Viața te poartă pe cărări sofisticate, provocatoare, necunoscute și te determină să te adaptezi din mers la situații, stări și trăiri, la momente neprevăzute. Ești mereu într-o permanentă cunoaștere, ești mereu într-o goană de acumulare a noului, a informațiilor, a realizărilor profesionale și materiale, ești un etern călător prin ea. Iar în tot acest periplu îți dorești să te autodepășești, să găsești satisfacția lucrurilor bine făcute, satisfacția reușitelor, învățătura eșecurilor, oricare ar fi ele. Chiar și atunci când decorezi un colț de cameră, într-un stil ce îți oferă confort, poate fi un motiv de satisfacție.
Însă, cei mai mulți dintre noi amestecăm satisfacția cu autosuficiența. Dacă o reușită personală ne poate umple sufletul de bucurie, noi începem să ne împănăm cu aroganță.
Zilele acestea, prin natura unui nou job, sau să o numesc nouă provocare, mi-a fost dat să interacționez cu o mulțime de oameni cu personalități diverse, iar printre ei am întâlnit și câteva persoane care, indiferent de subiectul abordat sau de situația creată, și-au dorit să arate că au mereu dreptate, chiar și dacă susțineau aberații. Îi vezi cum nu acceptă nici o altă opinie, despre critică nici vorbă, îi vezi atât de lezați de parcă le-ai fi furat funcția pe care nu o au sau rața din coteț, îi privești cum își epuizează arsenalul de argumente, iar apoi aruncă provocator o atitudine zeflemistă. Acest lucru te face să te retragi ușor, ca un actor din scenă, să te așezi într-un colț și să privești în liniște spectacolul grotesc. Da! Aceasta este autosuficiența, adică starea de împlinire materială și spirituală, la care se poate ajunge prin eforturi proprii sau ale altora, prin exploatarea unor conjuncturi norocoase. Autosuficiența nu trebuie să se confunde cu satisfacția excesivă față de sine.
Pentru mine autosuficiența este o imaturitate infatuată. Am urmărit cu surprindere cum își etalează aere de superioritate și devin vanitoși, ranchiunoși, disprețuitori și chiar isterici, pentru că pierd teren în fața celorlalți, iar apoi caută cu disperare să se agațe de orice. Apoi, din colțul liniștit al sălii de spectacol, am ascultat și m-am resemnat că vine un asemenea individ și îmi va arunca în față: „Știu mai bine ce e de făcut!”.
Acest gen de om nu își poate accepta eșecul și își arogă toate meritele vieții lui, ca fiind doar ale lui, nimic venit din exterior, nimic dintr-o conjunctură favorabilă sau cu sprijinul altcuiva.
Ei sunt atotștiutorii și atotcunoscătorii, sunt cei fără de care nimic nu s-a realizat, sunt acei buricul pământului, prezenți în tot și în toate. Iar când au impregnat aceasta atitudine lipsită de respect față de cei din jur, mai creează și falsa impresie că totul le merge bine, că nu depind de nimeni și de nimic, că sunt un fel de mici „Dumnezei”, iar universul se rotește în jurul lor.
Văzând, trăind, ascultând și analizând m-am așezat să scriu, să spun că am cam obosit de autosuficiența asta atât de mult promovată, prin tot felul de figuri politice, vedete, dive sau personaje îndoielnice, care oferă, cu precădere tinerilor, modele iluzorii ce le arată că nu trebuie să facă prea multe pentru a avea ceea ce își doresc. Acest consumerism ce ne-a înregimentat în tot felul de curente și tendințe nu a făcut decât să inhibe dorința de a ne dezvolta și progresa, atât în plan personal cât și spiritual , nu ne-a mai dat voie să savurăm din satisfacția reușitelor și performanțelor noastre, fie ele imense sau infime.
Candva, un englez – dupa ani de lucrat cu cetateni romani (femei si barbati deopotriva)- mi-a reprosat cu amaraciune ca noi romanii desi suntem foarte harnici nu suntem disciplinati, nu stim sa gestionam starile conflictuale si sarim sa aruncam ultimele vorbe ( cele grele), arzand etapele.
Cum ar veni, fara „Sa lase loc de buna ziua”.
Romanii au in gena, adanc marcata caracteristica descurcaretului ce se mai si baga in fata la coada ca sa prinda un cofrag de oua sau altceva si care te va privi dispretuitor dupa aceea ca pe un amarat ce nu cunoaste secretul supravietuirii. Romanul nu are timp de ordine si disciplina, el arde etape si devine destept numai cu diploma, fara scoala. Din pacate aceasta tara in educatie vine si din partea famiiei caci cum sa traiesti mai bine decat altii daca succesul in viata nu-i poate umili pe ceilalti ??!!!
Impostura se vede in foarte multe locuri si incet, incet devine acceptata si normala. Desigur ca nu toti romanii suntem asa dar . . .
Excelenta descriere a societatii prezente : ” autosuficiența este o imaturitate infatuată ” !
Presupun ca panaramele actuale vor inventa un nou stil de masturbare : o ducem foarte bine !
Scuze ptr. cuvantul „bine”.