Rusia și America de Sud. Un front nevăzut și o relație complexă

Extrem de mulți oameni, fie că sunt experți sau pasionați, pur și simplu refuză să abordeze în mod obiectiv orice are legătură cu Rusia. Subestimarea și supraestimarea nu sunt lucruri bune. Sinceritatea, și implicit adevărul, învinge mereu. Ca să fii cu adevărat pregătit, indiferent pentru ce, trebuie să dezvolți o cultură a realismului. Pentru cei interesați, realismul, privit drept set de teorii înrudite ale relațiilor internaționale, subliniază în mod absolut rolul statului, al interesului național și al puterii în politica mondială. Realismul a dominat studiul academic al relațiilor internaționale încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Realiștii, cel puțin din punctul meu de vedere, sunt adevărații experți, sunt cei care oferă atât cea mai exactă explicație a comportamentului statelor, cât și un set de prescripții politice (în special echilibrul de putere între state) pentru ameliorarea elementelor destabilizatoare inerente afacerilor internaționale. Realismul (inclusiv neorealismul) se concentrează asupra modelelor de interacțiune care dăinuie într-un sistem internațional lipsit de o autoritate politică centralizată. Această condiție de anarhie înseamnă că logica politicii internaționale diferă adesea de cea a politicii interne, care este reglementată de către o putere suverană. Realiștii sunt în general pesimiști în ceea ce privește posibilitatea unei reforme sistemice radicale. Realismul este o tradiție largă de gândire, care cuprinde o varietate de curente diferite, dintre care cele mai distinctive sunt realismul clasic și neorealismul. Dacă mă întrebați pe mine, Rusia are o abordare mai degrabă realistă, deși unii experți nu vor fi de acord. Spre exemplu, sprijinul ferm al Rusiei pentru Cuba, Nicaragua și Venezuela subliniază aspirațiile sale de mare putere în America Latină. Aceste ambiții au ieșit la iveală pentru prima dată în timpul turneului de o săptămână al ministrului de externe de atunci, Evgheni Primakov, în Mexic, Cuba și Venezuela, în mai 1996, și s-au accelerat după ce președintele rus Vladimir Putin a încheiat o serie de acorduri economice și de securitate cu Argentina, Cuba, Brazilia și Nicaragua în iulie 2014. În ultimii ani, Rusia a urmărit cu succes noi oportunități comerciale în America Latină și a avansat o agendă normativă axată pe suveranitate care atrage țările din întreaga regiune. Cu toate acestea, prezența de securitate a Rusiei în America Latină rămâne sub așteptări, iar Moscova posedă un deficit de soft power, care a fost exacerbat de lansarea oarecum eșuată a vaccinului Sputnik V. În ciuda creșterii economice slabe a Rusiei, prezența sa comercială în America Latină s-a extins de la baze mici. Din 2006 până în 2016, schimburile comerciale ale Rusiei cu America Latină au crescut cu 44%, ajungând la 12 miliarde de dolari, iar aproximativ jumătate din acordurile comerciale ale Moscovei au fost concentrate în Brazilia și Mexic. Progresele comerciale ale Rusiei în America Latină au fost cele mai pronunțate în sectorul petrolului și gazelor. Gigantul energetic Rosneft a fost vârful de lance al intrării Rusiei pe piața petrolieră din Venezuela, dar, din cauza impunerii de către SUA a unor sancțiuni împotriva a două entități legate de Rosneft, guvernul rus a naționalizat participațiile sale, în martie 2020. Lukoil are o prezență bine stabilită pe piețele petroliere din Mexic și a investit 435 de milioane de dolari în proiectul Area-4, care se preconizează că va avea o capacitate maximă de producție zilnică de 115.000 de barili de petrol. De asemenea, Rosneft și-a asigurat accesul preferențial la bazinul Solimoes din Brazilia, în iulie 2019, iar directorul său general, Igor Sechin, a participat la summitul BRICS din noiembrie 2019 de la Brasilia pentru a consolida cooperarea Brazilia-Rusia în industria petrolieră. În alte sectoare, Rusia a anunțat planuri ambițioase de cooperare economică, dar cu urmări limitate. Gigantul rus al energiei nucleare Rosatom a ratificat un acord interguvernamental cu Mexicul în iulie 2015, a încheiat un memorandum de înțelegere cu Brazilia și a semnat un document strategic cu Argentina în decembrie 2018. Aceste declarații de intenție nu s-au concretizat în proiecte la scară largă, cu excepția instalației de cercetare din El Alto, Bolivia. Starea economică a Rusiei de după 2014 a împiedicat, de asemenea, cooperarea în domeniul producției, agriculturii și tehnologiei cu țările din America Latină, în ciuda proliferării consiliilor de afaceri rusești în întreaga regiune. Prezența Rusiei în America Latină este consolidată și de pozițiile normative comune. Afirmarea de către Rusia a sferei sale de influență în spațiul post-sovietic și sprijinul său hotărât pentru suveranitatea statelor din Sudul global rezonează deosebit de bine în America Latină. În timpul războiului din august 2008 din Georgia, state precum Cuba, Venezuela și Nicaragua au apărat public acțiunile militare ale Rusiei în Osetia de Sud, în timp ce Brazilia și Chile au cerut o relaxare a situației, însă fără a condamna comportamentul Rusiei. În cadrul unui vot, din martie 2014, privind Rezoluția 68/262 a Adunării Generale a ONU, care a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, Cuba, Nicaragua, Venezuela și Bolivia au votat alături de Rusia, în timp ce Brazilia și Argentina s-au abținut. Majoritatea țărilor din America Latină au sprijinit sau au rămas neutre în ceea ce privește intervenția militară a Rusiei în Siria, în pofida dezacordurilor periodice cu privire la utilizarea armelor chimice de către președintele sirian Bashar al-Assad și la reinstalarea refugiaților. De asemenea, Rusia și Brazilia s-au consultat periodic cu privire la conflictul sirian în cadrul unor întâlniri bilaterale, ceea ce compensează progresul stagnat al cooperării normative în formatul BRICS. Rusia și-a extins aversiunea față de schimbările de regim extralegale din America Latină la sprijinul retoric și material, care îi consolidează imaginea de partener rezistent la crize pentru guvernele autoritare și antioccidentale.

Din 2010 până în 2019, companiile de stat rusești au vărsat 9 miliarde de dolari în economia Venezuelei. Aceste investiții au sprijinit compania petrolieră de stat PDVSA din Venezuela și au diluat impactul sancțiunilor americane. În plus, Rusia a desfășurat mercenari ai Grupului Wagner în Venezuela, în ianuarie 2019, în momentul în care majoritatea țărilor occidentale l-au recunoscut ca președinte pe rivalul lui Nicolas Maduro, Juan Guaido. Rusia a contribuit la ameliorarea crizei de combustibil din Cuba și a semnat o serie de acorduri de infrastructură, medicale și industriale cu Cuba în octombrie 2019. Când președintele bolivian Evo Morales a părăsit funcția, în noiembrie 2019, ministerul rus de Externe a descris înlăturarea sa drept o lovitură de stat orchestrată, ceea ce a întărit versiunea lui Morales cu privire la alegerile din octombrie 2019 din Bolivia.