Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

Rușii ne-au mai ocupat o dată

Dificultățile de adevăr din anii comuniști au ținut departe cercetarea anilor 1821-1856 din istoria patriei.
Dacă ar fi fost posibilă libera exprimare, s-ar fi observat, cum se întîmplă acum, cînd au apărut studiile lui Anastasie Iordache, Apostol Stan, Nicolae Ciachir, că perioada 1944-1964 își găsește în trecut un model exemplar.

E vorba de anii de după 1812: anii ocupării militare și politice de către ruși a Principatelor Române.
Despărțite de mai mult de un secol, cele două perioade au cîteva note comune:

1) În ambele situații rușii justifică ocupația printr-o așa-zisă eliberare. În 1812, eliberarea de sub turci. În 1944, eliberarea de sub jugul fascist.
Cele două ocupații au loc în plin război dus de Imperiul Rus cu alte imperii. În 1812, războiul cu Imperiul Otoman. Un soi de război rece urmînd unui război cald. În 1944, un război rece, cu Imperiul American, la capătul unui război cald, cu Imperiul German.

2) În ambele situații, Rusia are drept obiectiv instaurarea în Principate a orînduirii sale interne, forțînd o realitate existentă să se înghesuie, proustian, în tipare străine.
Începînd cu 1812, Principatele Române trebuie să aplice Regulamentele Organice, corpus de norme menite a occidentaliza un spațiu balcanic doar administrativ; în plan politic, realitatea românească urmează să reflecte în mic structura Despotismului Oriental din Imperiul rus.
După 1944, rușii s-au zbătut să instaureze în România structurile lor social-politice bolșevice. Așa cum s-a întîmplat la vremea Regulamentelor Organice, ocuparea militară a fost dublată de cucerirea social-politică. Structurilor de aproape un secol li s-au impus structuri noi, trimise de la Moscova.
Și după 1812 și după 1944, transferul forțat de structuri s-a făcut în numele noului aflat în superioritate față de vechi. Regulamentele organice țariste pretindeau a fi un cod de norme în stare să impună noul administrativ într-un spațiu al vechiului și, depășitului, turcism.
Regulamentele organice bolșevice erau înfățișate drept purtătoare ale noului social-politic (viitorul aparținea orînduirii comuniste, nu-i așa?!) prin raportare la vechiul burghezo-moșieresc.

3) După 1812, rușii beneficiază de un soi de Coloană a V-a în Principate: marii boieri, interesați în păstrarea privilegiilor. Din exil, dar și după întoarcerea în țară, de la București, ei trimiteau plîngeri după plîngeri la Petersburg, solicitînd intervenția Curții Imperiale.
Lucrurile nu diferă prea mult un secol și ceva mai tîrziu. Ca pilon al rușilor în România, locul marilor boieri îl iau comuniștii, mulți dintre ei școliți la Moscova.
Asemenea marilor boieri de pe vremuri, comuniștii sacrifică independența țării pe altarul intereselor lor de a ajunge și a rămîne la putere.

4) Rusia ocupă militărește și, în același timp, ideologic Principatele, scoțînd din joc Turcia, marea Putere de pînă atunci. Stăpînirea asupra Principatelor e justificată prin eliberarea de sub Turcia.
O eliberare e invocată și după 23 august 1944: de sub Germania.

5) După 1812, Principatele se pricopsesc cu consilieri ruși, care au, la București și Iași, puteri de superdemnitari. După Adrianopol (1812), generalul Pavel Kiseleff e numit președinte al celor două Divanuri, de la Iași și de la București; consulii ruși din cele două capitale îi tratau pe domnitori ca pe niște supuși ai Curții de la Petersburg.
Despre consilierii sovietici din primii ani ai comunismului e de prisos să mai vorbim. Nu se deosebeau cu nimic de reprezentanții Puterii țariste din anii de după 1812.

6) Despre ocupația rusească de după 1812, A.D. Xenopol scria în a sa Istorie a românilor din Dacia Traiană: „(…) Rușii voiau să ucidă sufletul, înlocuind în corpurile noastre sufletul românesc cu cel rusesc, nu atacau numai forma materială, ci și substratul intelectual”.
Deloc diferită ca obiective a fost ocupația rusească după 23 august 1944. Peste exploatarea materială prin Sovromuri, s-a așezat rusificarea spirituală a României, asasinarea sufletului național, prin bolșevizarea culturii, rescrierea trecutului, lichidarea elitei politice și intelectuale.

Și să ne mai mirăm că nevoia românilor de a scăpa de sub ocupația rusească postbelică a fost atît de puternică încît ei au acceptat, în schimb, pînă și dictatura lui Ceaușescu!

*

Scriam pe 29 iunie 2014. Cum l-a lucrat Klaus Iohannis pe binefăcătorul său Crin Antonescu

Nu încape vorbă că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a ajuns președintele celui de-al doilea partid al țării grație lui Crin Antonescu. În 20 februarie 2013, cînd PNL se afla deja la Putere, Crin Antonescu se dă peste cap pentru a-l face prim-vicepreședinte.

Deși sîmbătă, la Congres, Klaus Iohannis a declarat, în replică la Discursul lui Ioan Ghișe, că s-a simțit liberal de cum s-a născut, istoria postdecembristă nu-l consemnează, ca pe alții, între luptătorii pe baricadele liberalismului. În aceste condiții, promovarea de la nivelul primarului de Sibiu la nivelul celui de-al doilea om în PNL poate fi considerat drept gestul prin care Crin Antonescu l-a făcut om.

La începutul lui 2014, Crin Antonescu pleacă de la Putere, pentru că propunerea sa ca primarul Sibiului să devină ministru de Interne e respinsă de Victor Ponta. După europarlamentare, Klaus Iohannis e contactat de dușmanii lui Crin Antonescu pentru complotul menit a-l răsturna pe Crin Antonescu din fruntea PNL. Omenește s-ar fi impus ca primarul să-i spună asta lui Crin Antonescu. Klaus Iohannis n-o face.

Cînd Crin Antonescu anunță că nu va mai candida la Președinție, Klaus Iohannis se grăbește să-și anunțe înscrierea. Întors din America (puțină lume știe c-a fost plecat peste Ocean), Crin Antonescu îi spune lui Klaus Iohannis c-ar vrea să candideze. În aceste condiții, omenește ar fi fost ca amicul Klaus să renunțe în favoarea lui Crin Antonescu. Klaus Iohannis nu renunță.

Nu-i ajunge parvenirea peste noapte în fruntea celui de-al doilea partid al țării. Mai mult, el trage sfori pentru ca Congresul să-l desemneze pe el candidat. Renunță însă cînd își dă seama că sala era de partea lui Crin Antonescu.

Despre uluitoare parvenire a lui Klaus Iohannis, scriam în Evenimentul zilei din 4 iunie 2014:

„Într-o săptămînă numai, cel adus de mînă de Crin Antonescu în politica mare de la București din provincia Sibiului a reuşit să devină preşedinte interimar al PNL şi, evident, pretendent la postura de candidat la Preşedinţie. Numai că noi ăştia, muritorii, nu ştim mai nimic despre Klaus Johannis. Și nu e în regulă. E ca și cum Crin Antonescu ar fi venit în vizită la noi, aducînd cu el un necunoscut pentru noi, Klaus Iohannis, pe care ni l-a prezentat drept amicul lui. Cît a durat vizita mare lucru n-am aflat despre amicul amicului nostru, deoarece a tăcut tot timpul. La plecare, Crin Antonescu ne-a spus însă că ni-l lasă pe Klaus Iohannis să stea la noi, în casă, pentru totdeauna. Crin Antonescu a plecat. Iar noi, ne uităm la necunoscutul pe care ni l-a lăsat pe cap și ne întrebăm neliniștiți: Dar dacă ne ia nevasta?!”

Textul mi-a adus multe ghionturi de la deontologii lui Băsescu, trecuți peste noapte de partea lui Klaus Iohannis. Da, știu din Istorie că-n bătălia pentru putere, nu există nici legătură de sînge, d-apoi de amiciție. Cu toate acestea, luînd seamă la felul în care Klaus Iohannis se poartă cu binefăcătorul său, parcă n-aș avea curaj să merg singur cu el într-un compartiment al unui tren de noapte. Dvs ați avea curaj?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Rușii ne-au mai ocupat o dată”

  • Domnilor, aveți dreptate, preocupat să-l prind pe Maestru cu greșeala, am greșit eu! M-am uitat doar înainte, fără a mai privi în urmă – cum altfel să uit de Basarabia/1812!? Așadar, vă rog, pe dvs. și pe Maestru, să acceptați scuzele mele și să mă iertați! Mulțumesc!

    • A pornit de la greseala maestrului „Adrianopol (1812)” de la punctul 5 din articol. Corect era cum ati spus dumneavoastra 1829, fiind vorba la Adrianopol despre incheierea altui conflict.

  • Exista riscul ca Rusia Sa doreasca Sa ne mai elibereze a 3 oara,a 4 oara,… de sub NATO si de sub EU, VOR zice EI.

  • Nu trageți în pianist…

  • Maestre, nu știu de unde vă luați datele însă vă aflați în eroare profundă!!! La 1812, Imperiul Tarist nu se afla în conflict cu otomanii ci cu Napoleon! Tratatul de la Adrianopol (Edirne), este semnat în 1829 iar Regulamentele Organice, primele „constituții” ale principatelor dunărene, un factor de progres pentru vremea respectivă, sunt introduse în 1832-1833!!! Abia atunci apare Kiseleff pe meleaguri mioritice, la 20 de ani după anul avansat de dvs.! A. D. Xenopol este un istoric mare dar nu singurul iar lucrarea Istoria Daciei Traiane nu mai constituie, de peste 60 de ani, farul călăuzitor al istoriografiei românești! Argumentația domniei voastre este, iată, nu numai greșit plasată istoric dar și trasă de păr! Singura asemănare poate fi poziția Rusiei: protectoare a ortodoxismului aflat sub dominație otomană, de la finele secolului al XVIII-lea și până la Congresul de la Berlin (după care nu prea mai au rămas popoare ortodoxe sub otomani) – protectoare a intereselor clasei muncitoare, după 1945, oriunde ajunseseră trupele sovierice…

    • Războiul Ruso-Turc (1806-1812): Rusia și Imperiul Otoman au fost într-un conflict continuu în această perioadă, iar războiul din 1806-1812 a fost unul dintre multiplele conflicte dintre aceste două puteri pentru influența asupra Balcanilor și regiunilor din jurul Mării Negre.
      Tratatul de la București (1812):
      Semnarea: Tratatul a fost semnat pe 28 mai 1812 la București între Imperiul Rus și Imperiul Otoman.
      Consecințe teritoriale: Una dintre cele mai importante consecințe a fost anexarea de către Rusia a Basarabiei, regiunea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru. Aceasta a fost prima mare pierdere teritorială pentru Principatul Moldovei.
      Impactul asupra Principatelor Române:
      Moldova: Pierderea Basarabiei a fost un șoc major pentru Moldova, reducând considerabil teritoriul și influența principatului.
      Țara Românească: Deși nu a suferit pierderi teritoriale directe, Țara Românească a fost influențată de prezența și influența rusească în regiune.
      Reacții și Consecințe pe Termen Lung:
      Sentimente anti-ruse: Anexarea Basarabiei a generat sentimente anti-ruse în rândul elitelor românești și a stimulat dorințele de unire și independență națională.
      Modificări administrative și politice: Sub influența rusă, au fost introduse reforme administrative și politice în teritoriile ocupate, care au avut efecte pe termen lung asupra structurii sociale și politice din regiune.
      Tratatul de la București din 1812 a fost un moment definitoriu în istoria României, marcând începutul unei perioade de influență rusă semnificativă în estul Europei și determinând evoluțiile politice și naționale din secolul al XIX-lea.

      • De remarcat ca rușii nu au purtat un război de cucerire cu principatele române. Acestea erau sub suzeranitate otomană deci nu își aparțineau. Ele au fost cedate de Imperiul Otoman, Imperiului Țarist în urma unui război între cele doua imperii. Nimeni din principate nu a fost întrebat dacă vrea cu rușii sau cu otomanii. Deci pe baza dreptului internațional de pe acea vreme, ocuparea de către Imperiul Țarist a principatelor nu poate fi considerată ca o cucerire militară. Noi nu ne-am războit cu rușii atunci. De fapf principatele nu au fost ocupate efectiv cu trupe. S-a făcut doar un transfer de suzeranitate asupra lor între cele două imperii. Atât suzeranitatea față de Imperiul Otoman cat și cea ulterioară față de imperiul țarist a fost recunoscută pe plan internațional respectiv european. În ce privește regulamentele organice acestea au fost primul embrion de constituție în cele două principate. Anterior principatele se conduceau exclusiv după voința domnitorului care era subordonată Imperiului Otoman. Nu au existat instituțiile unui stat modern, precum instituția justiției independente, parlamentul, administrațiile publice locale. Acestea au fost reglementate în oaresce măsură de acele regulamente organice. Fără însă să se ajungă la alegerea acelor instituții prin vot universal.

    • IN 1812 Imperiul Otoman era la capătul unui conflict de 6 ani cu Imperiul Țarist (1806-1812), incheiat cu Pacea de la București, de la hanul lui Manuc, prin care am pierdut Basarabia… Într-adevăr, Maestrul încurcă anii, 1812 cu 1829…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *