Să ne cinstim descoperitorii!

„Descoperirea Americii este un eveniment în urma căruia locuitorii din Lumea Veche au descoperit America, sau Lumea Nouă, formată din două continente. Amerindienii au pătruns în această parte a lumii cu circa 25000 de ani î.e.n. Leif Eriksson a ajuns primul în America de Nord (fără a considera și Groenlanda) în jurul anului 1000. Cristofor Columb a făcut patru expediții în America de Nord la sfârșitul secolului al XV-lea, dar el considera că a ajuns în Asia. Ulterior, cartograful german Martin Waldseemüller a numit noua regiune a lumii America, în cinstea lui Amerigo Vespucci.”

Și ce vrei să spui cu asta?, mă veți întreba pe bună dreptate. Vă spun imediat, dar mai întâi trebuie să recitim împreună cu mare atenție, declarațiile descoperitorului Lumii Noi, de aici, din Câmpia Română, cuceritorul Noului București pe numele său Nicoșor Columb sau Nicușor Dan, cum îl alintă apropiații, guvernul și președinția.

Așa. Iată ce ne spune domnia sa că poate fi Noul București în viziunea domniei sale. Am selectat câteva din principalele puncte:
Ce înseamnă Noul București – Un oraș în care oamenii respiră mai bine, se mișcă mai bine, câștigă mai bine! În Noul București cu guvernare de dreapta pentru Capitala României, cetățeanul este pe primul loc! Noul București e posibil doar cu o nouă administrație, de dreapta. Pentru Noul București trebuie mai întâi să scăpăm de PSD, trebuie să lăsăm în urmă dezastrul Firea-PSD. Mobilitate urbană – Din cartier în centru în maxim 25 de minute! Mobilitatea locuitorilor e problema numărul 1 a Capitalei. Respect pentru mediu – Creștem speranța de viață a bucureștenilor! Termoficare – De la faliment la încălzire eficientă! Încălzirea centralizată reprezintă una dintre problemele cele mai complicate, dar o vom rezolva, etc. Siguranța în primul rând – Un oraș protejat de riscuri! Bucureștiul e un oraș cu clanuri mafiote active, dar vom avea grijă, etc. Educație și performanță – Învățăm să fim mai buni! Ca matematician de profesie, fondator de școală privată în București și om pasionat de educație, susțin o implicare activă a Primăriei Capitalei în sistemul de învățământ. Bucureștiul sănătos – Fără risipă sau jumătăți de măsură! Capitala șanselor egale – Un oraș pentru oameni, un oraș pentru toți! Bucureștiul de azi e un oraș neprietenos și chiar dur, vom face să fie prietenos și blând. Cultură și solidaritate în Capitala Europeană a Culturii zi de zi! Bucureștiul are un consum cultural relativ scăzut în spațiul public, vom face în așa fel încât consumul cultural să crească. URBANISM O temelie solidă pentru Noul București! Bucureștiul se dezvoltă în mod haotic, fără o gândire clară, vom face ordine și claritate.

Un oraș civilizat cu animalele. Bucureștiul are și resursele și gradul de dezvoltare necesare pentru a fi un oraș civilizat cu animalele. Din păcate, actuala administrație nu a colaborat cu grupurile civice și ONG-urile care au expertiză în acest domeniu și a fost absolut opacă la solicitările acestora.

Iată ce voi face, ca primar general, în acest domeniu: Vom colabora cu ONG-urile și cu grupurile civice care au expertiză în domeniul protecției animalelor, inclusiv prin externalizarea unor adăposturi către acestea. Vom asigura o transparență totală a adăposturilor primăriilor din București. Vom asigura sterilizarea gratuită, la cerere, a animalelor. Vom sancționa drastic, conform legii, abandonarea animalelor. Vom încuraja, prin campanii de informare, adopția animalelor din centrele Primăriei.

Acum urmează să vedem cum se va articula viziunea lui Nicoșor Columb, cu cea a lui Vlad Voiculescu Vespucci sub înțeleapta îndrumare a importanților sfătuitori – Ludovic, Dacian și Barna de Aragon dar și a Clotildei de Castilia.

Să ne păstrăm cumpătul, să arătăm respectul cuvenit noilor aleși, noilor cuceritori și să încercăm să învățăm mereu câte puțin din istorie. Cred că acest obicei al lăsării apei să curgă, până devine bună de băut a caracterizat de multe ori locuitorii orașului de pe malurile Dâmboviței.

Iată ce spune istoricul și jurnalistul Adrian Majuru despre cartea sociologului Bogdan Bucur – Devălmăşia valahă (1716-1828): o istorie anarhică a spaţiului românesc.

„Periferia ca istorie” ar putea fi cel mai potrivit titlu pentru lucrarea de faţă; o temă care nu este detaliată doar din perspectivă spaţial-temporală cât mai ales din perspectiva comportamental-patologică a locuitorilor. Pentru a realiza această completare autorul a folosit informații și interpretări de antropologie culturală, studii de sociologie, psihologie şi patologii urbane; materiale de geografie umană şi economică, de demografie, etnografie, mitologie, mentalităţi şi istoria ideilor. Volumul cuprinde mai multe tipologii de „periferie istorică” şi în fiecare capitol sunt prezentate interpretări interdisciplinare care fac trimitere la reprezentarea domeniilor de mai sus. Prima parte a demersului abordează problema periferiei istorice din perspectiva spaţialităţii şi temporalităţii, luând drept cazuistică şi oraşul Bucureşti. Urmează apoi o secţiune foarte valoroasă despre mentalitate şi comportament în Valahia secolului al XVIII-lea. Ruperea de ritm, realitatea antagonică dintre stăpân şi sclav în societatea valahă, potenţialul de vrăjmăşie ades gratuită, lipsa meritocraţiei şi dobândirea poziţiilor sociale prin „vorbe goale” şi bani mulţi. Iată reperele unei societăţi zis fanariote, repere încă atât de prezente în cotidianul românesc de azi! Devălmăşiei administrative şi legislative i s-a adăugat şi o continuă devălmăşie sufletească. Corelarea acestor devălmăşii în civilizaţia valahă, surprinsă cu naturaleţe de autor, este ineditul demersului istoriografic prezent în volumul de faţă. O monografie istorică a periferiei istorice din perspectiva cercetărilor interdisciplinare credem că reprezintă o noutate în literatura de specialitate. Pentru a susţine acest demers complex şi variat, Bogdan Bucur a folosit întreaga bibliografie la care a avut acces: documente de arhivă; documente edite; memorialistică; cotidiene şi periodice; monografii; biografii; antologii; enciclopedii; planuri, hărţi, atlase, catagrafii; dicţionare; lucrări de specialitate; beletristică şi diverse alte lucrări. Lucrarea de debut a dlui Bogdan Bucur aduce în istoriografia românească o sinteză necartografiată şi foarte greu de sintetizat în reperele atât de clare ale unui studiu istoric de anvergură, aşa cum se conturează a fi volumul Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc.

Dar cartea domnului Bogdan Bucur incită nu doar la calificative „pro” precum cele ale istoricului Adrian Majuru ci și la critici doldora de argumente „contra” cum sunt cele ale doamnei cercetătoare Constanța Vintilă Ghițulescu în articolul Cum se scrie istoria cu copy paste.

În ultima vreme se vorbeşte mult şi prost despre standardele internaţionale la care ar trebui să se racordeze cercetarea din România fără a se şopti un cuvânt despre cum ar trebui să ne facem mai întîi şi întîi de toate curăţenie în ogradă. Visăm la Europa şi alergăm să ne „racordăm“, chiar dacă navigăm printr-un labirint de mediocritate şi ne împiedicăm la tot pasul de grămezi de maculatură.

Iată, de exemplu, o altă producţie istorică îndatorată pînă la ultimul rînd aceleiaşi deja celebre colecţii de Călători străini.

Bogdan Bucur publică în 2008, la Editura Paralela 45, un „ceva“ intitulat: Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc. Titlul se potriveşte de minune conţinutului „devălmaş şi anarhic“, căci fără mare judecată şi fără prea mare punere pe gînduri, autorul rupe calupuri mari din călătorii străini pe care îi aşază pe pagini întregi, aşa despuiaţi de judecată şi interpretare. Se caută pînă la epuizare senzaţionalul, urîtul, groaza, lucrurile grele şi cumplite, tot ceea ce un călător de o zi ar fi putut vedea sau doar copia de la alţii. Interpretările, ca şi lecturile domnului Bucur sînt deficitare. I-ar fi prins bine Larry Wolff sau Maria Todorova, cu atît mai mult cu cît sînt în limba română. Poate nu s-ar mai fi grăbit atît să citeze aiurea şi fără discernământ.

După bibliografie, pare că domnia sa nu ştie nici o limbă străină.
Aşadar, cazul românesc pare unic şi „săracii de noi“ am suferit aici de pe urma tuturor relelor, victime ale Europei, ale ciumei, ale vremurilor şi vremii. Poate că, autori ca Robert Muchembled, Laura Gowing, Peter Burke, Michel Foucault, Arlette Lebigre, Amila Butorovic, Suraiya Faroqhi i-ar fi deschis piste de interpretare prin cercetarea unor subiecte similare cu cele ale domniei sale. Oricât de mult şi-ar mai dori unii să vehiculeze încă aceste ipoteze ale vitregiilor sorţii, ele nu mai sînt de multă vreme de actualitate şi în actualitate. Şi apoi, nici măcar nu mai sînt „senzaţionale“. Poate doar pentru domnul Bucur, căci limbajul cărţii este unul de catastrofă. Pe fiecare pagină se înşiră un vocabular care te face să te zgâlțâi din toate încheieturile: excese, prăduire, incendiere, anarhie, insecuritate, tâlhărie, jefuire, dezastru, dezordine, omor, maltratare, mizerie, disperare, grozăvie, cumpliţenie, traume etc. Mi-ar fi foarte greu să dau o mostră din gândirea domnului Bucur, fără să nu mă cutremur la rându-mi: „La toate acestea (tot calamităţi – n.n.) se adaugă cumplite calamităţi naturale, meteorologice şi epidemiologice, dar mai cu seamă teribile dezastre umane care fac din Valahia turcească «o ţară cu desăvârșire despuiată, pustiită, jefuită şi arsă în veacul al XVIII-lea fanariot»“. Cum am scăpat, totuşi, sună fireasca întrebare. Şi apoi, citările se înşiră una după alta: am trecut de un amplu fragment dintr-un călător, ne adâncim într-un şi mai amplu fragment dintr-un alt călător care prevesteşte o altă catastrofă căzută pe capul bietei Valahii. Pentru a evita monotonie, pigmentează ici şi colo, cu citate, tot ample, din Ilie Corfus sau Dinicu Golescu. Aşadar, o carte făcută cu copy-paste. Cui îi foloseşte? Cine are nevoie de o astfel de carte? Domnul Bucur cu siguranţă promovează şi se înscrie în standardele, alea promovate, dar niciodată dezbătute. Şi din păcate o astfel de carte nu este singulară.

În prefaţă, domnul Adrian Majuru ne vesteşte utilitatea şi mai ales noutatea acestei cărţi ce ar fi trebuit să răstoarne istoriografia românească: „O monografie istorică a periferiei istorice din perspectiva cercetărilor interdisciplinare credem că reprezintă o noutate în literatura de specialitate“. Care interdisciplinaritate? Care noutate? Eu nu le-am găsit. Şi mai departe: „Pentru a susţine acest demers complex şi variat, Bogdan Bucur a folosit întreaga bibliografie la care a avut acces: documente de arhivă; documente edite; memorialistică… şi diverse alte lucrări“. Am umblat cu lupa pe paginile domnului Bucur şi n-am descoperit nici măcar un singur document de arhivă, ci doar „diverse alte lucrări“. Pe scurt, colecţia de Călători străini. De altminteri, bibliografia, şi aşa „enormă“, de patru pagini n-avea cum să mai cuprindă şi catagrafii sau documente de arhive. În plus, dacă tot află ce-i trebuie de prin călătorii străini, la ce bun mersul la arhive? Şi dacă, peste noapte dispare colecţia? Am ajuns să-mi doresc dispariţia acestei colecţii, care iată serveşte cum nu trebuie şi cui nu trebuie…

Se vede că domnul Bogdan Bucur a trecut prin Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti tot în devălmăşie şi tot anarhic, dar aflat tot timpul sub patronajul unor oameni de cultură a căror notorietate îi foloseşte. Pe principiul „lasă, bă, că-i de-al nostru“, se girează tot mai mult impostura şi mediocritatea, se creditează cu uşurinţă orice, fără să ne dăm seama că ne păcălim pe noi, făcându-ne egali cu ceea ce am girat. Şi noi care vrem standarde internaţionale, cînd grădina noastră e plină ochi de maculatură şi incompetenţă.

Înțelegem, odată în plus, citind acest din urmă articol și apoi încă unul aici atașat, că într-adevăr adversitatea nu are leac. Praf i-a făcut doamna Ghițulescu și pe domnul Bucur și pe domnul Majuru. L-a făcut mediocru pe autor cât ai bate din palme. Cel mai mult a iritat-o faptul că are o gândire desuetă, că nu înțelege modelul modern de abordare a istoriei, citez: Oricât de mult şi-ar mai dori unii să vehiculeze încă aceste ipoteze ale vitregiilor sorţii, ele nu mai sînt de multă vreme de actualitate şi în actualitate. Deci „jos cu vitregiile sorții!” Așa-i trebuie lui Bogdan Bucur dacă nu a citit suficiente cărți „de actualitate”, cărți de „autori străini” care dau bine într-o bibliografie. Întreg articolul este nu doar o punere la zid ci și aducerea de trâmbițe și tobe „de import” care țin isonul vitriolantei treceri în revistă a păcatelor de concept conținute în Devălmășia valahă.

Descoperitorii și cuceritorii Noului București vor avea mult de lucru. Pentru o judicioasă și limpede înțelegere a obiceiurilor ce persistă în unele vechi așezări, e bine de mers din când în când și la arhive.

https://noulbucuresti.ro/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Descoperirea_Americii

https://ro.wikipedia.org/wiki/Amerigo_Vespucci

https://www.academia.edu/12068144/Dev%C4%83lm%C4%83%C5%9Fia_valah%C4%83_1716_1828_o_istorie_anarhic%C4%83_a_spa%C5%A3iului_rom%C3%A2nesc

https://dilemaveche.ro/sectiune/ieri-cu-vedere-spre-azi/articol/cum-se-scrie-istoria-cu-copy-paste

http://www.criticatac.ro/interiorizarea-privirii-coloniale-in-istoriografia-romana-studiu-de-caz/