La început, Culai Bibici nu se sinchisi. Era obişnuit cu astfel de atacuri din presă, pe care le rezolva într-un stil propriu, dar extrem de eficient. Îl suna pe directorul gazetei şi-l întreba scurt:
Cît?
De astă dată, din motive care-i scăpau, tărăboiul nu se stingea. Dimpotrivă, creştea de la o zi la alta! Ca aluatul! ar fi zis Culai Bibici dacă ar fi fost vorba de altul. Fiind însă vorba de el, nu-i ardea de comparaţii. Asta şi pentru că avusese ghinionul ca o săptămînă întreagă să nu se întîmple nimic deosebit. Înnebunită de criza subiectelor senzaţionale, presa înhăţă afacerea cu W.C.-ul plantat lîngă monumentul lui Constantin Brâncoveanu şi n-o mai lăsă din ghiare.
Cei de la Primărie erau cumpăraţi de el de la unghii pînă-n creştetul capului. Ştia însă că, oricît de mulţi bani le-ar fi dat, s-ar fi delimitat rapid de el dacă ar fi mirosit că scandalul le ameninţă scaunele.
Trebuia trecut la contraatac. Disperat, se sfătui cu cîţiva istorici apropiaţi, îndatoraţi lui pînă-n gît după ce le sponsorizase cîteva cărţoaie pe care nu le cumpăra nimeni.
Aceştia îi amintiră învăţătura:
Cui pe cui se scoate!
Iniţiatorii campaniei invocau adevărul că Brâncoveanu a murit ca un Martir al Neamului. Li se putea răspunde cu o campanie menită a demonstra că murise, deoarece nu voise să le spună turcilor unde-şi ţinea banii. Nici vorbă, aşadar, de jertfă pe altarul Creştinătăţii. Totul se reducea la o afacere cu parale.
Bine gîndit, contraatacul avu succes. La banii vîrîţi de Culai Bibici în articolele şi pozele din ziare, în mesele rotunde de la televiziuni, succesul fu atît de mare încît puţin lipsi ca monumentul lui Brâncoveanu să nu fie mutat din Centru undeva, într-un parc de la periferie, şi nu pe aleea centrală, ci pe o potecă secundară, sub motiv că proslăvea o faptă imorală.
Scăpat cu bine din încercare, Culai Bibici îşi întări poziţia pe piaţa W.C.-urilor mobile.
Fiind vorba de o noutate, mulţi intrau fără a simţi vreo nevoie; pur şi simplu din curiozitate. Astfel de vizitatori deveneau după agenţi publicitari perfecţi. Simţind asta, Culai Bibici dotă primele W.C.-uri cu muzică de café-concert. Toţi cei care ieşeau se arătau nespus de încîntaţi şi se grăbeau să recomande melomanilor W.C.-urilele mobile ivite în Bucureşti.
Şi cum preţul biletelor la concerte era descurajant pentru intelectuali, WC-urile mobile înregistră una dintre cele mai mari rate de folosire din ţările membre ale Uniunii Europene.
1 2
Lasă un răspuns