Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.

Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Raveca privind spre viitor

Raveca luă binoclul de pe măsuța televizorului și-l ținu câteva clipe în mâinile ei cu miros de paprică și salvie. Punându-l la ochi văzu, prin dantelăria corcodușului din curte, coama ...

Arhiva Afectivă. Un binoclu, ca amintire

În timp ce gândurile Esmeraldei se răspândeau de-a lungul și de-a latul cuibarului, Vivi, care ațipise în tot acest timp, cârâi de două ori ridicând juma de pleoapă, apoi lăsând ...

Arhiva Afectivă. Esmeralda

— Când ai de adus pe lume cinșpe pui deodată, menirea de a fi mamă nu e una oarecare. Oamenii... Hm. Ce știu oamenii... Habar n-au ce înseamnă să stai ...

Arhiva Afectivă. Întâlnire la drum de seară

Drumul dinspre pășune spre casa lui Miheț nu avea mai mult de două cotituri - una, la începutul pădurii Covaciului, alta, după gardul grădinii popii Sterea. După asta, mergând drept, ...

Arhiva Afectivă. Rafailă iluminat

Soarele zorilor, aflat încă foarte jos, în spatele pădurii, dealurilor, și caselor, face ca întregul sat să arate precum actul întâi dintr-o piesă de teatru - numai umbre și cer ...

Arhiva Afectivă. Fișa personală și pâinea cu magiun

Rațele, gâsca văduvă și curca ciuguleau departe de treptele bucătăriei atunci când Remus se duse de-a berbeleacul în iarbă, lăsând bidonul de doi litri să... — ... împrăștie în bătătura ...

Arhiva Afectivă. Foaia lu Raveca

Așa cum se întâmplă în romanele de capă și spadă, când în timpul unui duel cavalerul stângaci este biruit de cavalerul dreptaci, tot cam așa se petrecură lucrurile pe treptele ...

Arhiva Afectivă. Drumuri spre Pădurea Covaciului

Două păduri cunosc bine copiii din sat — cea de pe dealul cimitirului, zisă și Pădurea salcâmilor, și cea dinspre munte, numită a Covaciului sau Pădurea lui Kovacs. Primăvara, după ...

Arhiva Afectivă. Trandafirii mici și trandafirii mari 

Înainte de electrificare, ora de culcare în Salcâmu Mic era târzie vara și timpurie iarna. Dar fie iarnă, fie vară, nu adormeau toți sătenii deodată, nu, nicidecum. Tot se mai ...

Arhiva Afectivă. Destinul lui Chiflă

Bărbatul cu ochelari de soare, cu mânecile suflecate la cămașa de culoarea cojii de ou, mai făcu două drumuri între ușa cooperativei și microbuzul alb parcat mai jos de podeț ...

Arhiva Afectivă. Nu departe de Salzburg

Cu gândul la vremuri apuse, Suzi dormita tolănită în umbra înserării. Spinarea ei alb-roșcată, lipită de lemnul cald al grajdului, tresărea la răstimpuri. Își amintea ca prin vis o fântână ...

Arhiva Afectivă. La blouse roumaine (înregistrarea de la clacă)

—  Dacă lăsau ia la locul ei, în cufărul ăl vechi... —  Ori în lada de zestre... —  Ori în dulapul lu' buna... —  N-or înțălesu... —  Așe-i... n-or înțălesu ...