Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
Să te ferească Dumnezeu să ajungi, ca țară mică, la mîna Marilor Puteri!
Printre alte cărți citite de mine cu interes în anii cînd lucram la Viața Studențească în postură de simplu redactor s-a numărat și eseul lui Arthur Conte, Yalta ou le partage du monde, tipărită în 1965 la Éditions Jʼai lu 1965. Varianta românească a apărut abia după 1989. Eu am citit, așadar, varianta franțuzească din 1965. Cum am făcut rost de carte nu mai țin minte. Oricum, contrar legendelor de azi, la vremea respectivă, puteai citi orice, dacă aveai de unde lua cartea, pentru că nimeni nu se interesa de lecturile tale. De ce scriai se interesa, da, dar și atunci dacă aveai de gînd să publici producția respectivă. Și în 1973 aveam obiceiul de a-mi transcrie pe curat ce-mi trecuse prin cap după lectura unei cărți. Grație acestui obicei, avut și azi, am putut descoperi în Caietele mele de însemnări, eseul de mai jos.
Finalul cărții, dedicat lui Roosevelt, se vrea o demonstrație a naivității președintelui american, responsabile de imensele cîștiguri ale lui Stalin. Arthur Conte se înscrie astfel între acei istorici pentru care Yalta, Postdam, momentele de împărțire și reîmpărțire a lumii, au fost niște confruntări între oameni. Stalin, Churchill, Roosevelt, la Yalta, și Stalin Attlee, Truman, la Postdam, au stat față în față, la aceeași masă, nu numai ca șefi de state, dar și ca oameni. Întreaga carte de altfel pare axată pe această idee. Sînt descrise cu lux de amănunte camerele destinate celor trei oameni politici, banchetele, prînzurile, glumele, micile incidente amuzante, naivitățile și neamurile. La un moment dat, textul are savoare, dată de surprinderea unor copilăreli la niște oameni de două ori mari: ca vîrstă și ca putere. În finalul conferinței, de exemplu, cei trei își fac unul altuia cadouri ca niște cunoscuți la sfîrșitul unui botez. Stalin, în calitate de gazdă, pune la bătaie, aduse de la Baku, șaisprezece tone de caviar. Nu încape vorbă că la Yalta, ca și la alte mari împărțiri din Istoria, mai mult sau mai puțin depărtată, a omenirii, a contat și factorul personal. A contat, de exemplu, avantajul dat lui Stalin de peste cei douăzeci de ani de luptă pentru putere în interiorul unui aparat birocratic. Experiența lui Churchill și a lui Roosevelt era mult asemănătoare celei a lui Troțski:
Experiența marilor reuniuni publice, a discursurilor en plein air, a confruntării deschise cu adversarul.
Experiența lui Stalin era mult mai adecvată acelei confruntări în trei, de la privire la privire, care a fost Yalta. El știa, din lunga lui bătălie pentru a-i elimina pe vechii bolșevici, să folosească șiretlicuri, să cîștige dintr-o simplă discuție mai mult sau mai puțin pînditoare.
Dar a vedea rezultatele Conferinței de la Yalta doar din această perspectivă pur psihologică înseamnă a uita ceea ce erau de fapt protagoniștii: mari oameni politici. Și, dacă le judecăm toate mișcările din această perspectivă, vom sesiza imediat, și nu fără uimire, că la Yalta, contrar primei impresii, n-a pierdut nimeni. Pentru că la Yalta fiecare dintre cei trei și-a urmat cu încăpățînare un scop; și acest scop a fost atins, în finalul lucrărilor, de fiecare. Arthur Conte crede, de exemplu, că Roosevelt a fost tras pe sfoară acceptînd o Manciurie dată rușilor în schimbul promisiunii lui Stalin de a declara război japonezilor. Dar a fost Roosevelt înșelat? A susține asta înseamnă a nu lua în considerare interesele americane ale momentului, magistral apărate și promovate de către Roosevelt. Pentru americani singurul lucru important la ora respectivă era lichidarea Japoniei. Orice zi în plus de război însemna moartea unui număr de americani. Un sacrificiu de care continentul de peste Ocean, nedumerit la sforțările europenești, îl considera absolut inutil. Și așa americanii considerau că muriseră prea mulți în acest război la care ei participaseră fără să știe prea bine de ce. În fața unui asemenea interes vital, ce mai conta o Manciurie, care și așa era a Chinei, nu a Americii! S-ar putea replica: bine, bine, dar în acest fel Roosevelt își trăda un aliat, pe Chiang Kai-shek. A pune astfel problema înseamnă a uita că în politică la un asemenea nivel nu există bunăvoință, prietenie, rudenie. Încă Shakespeare ne-a demonstrat, cu secole în urmă, că regii și prinții care se căsăpeau între ei pentru o fîșie de pămînt erau neamuri. De cele mai multe ori frați sau părinți și copii. Și dacă în Shakespeare fiul își ucidea tatăl de dragul coroanei, nu văd de ce la Yalta, în istoria de azi, Roosevelt nu și-ar fi abandonat un aliat pentru interesele vitale ale Americii. Yalta nu e – cum crede Arthur Conte – dovada slăbiciunilor omenești ale marilor oameni politici. Ea e dovada slăbiciunilor date oamenilor de politică. La Yalta n-au pierdut nici Stalin, nici Churchill, nici Roosevelt. Au pierdut cei ce n-aveau suficiente divizii pentru ca marii oameni politici de acolo să țină cont de ei. Exemplul polonez e cum nu se poate mai elocvent. Pentru Polonia se declanșase războiul mondial. Dar și această declanșare nu trebuie văzută în termenii întîmplărilor de pe ulița noastră. Adică a unei bruște resuscitări a sentimentului de prietenie nutrit de englezi față de bieții polonezi. Intrarea Angliei în război e un gest determinant de conștiința intereselor ei. Cîtă vreme a crezut că poate negocia cu monstrul fără a-și pune în pericol interesele perfidul Albion a făcut-o. Acum însă, spre sfîrșitul războiului, altele erau interesele Marii Britanii. Și de dragul acestor interese Churchill n-a ezitat o clipă în a-i sacrifica pe prietenii polonezi.
Ce se poate învăța de aici?
O zicală românească spune, la un moment dat, cu amar:
Să te ferească Dumnezeu s-ajungi la mîna altuia! O zicală cum nu se poate mai nimerită pentru o țară mică într-o lume precum cea de azi. Să te ferească Dumnezeu să ajungi, ca țară mică, la mîna Marilor Puteri! Nici adevărul, nici dreptatea, nici prietenia, nici rudenia nu-ți vor fi de folos. Te vor sacrifica pentru interesele lor bine știute fără să clipească.
N.B. Transcriind acest eseu de acum aproape cincizeci de ani, n-am putut să nu mă gîndesc la abandonarea afganilor de americani în mîinile talibanilor. Cînd interesele le-au cerut americanilor să plece, au ținut ei cont de uriașele suferințe pe care le vor provoca celor timp de 20 de ani declarați amici?
Comentarii
11 comentarii pentru articolul „Să te ferească Dumnezeu să ajungi, ca țară mică, la mîna Marilor Puteri!”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Dacă a fost marți, s-au luptat cu trei ceasuri rele tot marțafoii din Belgia!
Invitații cristoiublog
Churchill ne-a vandut Uniunii Sovietice fara nici un fel de scrupule, iar cand Cehoslavacia era invadata de armatele hitleriste nici nu a catadicsit primul ministru britanic sa se deranjeze sau sa manifeste empatie fata de acel popor. Iar producatorii de armament din Marea Britanie precum Vickers si Krupp din Germania isi arnajau de comun acord afacerile cu armament, asta este adevarul relevat chiar de presa din regat post -belica.
Apropos de puteri mari si tari mici, nu stiu citi inteleg,dar uite la cazu’ciztu-pirztu’,un avorton santajabil,un netot,neavenit,pe intelesu’ tuturor un idiot sadea care pute a prost de la multe poshte. De ce-l dau pe neghiobu’ asta de exemplu’la un articol ca cel de mai sus?Pt ca ce se intimpla cu atragerea atentiei asupra prim-ministrului citzu-pirztu’, are bataie lunga,interesele „unora”nu se mai indreapta spre tari pe care le-au facut praf si unde-si pierd vremea,aasteapta o perioada si o sa intoarca acolo cum au mai facut-o.Acum interesele sint altele si tin de Europa de est,pe unde sinttem si noi.Citzu-pirztu’ acest bou shantajabil, nu a fost pus prim-ministru din intimplare,mai ales ca tipu’ nu e nici pe aproape asa de deshtept cum il prezinta unii(Alina Mungiu Pipidi,Alina Gheorghiu,Turcan,etc),dar a fost prostu’ de serviciu pe o perioada de aproximativ 20 de ani, acum ca prim ministru cu probleme din trecut,de care publicul pe care-l reprezinta,n-a stiut de ispravile mnealui,iar acum au fost aruncate,cred unii ca bomba,cind in realitate e ca o petarda.De ce?Pt ca cineva are interese serioase sa faca un anumit sistem de justitie cred,ca al amerolacilor,ba si mai mult,in viitor cred ca se vrea ca,Romania sa fie angajata cumva prin intelegeri scrise sa dea amerolacilor fel si fel de informatii legate de cetatenii platitoti de taxe.Cu alte cuvinte, amerolacii vor folosi ca justificare si ca exemplu,situatia lui citzu-pirtzu’ si a altora de interes pt ei,ca sa convinga dobitocii de la putere(daca n-au facut-o deja), sa accepte colaborarea lor,adica sa le accepte pe bani seriosi asa zisele echipe de specialisti care sa „ajute”,asculta aici,sa”ajute” Romania sa-si imbunatateasca sistemul de justitie de exemplu.De ce spun „sa ajute”?Pt ca asta e placa lor cind vor sa-si vire nasu’ unde nu le fierbe oala dar dau pe afara de curiozitate.Cum imi zecea un prost la serviciu ca „noi am venit sa va ajutam,sa va invatam,etc”.Cind l-am intrebat”ma da cine te-a rugat sa vii tu sa ma inveti sau sa ne ajuti cu ceva,ca nu te-am rugat noi si nici nu ne intereseaza ajutorul vostru mai ales ca nici nu intelegeti pe ce planeta traiti,voi vorbiti doar limba banilor si al profitului,plus va maninca-n cur sa va bagati nasu’ in treburile altora”.Nu va spun sfirsitul acestei povesti,vi-l puteti imaginaLspume,declaratii,ba chiar si amenintari.Deci asta e ce se intimpla in realitate.Citzu-pirztu’ e un pion,prostu’ de serviciu ca o asa zisa „mare putere” sa faca ce vrea ea in tot ce tine de treburile interne ale unei tari cum e Romania.Sa nu va mire daca al nostru guvern de dobitoci,nu va incheia contract de zeci de milioane cu echipe de”iesperti” in de toate(legi,judecati,inchisori,etc,mai ales ca ii fute grija inchisorilor private,in hamerica zonele sarace au asa ceva si multi tineri,unii chiar copii pina in 14-16 ani sint trimisi abuziv in aceste inchisori si tratati urit INTENTIONAT ca sa le prelungeasca asa zisa pedeapsa.Cam asta cred ca e tzinta „marii puteri” doar ca ne ia cu binisoru,cine scrie ca mine sa para cucu,iar ei isi vad de mendrele lor inainte,pe furish,fara sa ne trezeasca din somnul asta al indiferentei,ca asa cred ei ca sintem in Europa de est.Jurnalistii care citesc aici,asa cum s-au implicatin cazul citzului-pirtzului, asta care striveste bashini intre dintzi cind deschide gura, sa faca bine sa se implice serios si in cine si ce fel de consultanta sau ajutor DIN AFARA tarii,ofera diversilor politicieni sau partide, ca tare mi-e mie ca daca nu-s deja implicati, o vor face curind cu ajutorul imbecililor de ministrii ai lu’ herr ciolhanis.IMPLICATI-VA DRAGI JURNALISTI DE INVESTIGATII si tineti platitorul de taxe la curent,sigur cititi comentariile de pe siteul asta.N-am nici un dubiu…
Am citit articolul dvs. exact după ce, întâmplător, citisem vreo 70 de pagini din cartea lui Noam Chomsky, ‘Cum merge lumea’. Sub influența acestei lecturi, întrebarea dvs. din final mi se pare inutilă, iar răspunsul – cât se poate de evident….
„Să te ferească Dumnezeu să ajungi, ca țară mică, la mîna Marilor Puteri! Nici adevărul, nici dreptatea, nici prietenia, nici rudenia nu-ți vor fi de folos. Te vor sacrifica pentru interesele lor bine știute fără să clipească.
N.B. Transcriind acest eseu de acum aproape cincizeci de ani, n-am putut să nu mă gîndesc la abandonarea afganilor de americani în mîinile talibanilor. Cînd interesele le-au cerut americanilor să plece, au ținut ei cont de uriașele suferințe pe care le vor provoca celor timp de 20 de ani declarați amici? ”
Mai bine de atat nu se poate scrie , drept care am citit si citat .
@Domnu’ Cristoiu,
Mirarea nu este ce se intampla acum, ci ce s-a intamplat acum 20 de ani.
Și mai zice o vorbă românească „te-a ferit până te-a nimerit” cam în situația asta e România.
Acest Iohannis, impus de nu știm cine, a avut sarcină să ne îngroape.
România se va chinuii în următorii 50 de ani să plătească datoriile făcute Iohannis și guvernul său.
Iohannis va fi oale și ulcele iar populația va tot plătii măgăriile făcute de el.
Si noi am intrat in NATO acum aproape 20 de ani cu gandul ca americanii ne vor apara in fata rusilor. Insa nu mai pot americanii de Romania. Daca va fi o invazie (oricum improbabila), nu vor sari deloc sa ne apere. De ce sa incaseze bombe nucleare de la rusi din cauza unei Romanii despre care ei nici nu stiu unde se afla pe harta? Americanul isi urmeaza fidel ideologia interesului propriu, nici nu l-a interesat vreodata altceva. Si chiar in cazul absurd ca ne ataca rusii (ei nu au atacat nici ucraina care nu e nato), americanii vor gasi ei vreo scuza penibila ca sa nu faca nimic.
Cum sa ne apere de Rusi amerlocii cand rusii au fost,sunt si vor fi mai tari decat amerlocii.Rusia e mai tare ca SUA,la americani totdeauna le a fost frica de rusi si le este in continuare.Amerlocii sunt tari la Holywood,rusii sunt tari pe campul de lupta.De la destramarea Hoardei de Aur Rusia nu a cunoscut niciodata infrangerea(Rusia este si adevarata mostenitoare a imperiului lui Ghinghis Han ridicandu se din ramasitele acestui imens imperiu Eurasiatic dupa caderea mongolilor).
De fapt ramasitele hoardelor lui Ghinghis Han au format Rusia de azi.
Sub conducerea tarilor rusi,indiferent care au fost ei(Monarhi,Tarii Rosii,sau Putin de azi).
Bravo Maestre!