Rușii de azi nu-l denigrează pe Lenin, pentru că acesta e rus

Pe Ilie Schipor îl știu din călătoriile mele în Rusia pentru a participa, ca Istoric al clipei, la inaugurarea celor două Cimitire de onoare, cel de la Roșșoska de lîngă Stalingrad, și cel de la Apșeronsk în Ținutul Krasnodar. A făcut parte din echipa de aur a ambasadorului român la Moscova, Vasile Soare. Grație talentului deosebit al ambasadorului de a se face plăcut gazdelor (atu crucial pentru un ambasador), s-au putut inaugura în Rusia două cimitire de Onoare ale militarilor români căzuți în Campania din Est. Ilie Schipor a fost consilier la Ambasadă între 2009-2019. De fiecare dată cînd am mers prin Moscova cu el mi-am dat seama ce înseamnă un membru al ambasadei care cunoaște țara gazdă nu de pe Wikipedia, nu din broșurile imbecile ale Ministerului, redactate între două fleici și două trabuce, nici măcar doar din cărți, ci din realitatea cotidiană, din viața de fiecare zi. Cu Ilie Schipor am mers la Butovo, cimitirul în care NKVD-ul a împușcat peste o mie de oameni. De la el am aflat multe dintre secretele puterii lui Putin, între care se numără permanentul contact cu oamenii de știință din domeniul Sociologiei și Politologiei. Timp de zece ani, fără a-și neglija munca de consilier, Ilie Schipor a studiat în arhivele rusești documente despre istoria României. Despre aventurile sale în Împărăția arhivelor de la Răsărit (rușii au nu doar cel mai mare tun din lume, dar și cele mai mari arhive din lume) mi-a povestit Ilie Schipor la un dialog prin zoom în Pandemie pe cristoiublog.ro. Mi-a spus atunci că pentru ruși trecutul din arhive e o armă și prin urmare, din cînd în cînd dosarele disponibile la sală sînt periate de cîte o comisie înființată pentru a evita scoaterea la lumină a unor pete prea mari din trecutul rusesc. La dialogul de la Aleph News Ilie Schipor a reluat discuția despre atenția acordată arhivelor în Rusia de azi. Dialogul a debutat cu o imagine de ansamblu a Arhivelor rusești, prin care a umblat el timp de zece ani:

„Arhiva de stat a Federației Ruse este similară Arhivelor Naționale ale României. Are o clădire imensă. La fiecare, în prezentare, sînt date numărul de dosare, de fonduri, ș.a.m.d. Orice este de zece ori mai mare ca la noi, cel puțin, comparabile însă cu arhive din alte state ca Germania, Marea Britanie, Franța. Au și arhive specializate. În primul rînd arhivele militare. Și ele sînt de mai multe feluri. Arhive centrale militare sînt trei: arhiva operativă, care are documente pînă la Al Doilea Război Mondial, apoi au arhivele de la RGVA, arhivele militare ruse de stat unde sunt documentele despre Primul Război Mondial, puține, dar despre prizonieri, de acolo am adunat materiale pentru volumul Prizonieri români în URSS, și o a treia arhivă unde se păstrează documentele din Primul Război Mondial și secolul XIX. Deci trei arhive militare. Apoi au arhive economice, distincte, au arhive pentru literatură.”

Era imposibil să discut cu un obișnuit al Arhivelor din Moscova și să nu aduc vorba de Dosarele Mareșalului Antonescu de la ruși. Răspunzînd întrebării dacă există și Arhive ale FSB, Ilie Schipor mi-a răspuns:

„FSB-ul are arhivă și am și lucrat în arhive. Au documente de după 1917-1918. Nu au fonduri publice. Noi am făcut demersuri, pentru că ne interesa soarta unor militari și civili care au fost arestați, judecați și condamnați, fie că erau prizonieri de război, fie că au fost arestați de trupele sovietice atunci cînd au intrat în țară și au fost judecați și condamnați de tribunale militare speciale. Eu am găsit foarte multe dosare în arhivele unde sînt păstrate documentele legate de Al Doilea Război Mondial, dar erau cîteva dosare mai aparte, cîteva personalități, inclusiv lotul Antonescu. S-a făcut un demers oficial, din partea Ambasadei. Mi-au dat să văd două tipuri de dosare din lotul Antonescu și un mare proces care a avut loc la Chișinău. Apoi arhivele au intrat în reorganizare.”

Despre perierea dosarelor Ilie Schipor mi-a zis în emisiune:

„În mod periodic, se instituie niște comisii, care mai periază din arhive. De exemplu pentru documentele care țineau de Lenin s-au făcut mult mai multe comisii speciale decît cele generale, ca să nu răzbată în spațiul public documente, informații care să afecteze imaginea lui Lenin. Și după 1990. Pentru că după ʼ90 a fost o deschidere, cine a apucat a intrat în arhive, 2-3 ani, și a găsit ce căuta s-au se aștepta și după aceea s-au închis din nou. În primul rînd că opera lui Lenin a fost publicată, dar sunt lucruri care au fost toaletate. Un istoric rus, care a făcut parte dintr-o comisie care s-a ocupat cu reanalizarea arhivelor a sesizat acest lucru. A pus volumul cu opere complete a lui Lenin și documentul pe care l-a găsit și a constatat că acea referire la aurul românesc, că se include în evidențele financiare, bancare, care se prezentau periodic lui Lenin, în Opere complete era eludată, era ștearsă acea propoziție. El a și scris un articol, Lenin și aurul românesc, pe care eu l-am și reprodus în carte.”

Oricît ar părea de ciudat, un personaj istoric protejat de comisii e Lenin. Bine, bine, i-am spus lui Ilie Schipor, dar Lenin a instaurat în Rusia regimul bolșevic, denunțat de regimul capitalist al lui Putin. Da, mi-a răspuns Ilie Schipor, dar Lenin e rus. Și cînd e vorba de un rus din trecutul istoric al Rusiei rușii nu-l denigrează. Ar însemna să-și bată joc de propriul trecut. Și care popor ar fi atît de iresponsabil încît să-și bată joc de propriul trecut? Cum care? Poporul român. Perierea dosarelor care pot ajunge la sală nu mi se pare de salutat. De salutat, sau poate de remarcat mi se pare preocuparea pentru imaginea bună a tot ce a aparținut trecutului rus. Rușii de azi pornesc de la o teză afirmată (culmea!) în anii destalinizării de tip hrușciovist. Atunci nu numai la Moscova, dar și la București, s-au depus eforturi uriașe pentru ceea ce s-a numit reabilitarea unor personalități ale trecutului de către cultura socialistă. Fără a face din aceste personalități prezențe active ale culturii socialiste, s-a admis că despre ele trebuie să se scrie, să se vorbească, deoarece:

1. Toate personalitățile și evenimentele trecutului sînt din punct de vedere al prezentului complexe și contradictorii. A lua o singură dimensiune a unui personaj al trecutului și a-l aborda în prezent doar dintr-o singură perspectivă înseamnă a simplifica viața.
2. Personajele trecutului sînt dependente de condițiile istorice în care au trăit. A le judeca din perspectiva prezentului ar fi o mare eroare.
   Prin urmare cenzurarea unor personaje prin simplificarea lor pînă la reducerea la o singură dimensiune e o greșeală nu numai politică, dar și culturală.

Rușii sînt foarte atenți la tot ce e trecutul lor. Stalin, de pildă, se bucură în Rusia de un anume procent de simpatie. Sondajele au descoperit că 5% din ruși au o părerea bună despre Stalin ca Salvatorul Rusiei de la distrugerea de către nemți. Stalin e și autorul Marii Terori. Stalin Salvatorul e însă o ipostază a lui Stalin. Nu poți interzice orice cult cît de mic al acestui personaj al trecutului pentru o altă ipostază, cea de regizor al Marii Terori. Pentru a rezolva problema Putin a apelat la un ONG care-și făcuse din imaginea lui Stalin o preocupare. Acest ONG a cerut primăriei Moscova dreptul de a pune bustul lui Stalin Kremlinului din Piața Roșie.