S-a rezolvat prin „condoleanțe”: președintele-turist Klaus Iohannis și „ministrul- întrevedere” Ramona Mănescu caută sediu nou pentru Ambasada distrusă de la Kabul

Pe 31 mai 2017, o explozie uriașă

… a distrus parțial Ambasada Germaniei din capitala Afganistanului, Kabul, și a ucis 150 de oameni, într-un atac revendicat de talibani. Germania își evacuase, însă, personalul cu o săptămână înainte, pe o informație „tip-off” primită prin serviciile speciale: un „avertisment” pe care România (o țară plină de servicii secrete, cu bugete generoase) nu l-a avut atunci când, în seara zilei de 2 septembrie 2019, campusul unde se afla reprezentanța sa diplomatică a fost ținta unui atac al talibanilor, iar sediul distrus parțial: un angajat român a decedat în timpul atacului, iar Președinția a prezentat familiei “condoleanțe”, nu și scuze. Serviciul Român de Informații (SRI), prea ocupat din „trecut” cu spionarea propriei populații, cu „anti-corupția” și cu revendicarea de fonduri de la buget folosind autoritatea Președinției, ignorase, alături de Serviciul de Informații Externe (SIE), de Președinție și Afacerile Externe (cu ministrul Ramona Mănescu proaspăt sosit la post și împovărat de „întrevederi” la București) că o ambasadă a României se afla într-o zonă vulnerabilă, la mare distanță de centrul diplomatic fortificat din Kabul. Secretomania ridicolă pentru cea mai săracă țară din UE, cultivată din 2015 de cuplul Klaus Iohannis (Președinție)- Eduard Hellvig (SRI), sub privirea tâmpă a Coaliției de la guvernare (PSD-ALDE) oferea aici „roade” nefaste: autoritățile de la București dădeau informații despre o ambasadă-fantomă, aflate în profundă contradicție cu cele oferite de autoritățile afgane- cele care oferiseră paza și salvatorii de la locul atacului.

Ambasada României era una dintre cele câteva

… ambasade locale care trăia anonim la Kabul: nu era cartografiată și nu avea adresă publicată, plutea în anonimitate. Când a fost atacată, nici măcar Iohannis nu își mai amintise de ea: „România lucrului bine făcut” a lui Klaus Iohannis funcționează de două ori pe lună: la avans și la lichidarea de chenzină a unor bugetari de la Președinție, servicii secrete și Afaceri Externe. La puțin timp după atacul taliban, Ministerul de Externe răspundea unei solicitări de informații a cristoiublog.ro și informa că sediul diplomatic din Kabul (din „complexul” Green Village (sic!)) este distrus în proporție de 80% și că România (butonată de „fiarele” politicii externe Klaus Iohannis- Ramona Mănescu) lucrează pentru identificarea unui nou sediu în Kabul. „La momentul la care va fi identificat un nou sediu în capitala afgană, misiunea diplomatică va fi relocată”, era menționat în mesajul MAE. Altfel spus, Ambasada României la Kabul va fi readusă din Pakistan, acolo unde personalul a fost trimis după atacul talibanilor și unde fusese adusă inițial de regimul comunist de la București.

În 4 septembrie 2019, la două zile după atac

… Afacerile Externe și președintele-turist Iohannis nu știau precis ora începerii atacului, nu știau cât a durat atacul, nu știau cum s-a desfășurat atacul (se vorbea de „mașini cu tot tacâmul”), nu știau ce a vizat atacul (potrivit MAE, ar fi fost vizată Ambasada României), iar dacă luăm în considerare „precizări” oficiale din 4 septembrie 2019, Iohannis nu știa precis nici măcar unde a avut loc atacul: conform precizărilor fostului absolvent al Academiei SRI, Ramona Mănescu, era vorba de o „zonă rezidențială în care lucrau numeroși cetățeni străini”: România adică susținea că a fost vizată zona Green Village, pentru rezidenți străini, iar autoritățile afgane susțineau că a fost „la mare distanță” de Green Village. Nicăieri în comunicatele autorităților române nu apare vreo referire la colaborarea Bucureștiului cu autoritățile afgane în gestionarea crizei generate de atac, cu toate că operațiunile de salvare a celor peste 400 străini din zonă au fost conduse de adjunctul ministerului de Interne, Khushal Sadat. „Complexul” Green Village, la care, în fine, face referire MAE, este integrat unei așa-zise Green Zone, superfortificate, care protejează prin ziduri misiuni le diplomatice și instituții vitale ale Afganistanului, precum Președinția. Noțiunea de „complex” este relativă pentru o zonă a Kabului unde s-a construit haotic și unde atacurile au distrus străzi întregi. Practic, extinderea Green Zone, străpunsă pe alocuri de culoare pentru navetiștii afgani sau chiar de accesul spre unele școli, a lăsat în exterior Cartierul Qabel Bai, unde s-a consumat atacul talibanilor din 2 septembrie 2019, și unde au mai fost organizate atacuri și în trecut. Așa-zisa Ambasadă a României, cu un staff de cca 20 de oameni, a fost doar o victimă colaterală a atacului taliban, dar și a secretomaniei agreată de Cotroceni, care de ani de zile a transformat politica externă a țării într-un joc de amatori care ascunde cu aceeași naturalețe de ce o reprezentanță „vie” din Israel nu are de atâția ani ambasador, dar și locația unei reprezentanțe decedate- cea din Afganistan.

Filmul nespus al atacului terorist

În seara zilei de 2 septembrie 2019, înainte de orele 21, un tractor a înaintat dinspre artera 1 Mai (autostrada Nangarhar) în direcția Strada Rusiei, a oprit în apropierea unui checkpoint care controla accesul spre Green Village (un perimetru apărat printr-un zid, unde locuiesc contractori străini) și Kabul Customs and Revenues (Fiscul local) și a fost aruncat în aer de șoferul taliban. Deflagrația a aprins o stație de combustibil situată în zona opusă, în Qabel Bai, la mică distanță de campusul „protejat” cu un gard unde se afla Ambasadei României, iar uriașa explozie care a urmat și care a fost auzită în întreaga capitală afgană, a distrus case din cele două cartiere, a avariat zidul Green Village și sediile unor afaceri străine, și a pulverizat campusul. Explozia s-a produs într-o zonă unde se intersectează cartierele Qabel Bai și Ali Mardan Qala și de unde pleacă strada Jalal Abad, o arteră cu afaceri străine și locale, care face legătura cu autostrada spre orașul Jalalabad. Potrivit evidențelor locale, nu s-au folosit „mașini-capcană (…) cu tot tacâmul”, iar atacul nu a fost în noaptea de 2 spre 3 septembrie, cum declara ministrul Mănescu în fața jurnaliștilor care croșetau știri: talibanii au folosit un utilaj greu încărcat cu bombe căptușite cu șrapnele de metal, iar în 2 septembrie, înainte de ora 21 locală (!), un militar din forțele afgane își îngăduia o fotografie „selfie” lângă ambasadorul României, Gâmbuțan, care era deja condus spre evacuare.

În 2016, când ambasadorul SUA la Chișinău

… James Pettit, declara public că Moldova trebuie „să rămână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure” și că „Moldova nu este România, are propria sa istorie şi propriile provocări”, roboțeii „multilateraliști” ( a se citi „globalisti”) Klaus Iohannis și Dacian Cioloș prim-ministrul desemnat de el (care conducea așa-numitul guvern Soros) nu au avut nicio reacție – doi „struți” îngropați în nisip. Era firească atitudinea unor oameni care, în general, fac politici la dictarea altora, cu caiețele pe genunchi. Dacă avea un savant în Istorie la Palatul Cotroceni, în locul armatei sale de consilieri sorosiști, Klaus Iohannis ar fi putut afla că România și Republica Moldova au o „istorie comună” chiar și în ceea ce privește Afganistanul: aproape 400 de români din Basarabia, înrolaţi cu forţa în trupele sovietice, au murit în luptele din pustiul afgan după ce, în 1979, armata URSS a invadat Afganistanul, provocând un război de uzură. Războiul a „rezolvat” două lucruri: a născut o generaţie de copii afgani roşcaţi („râjâi”), provenită din violuri sau din poveşti de dragoste, și a oferit Afganistanului renumele de ţară greu de cucerit. Foștii soldați (români din Moldova, pentru știința lui Iohannis) se numesc între ei „afganezi” și au făcut parte din comandoul militar „Kaskad” care, din 1975, s-a infiltrat alături de KGB în Afganistan, ca să pregătească atacul, dar au fost şi medici, artilerişti sau infanterişti. Flămând de cunoaștere, Klaus Iohannis are azi nevoie de un bucătar în plus : când nu știe ceva despre Afganistan, să i se ofere un sandwich. De șprițul de vin se ocupă protectorul lui de la Comisia Europeană, Jean Claude Juncker.