelor lor sint Dame de companie ?
    Mediile romanesti copiaza si repeta ideile unora aflati aiurea si geografic si cu mintea.
    Ma gindesc la bretelele lui Marius Tuca si …Pina si ele erau Mai deontoloage decit cadinele astea de press.
    La ce bun sa probeze Putin existenta nazismului in Ucraina unor media ale caror guverne au rasadit I 2014 semintele maidanului nazist?
    La ora asta delegatia Russ asteapta la Gomel pe cea ucraineana.
    Subiectul?Denazificare si demilitarizarea Ucrainei.
    La ce bun sa convingi slugile cind tu esti hotarit sa elimini bosul?

  • Marea performanță a oligarhilor e că au scos Germania din autofinlandizare!

  • Razboiul mediatic?… Chiar ne credeti timpiti la cap?… Adica vine BBC-ul si CNN-ul cu „dovezi” despre povestea aia cu „go and fuck yourself” ca apoi sa se dovedeasca ca totul a fost o minciuna? Asta e „castig”? O fi in capul unora…! La mine, nu…!

  • E razboi mediatic, dar Putin fiind mai sportiv, se inspira din sport unde ordinea e alta. Numai dupa ce a inceput razboiul au aparut majoretele peste tot si dau din … ce dau ele… gura, fund,.. sa il sustina.

  • Razboiul Mondial a expirat. El nu mai e posibil.
    Tot ce se mai poate e…Revolutia Mondiala, iar aceasta se implineste…nu prin razboi, ci prin manifestarea ‘pandemiei de efecte ale razboiului’.

    pe cind razboiul din Ucraina este unul local, ‘pandemia de efecte ale razboiului’ va impinzi Lumea Mare, participind, alaturi de celelalte pandemii, la resetarea din temelii a acesteia.

  • …pai din ce vad eu acilea e cu…pasi de Melc.

    deci…e cu…rabdare, nu cu prostalai.

    deci…rabdare, ca va aparea si raspunsul mediatic al rusilor, pesemne ca…intarzierea vizeaza doar obtinerea unor efecte de o intensitate superioara.

    Rusia isi joaca putinta de a se manifesta ca societate inchisa, deci practic isi joaca chiar ‘starea de natie’. Pentru ca asta e jocul…pesemne ca tot ce are Rusia mai potent e angrenat in poveste, de la tehnica la oameni.

    Pe de alta parte…intreg potentialul Lumii Mari s ar parea ca e angrenat ca, indirect, ca efecte ale actiunii Rusiei, sa adanceasca Marea Resetare, in fapt innoirea din temelii a Civilizatiei.

    cu cit mai agresiva actiunea Rusiei, cu atat mai agresiva ‘pandemia de efecte ale razboiului’ , cu atat mai potenta Marea Resetare. prin urmare…pare implacabila manifestarea Marii Resetari, ca lsanctiunile aplicate rusilor…doar se intetesc.

  • Păi “războiul mediatic” ar trebui să fie prezent în presă prin reporterii de război.
    E o ciudățenie că nu sunt corespondenți de război ai marilor trusturi media în zonele “fierbinți” de parcă aceste zone nici nu ar exista. Nu sunt imagini făcute de fotoreporterii de război.
    În mod normal reporterii ar trebui să zumzăie ca un stup de albine în zonele unde se dau lupte. Dar nu, nu sunt.
    Sunt doar imagini stradale unde nu se vede nimic. Atât și nimic mai mult.
    Nici de partea Ucrainei nu vedem reporterii. Vedem doar declarațiile lui Zelenskyy.
    *
    Maestre, ați amintit de războaiele din Irak, Afganistan, Serbia și Liban, războaie transmise în direct la TV.
    Atunci am văzut ploaie de bombe, distrugeri, lupte stradale.
    Am văzut orașe “pisate” și rezistența combatanților prin bombe și schimburi de focuri.
    Am văzut cînd l-au prins și spânzurat pe Sadamm Hussein. Îmi amintesc nodul uriaș de la sfoară de la gâtul lui. O imagine absolut barbară.
    Și în Libia a fost o intervenție brutală. Parcă văd navele Franței dând ocol ca vulturii deasupra Libiei.
    Gaddafi a fost omorât. Chiar mi-a fost milă de acel unic președinte beduin care se deplasa peste tot cu cortul și dădea bani cu lopata liderilor europeni.
    Acum nu vedem nimic. Bănuiesc că rușii bombardează obiective militare sau lansează bombe pentru impresie artistică.
    Nu știu ce să cred.

    • daca o sa cautati pe twitter sau youtube materiale filmate (dati cautare „fighting in ukraine” o sa gasiti foarte multe filme. atentie, unele sunt foarte dure.

  • Stimate D-le Cristoiu,
    Prezentati situatia din Ucraina mai bine dacat oricine dar sunteti inca departe de adevar.
    Adevaratul inamic de care trebuie sa ne temem este
    razboiul, nu Putin . Daca cineva ne-a dat foc la casa mai intai ne luptam cu focul si apoi judecam piromanul.
    Ati auzit pe cineva de la Bruxelles sau de la Bucuresti rostind cuvantul „pace ” ?
    Ai nostri sunt niste sclavi:oficiali,neoficiali,analisti,formatori de opinie etc. Dar cei de la Bruxelles ?
    Au ales sa inarmeze Ucraina,ca sa moara si mai multi oameni,sa se produca si mai multe distrugeri.
    Un razboi este o mare afacere pentru puterile occidentale.Fiecare bomba este produsa de o companie privata,care scoate un profit pe care-l imparte cu statul respectiv.Fiecare ban cheltuit in razboi este imprumutat de o institutie financiara privata cu dobanda respectiva.
    Puterilor occidentale le convine razboiul din Ucraina
    pentru ca dupa razboi urmeaza reconstructia tarii,
    adica profituri de de zeci-sute de miliarde pentru ei.
    Razboiul din Ucraina este razboiul pentru Rusia de fapt.
    Cum se cucereste in razboiul modern ?
    Cum o cuceresti politic si economic,in speta Romania ?
    Cu agenti de influenta finantati corespunzator,care trebuie sa primeasca un suport corespunzator in media.
    Daca Putin ar fi lasat teritorii locuite de rusi sub influenta occidentului ,acestia ar fi avut o baza de milioane de rusi pentru selectia agentilor de influenta care urmau sa activeze la Moscova.
    Putin a inteles asta dar idiotul a facut o mare greseala.Prima etapa a razboiului este pregatirea psihologica a razboiului pentru a avea sustinerea propriului popor ,eventual sustinerea opiniei internationale,ceea ce nu este cazul.
    Noi trebuie doar sa asteptam sa-l dea jos ai lui.
    Din pacate ,toata lumea are de castigat in urma acestui razboi,mai putin Ucraina si ucrainienii.
    O fi moral asa ceva ?

    • Aici nu este vorba doar de profit(desi este vorba si de”afaceri”,afacerile cu moartea aduc cel mai mare profit) ideea este ca de fapt,scopul real a lui Putin(sau Putini??) si camarila,au fost acela de a profita de starea Occidentului post pandemie(Occidentul fiind slabit) pentru a incerca o invazie masiva asupra Europei(o cucerire rapida a Ucrainei de o zi care sa sperie Occidentul pentru a l paraliza de frica in asa fel incat sa i fie frica Europei sa reactioneze la invazia Putinista) dupa care urma un atac masiv asupra Poloniei ,tarilor baltice,si chiar a Finlandei si a Suediei,tari amenintate de Putin,dupa care urma un atac masiv asupra Germaniei si Beneluxului,si a Norvegiei cu scopul de a ajunge la Atlanticul de Nord si Marea Nordului,scopul final a lui Putin.Dupa cucerirea Ucrainei si a Poloniei urma si un atac pe linia Varsovia Viena Roma precum si o o incursiune din Ucraina prin Ungaria si Serbia spre Sudul Italiei spre Mediterana incercuind si Balcanii,producand blocarea si capitularea fara lupta a Romaniei Bulgariei Turciei si Greciei(tari muntoase si mai acana in drumul lui Putin spre Atlantic) ,creind o blocada pentru Francezi si Englezi(puteri nucleare,nu le ar ataca Putin direct),insa i ar bloca intre Rusia Supraextinsa si Ocean.Acesta cred ca a fost planul Putinist pentru Anexarea Europei(Asta vrea Putin si camarila si au ales momentul exact imediat dupa Pandemie).Occidentul a ajutat Ucraina sa reziste pentru a castiga timp,Ucrainienii lupta pentru ca sa ne castige timp,ei lupta sa si apere glia dar se si sacrifica pentru a ne da timp noua,lumii Occidentale pentru o eventuala riposta,daca Rusia va ataca Europa.Rezistenta Ucrainiana i face pe Rusi sa inteleaga ca planul lor de Blitzkrieg Continental incepe sa crape(si a fost si devoalat,ca doar nu degeaba se implica in ajutarea Rezistentei Ucrainiene Vesticii,cand puteau sa i sacrifice pe Ucrainieni vesticii si sa cada la pace cu rusii,dar prefera sa sprijine Ucraina,pentru ca bietii Ucrainieni ne apara fundul la toti),de aia sunt Putin si camarila atat de furiosi si reactioneaza furibund amenintand in dreapta si stanga cu arme nucleare.Este singurul lor atu in cazul unui Razboi Mondial,din pacate unul groaznic,dar groaznic si pentru ei,caci si ei ar fi distrusi odata cu noi.

  • Am aflat cu bucurie că eroii de pe Insula Șerpilor, despre care am aflat – de la ucraineni, desigur – că au preferat să moară decât să se predea – sunt vii și nevătămați. Ucrainenii revin și spun că, de fapt, eroii au depus armele și s-au predat VOLUNTAR unei unități a armatei ruse…

  • Bine, si de ce se apara ucrainienii ? Pentru ca-i obliga fascistii si nazistii ? Hai sa fim seriosi. Realitatea e ca ucrainienii stiu foarte bine care-i potentialul economic al unei eventuale fratii ruso-belaruso-ucrainiene. Stiu ca Rusia cheltuieste foarte mult pentru a-si dezvolta capacitatile militare insa n-are prea multi bani pentru dezvoltare. In jur de 3 milioane de ucrainieni muncesc sau au muncit in Rusia. Deci ei stiu ca-n Rusia exista bani … dar stiu si ca in occident exista si mai multi bani. Pentru ucrainieni marea lovitura (sau „marele tun”, ca sa ma exprin in termeni care plac presei dambovitene) ar fi aderarea la UE si dreptul la munca aferent. Plus fondurile aferente. Plus nenumarate alte avantaje. In comparatie cu toate astea marea „fratie” propusa de Putin nu face nici doi bani. Ce-ar face romanii daca ar fi trimisi acasa din Europa si li s-ar spune ca nu vor fi primiti inapoi decat daca statul roman face aia si-ailalta ? Pun pariu ca milioanele trimise acasa ar devasta institutiile statului daca statul ala n-ar face exact ce vor ei. Ei, aia e situatia si-n Ucraina. Daca maine Germania ar veni sa-i invadeze, propabil ca ucrainienii ar injura nitel ca sa-si adoarma constiinta patriotica, apoi ar iesi pe strazi si-ar scanda „da, vrem, invadati-ne !”. Dar ce le ofera Rusia ? Cam aceeasi saracie ca si pana acum, doar ca va fi o saracie „frateasca”. La ce le foloseste saracia aia ? Aia din Belarus traiesc ceva mai bine decat rusul de mijloc, dar nu cu mult. Insa la schimb au primit un sef de stat (Lukasenko) care de 28 de ani nu s-a mai dat jos de pe tron. Iar asa ceva se poate intampla doar daca statul e-n mainile unui „clan” capabil sa-si conserve functiile si avantajele. Deci in Belarus alternativa e simpla : fie esti cu noi (gasca care controleaza statul) si vei trai ceva mai bine … fie dreaq te-a luat. Isi doresc ucrainienii asa ceva ? Poate, dar nu ceva gen Belarus. Probabil n-ar zice nu daca un „clan” ar prelua puterea pe termen lung dar ar fi capabil sa „ofere” venituri babane pentru cel putin jumtatate din populatie. Insa n-o vor face daca li se ofera varianta „aceleasi venituri, o gasca care sa controleze statul … plus multa „fratie”).

    • Plus ca in memoria ucrainienilor este vie in memorie masacrarea lor de catre Stalin prin infometare,de aia lupta atat de indarjit,cine nu stie sa se informeze despre genocidul lui Stalin contra ucrainienilor.Ucrainienii lupta cu amintirea acelui genocid in minte.Unde creezi traume,acolo vei intampina rezistenta,si oameni dispusi sa moara(asta pentru pentru toate imperiile).

  • Maestre, Spuneti ca nu intelegeti de ce.
    Ati uitat cu ce incepe Putin intotdeauna discursurile despre Ucraina? Cu lovitura de stat data de SUA, rasturnarea lui Yanukovici.
    https://www.youtube.com/watch?v=X5-ZdTGLmZo <- Cititi in engleza intregul discurs din 21 feb. (tradus)

    • spune ca Ucraina a fost dezindustrializata, ca uzina navala veche de secole (de la Ecaterina cea Mare) e in faliment, ca toate fabricile sunt pe cale de lichidare,…… ca Justitia ucraineana si DNA-ul sunt in mana CIA, ca Ucrana e o COLONIE, independenta doar de forma… ca Rusia a platit datoriile de 100mld $ ale Ucrainei, ca a ajutat-o cu gaz, ca Ucraina a primit gaz fara sa plateasca, ca pe urma a furat gaz… …SUNA FAMILIAR. Cica pensiile in Donbas n-au mai fost platite de Kiev din 2015, saptamanal se lanseaza obuze de catre armata tarii catre zonele rusofone, despre Masacrul din Odesa, de la Casa Sindicatelor…

      • Mdeh, care era salariul lunar mediu in 2014 in Ukraina ? Cam 4000 de hrivne, aproximativ 200 euro. Care era salariul lunar mediu in 2021 ? Cam 15000 hrivne, aproximativ 500 de euro. Fireste ca toti ukrainienii isi doresc sa revina la situatia din 2014, cand erau „frati” cu rusii insa castigau mult mai putin. La urma urmei, banii nu conteaza atunci cand e vorba de „onoarea” de a primi ordine direct de la Moscova.

  • Si ce nu inteleg idiotii de rusi este ca in cazul unui razboi nuclear total emisfera nordica e pa ,dar Rusia mai ales este pa,pentru ca americanii au tot Vestul SUA schweitzer de buncare antiatomice cu tehnologii(un fel de arca a lui Noe),la fel si Australia(care este un aliat fidel SUA),care are si ea buncarele ei,ar mai supravietui America de Sud si partea de sud a Africii(radiatiile invartindu se mai mult in emisfera nordica).Poate si Alpii sunt gauriti de astfel de buncare antiatomice de tip arca lui Noe,iar China nu a ocupat Tibetul doar sa pasca Iaci si sa cante hare Krisna sau slava lui Buddha la Potala au si ei buncarele lor tehnologizate sub Tibet cred,pentru caz de catastrofa nucleara(pentru a salva Specia).Insa pentru asta trebuie triliarde de dolari pe care Lumea civilizata(Occidentul+tigrii Asiatici+Austraia) i a avut si i are,nu si Rusia care a avut bani de bombe si arme dar nu cred ca are buget de asa ceva.Sunt convins ca scenariu unui posibil conflict nuclear a fost luat in calcul,de unii dintre marii lumii de ceva timp.Plus ca de rusi stim ca au arme nucleare dar ce arme au SUA si China sau ce tehnologii au astia stim oare??? Ca bugetul apararii Rusiei este minuscul fata de cel al SUA sau chiar al Chinei.

  • Si cum se face ca rusii sunt in bezna totala informationala in atacul asupra Ucrainei.Pai ei chiar isi imaginau ca ucrainienii i vor primi pe rusi ca si pe niste frati eliberatori care asteapta sa fie dezrobiti de ciuma oligarhico nazista impusa de americani,si in schimb au primit de la „fratii”slavi o ura infernala si o determinare de lupta demna de insurgentii irakieni.Adica teribilele servicii rusesti care stiu si ce anume ciripeste pasarica in cer nu stiau ca Ucraina nu va fi cucerita intr o zi si ca va exista rezistenta??? Au fost luati prin surprindere??? Sau ca ucrainienii sunt dispusi sa si transforme tara intr un nou Irak??? Ceva e putred in Danemarca???Ca asa isi imaginau multi dintre rusi,si chiar si conducerea de la Kremlin,ca vor rezolva repede Ucraina ,in decurs de ore,ca i iau pe ucrainieni ca si din oala,si ca populatia i asteapta ca si pe eliberatori,si ca numai Zelenski si camarila de oligarhi cu mercenarii lor impusi de americani li se opun iar poporul asteapta cu infrigurare sa fie eliberati de ciuma nazista.Si pe bune,fara misto,rusii chiar credeau asta,dar ce e socant ca pana si conducerea rusa credea asta,ca de aia faceau apel la armata ucrainiana si la popor sa predea armele.In schimb ucrainienii prefera sa moara in lupta,se bat si cu mainile goale.Pe bune,serviciile de informatii rusesti civile si militare ,cele mai bune din lume i au informat pe astia de ce i asteapta pe astia in Ucraina si de felul in care gandesc ucrainienii de rusi??? Si daca da,i mai asculta cineva??? Multe lucruri ciudate.Plus ca nici invazia militara in sine nu pare prea coordonata,ca de aia rezista ucrainienii cu cockteiluri molotov in fata tancurilor ruse(care apropo raman fara benzina si fura combustibil din benzinariile ucrainiene). 🙄 🙄 🙄

    • Ala scrasnit, Putin,care din ei???Ca unii au observat,si imi pare si mie ca ar fi doi Putini,unu mai grasut,cu falcile umflate,care ala este sforarul diabolic care e mai diplomat,si ala cu falcile scrasnite,plin de ura,mai slabut??? Ma gandesc la povestea lu nevasta sa care zice ca de fapt la rusi ar conduce o hunta,si ca pe originalu l ar fi mierlit de mult hunta si ca ,de fapt ar fi o sosie(sau doua) puse in locul lui,sa conduca cica.Ar zice unii ca femeia aiureaza,dar femeia a trait si a pus o cu el ani de zile,asa ca stie exact cum e barbatu su in cel mai mic detaliu,fizic si comportamental asa ca daca i apare unu asemanator fizic ar sesiza micile detalii care fac o diferenta,plus ca omul,chiar daca seamana perfect fizic,are un alt pattern comportamental,si femeia o fi sesizat treaba asta,chiar daca copia incearca sa imite originalul.Cine stie??? E ciudat.Si a iesit la rampa si Medvedev caruia Putin i a dat un bocanc in fund,nu demult.Ciudat,nu???

  • total de acord. la prima vedere, pare de ras imbecilitatea liderilor sovietici (am zis bine; sunt cam ruginiti dobitocii astia ptr secolul 21). si glumeam la o bere cu niste amici: „ba, da pe cine puneti pariu ca or sa-l puna in primul film de la hollywood in rolul lui putin?” ed harris (ala care l-a jucat si pe lunetistul german in filmul cu stalingrad) a iesit pe primul loc.
    insa domnul cristoiu are dreptate; nu e de ras. discursul scrasnit al lui putin din dimineata interventiei (ala cu „daca incercati sa ne opriti, veti avea consecinte neintalnite in istoria voastra. sper ca sunt ascultat”), urmat de vorbele lui medvedev, pe care le aminteste si dl. cristoiu, cu „n-avem nevoie de relatii diplomatice, putem sa ne privim si prin binocluri si lunetele armelor”, asta chiar ca nu suna deloc bine.
    cam toti analistii seriosi (se amintea de kissinger aici, dar si pe site-ul alinei mungiu e cineva cu un articol asemanator, ba chiar s doamna mungiu) spun acelasi lucru: pentru rusia, ucraina inseamna mult mai mult decat ce inseamna pentru occident. pentru occident, e o tara ca oricare alta (siria, afghanistan, yemen) unde poate sa-si testeze adversarii, sa incerce rete de guvernare democratica etc. pentru rusia insa, este totul sau nimic. de la granita ucrainei sunt 600 de km pana la moscova, fara niciun obstacol natural. niciun rau, niciun deal, nimic. se tot vorbeste de putin, partz, scuze de expresie. aici e destinul rusiei pe masa. vor merge, din pacate (cu putin sau cu altul) pana la sfarsit.

    • Corect

    • Ca daca SUA s ar apuca sa faca Taiwanul protectorat american,China ca si replica s ar duce cu purcoaiele de bani si ar pune piciorul in Mexic sau America Centrala,facandu le protectorat chinez sau zona de influenta economica chineza,asa ar reactiona China conform jocului de sah mondial.Insa rusii nu reactioneaza asa,rece,pragmatic precum chinezii in cazul Ucrainei,joaca emotional si irational.

    • Si ce distanta e-ntre un submarin nuclear rusesc si New York ? Exista vreun deal sau vreun rau intre submarinul ala si madama cu faclia langa care se pozeaza cetatenii care vor sa-si impresioneze neamurile cu ideea ca ei au fost pe la niuiorc ?
      De fapt beleaua e ca atat Putin cat si orice alt individ care va prelua conducerea Rusiei (apropo, Putin are 70 de ani) si-au dat de mult seama de un aspect nasol : in lumea de azi dominarea economica e o arma mult mai puternica decat milionul de Rambo care se falfaie cu pustile-n spinare. Iar la capitolul asta Rusia n-are decat un singur avantaj : ei au hidrocarburi si metale strategice cacalau, in timp ce altii n-au asa ceva. Din alte puncte de vedere, insa, e jale. Marele popor rus nu se prea omoara cu munca. Nu e vorba c-ar lenevi, oamenii muncesc, insa eficienta lor e foarte redusa. Si, mai grav, sistemul de putere imperial rusesc nu e capabil sa genereze o alta mentalitate. Nu-i poate convinge pe rusi sa devina (in ceea ce priveste mentalitatea referitoare la munca) nici chinezi si nici macar americani. Avand in vedere aspectul asta s-ar zice ca vin vremuri nasoale fiindca Rusia putea fi o mare putere regionala sau chiar mondiala atunci cand tot mapamondul producea cu carca. Insa nu poate redeveni o mare putere atunci cand China umple piata mondiala cu produse tehnologice iar Rusia nu trece de nivelul „mare exportator de carburanti si materii prime”. Nu stiu daca Rusia are nevoie d eUcraina, dar e clar ca are nevoie de niste (multi) „chinezi”.

      • Plus ca pentru rusi ar fi simplu,daca ar cupla doi neuroni,daca tot i traumatizeaza asa tare ca au capitala la 600 de km de o Ucraina pro nato,si le este frica de un atac”neonazist ” american,isi pot muta capitala la Novosibirsk ,in Asia de unde sunt ei (oricum o capitala normala se aseaza in centrul unei tari,cum au facut kazahii de si au mutat capitala de la Alma Ata la Astana,sau turcii care au mutat capitala de la Istanbul la Ankara),la 4000 de Km de nato si la 2000 de km de China,poate asa le trece psihoza cu nazistii si isi revin cu caputu,ca au luat o pe campie rau.Iar daca vorbim de latura sentimentala a Moscovei,la dracu,politica nu se face cu sentimente.

      • Nu omoratul cu munca e faza,ci tehnologia ,faza e ca daca nu produci si nu folosesti tehnologia in lumea de azi nu existi.

  • Foarte corecta analiza maestrului Cristoiu,corect spus,mai ales (din pacate),ultima parte.Nimeni nu se astepta la ceea ce se intampla,nici macar recea si extrem de cumpanita China,cu diplomatia ei harsita in milenii de geopolitica,care cumpaneste totul extrem de rece,nu a putut anticipa reactia Rusiei,care nu mai este deloc rationala,ci pur emotionala.Practic politica Rusiei este bazata pur pe emotii,si pe nici un fel de ratiune,de parca toata conducerea rusa si a dat drumul la emotii,si a renuntat de mult la orice gandire rationala.Eu imi pun intrebarea,ce dracu s a intamplat cu aceasta conducere rusa,care de douazeci de ani a jucat geostrategic impecabil,pe marea tabla de sah,sa reactioneze asa??? Nu imi explic,parca a murit Putin sforarul planetar,(care era atat de diabolic incat ajuta indivizi ca Trump sa ajunga la Casa Alba si dezbina SUA),si oamenii lui,si a aparut un alt Putin,sau il poseda cineva???.Avea in buzunar o alianta cu China cu care putea pretinde hegemonia asupra lumii,si putea pune in dificultate SUA grav daca nu facea nimic in Ucraina,sau daca doar ciupea Donetkul si Luganskul dupa modelul Crimeei,facandu i pe americani sa si mute atentia din Marea Chinei in Marea Neagra,insa fara scandal.Asa,declansand razboiul si amenintand lumea cu Razboiul Nuclear i a facut pe toti sa fuga,inclusiv pe Chinezi,sub costumul lui Joe Biden,care in acest moment este vazut ca si Liderul Coalitiei Planetare impotriva Rusiei Demente.Totusi,daca era un lider nou la Kremlin,cu apucaturi demente,mai se intelegea.Dar Putin a fost timp de 20 de ani un megajucator geopolitic,care isi calcula perfect fiecare miscare,la marele fix,si care nu gandea deloc emotional,isi calcula fiecare pas la modul cel mai rece,fara nicio greseala,ca ,in decurs de cateva luni sa actioneze la modul cel mai dement atacand Ucraina,atacul acesta al Ucrainei,desi putand aduce o victorie Rusiei(daca va folosi Termobaricele adica bombe de mare putere cu capacitati de distrugere precum bombele nucleare fara radiatii insa),este o greseala de incepator din punct de vedere strategic,practic o cadere in capcana de incepator,in contextul tacticii geopolitice.Ce dracu se intampla in Rusia aia,de fapt???Ca parca nici Putin nu e Putin ca geostrategul genial Putin s a transformat peste noapte in Putin nebunul,gata sa arunce Planeta in aer,pentru ce???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *