Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.

Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Pe scară

Mai sunt două zile până la Crăciun. Stăm de vorbă pe scară, în șopron, acasă la Lelica. Îi cam frig. Trage dinspre gardul grădinii și atunci ne mutăm mai la ...

Arhiva Afectivă. Tava cu plăcințele

Habar n-am să joc cărți. Nici șeptic, nici popa-prostu. Atunci m-am dus pe net să văd cum stau lucrurile. De ce m-am dus? Fiindcă, deși nu știu absolut nimic despre ...

Un oraș mare ca Bucureștiul…

„Ora unu a sosit și gunoiul n-a pierit...” Altfel era cântecul, dar nu-l spun acum că ...nu-l spun. Prietenii știu de ce. Alegerile alea mult pregătite, fezandate, trâmbițate, portavociate, s-au ...

Arhiva Afectivă. Poveste de Crăciun

Transmisă din generație în generație în Țara Hațegului, zona Sălașul de Sus, Ohaba de sub Piatră, în anii dinaintea Primului Război Mondial, auzită de bunicul-învățător Cezar Ivașcu (1900 -1986) și ...

Ce-ar fi spus Neașteptatul

Ne-a găsit nepregătiți la întâlnirea cu el. Nu a fost încântat de primire și, după ce ne-a ținut o scurtă cuvântare, ne-a mustrat pentru proasta creștere și ne-a promis că ...

Arhiva Afectivă. Mărioara

Răpăie ploaia peste crengile golașe și uscate, peste puzderia de ace căzute pe jos lângă trunchiurile copacilor. Pâlcul celor patru-cinci molizi bătrâni, aflați în cotitura străzii, pare să fi fost ...

Amânarea plecării pe Lună

2020. Un scenariu SF care să ne mai scape de complexe, dar care tot nu ar rezolva prea mult dilemele, ar suna cam așa: România a câștigat în sfârșit competiția ...

Amintiri din viitor

Decembrie 2042, București, GFP (Grădina Fostului Parlament), ora 18:00. Trecători grăbiți coboară sau urcă din diversele Pop-Up Next. Apoi, îmbarcați în alte vehicule, dispar în asfalt în zonele marcajelor de ...

Arhiva Afectivă. Băieții babei și băieții moșului (updated)

Ca să n-o mai lungim, erau o dată doi oameni mai în vârstă, dar în poveste, în original, li se spune, pe scurt, moș și babă. Baba avea o fată, ...

Teatru-reportaj, dramatizare după piesa „Sacul părăsit” de Guadelupe de Veghea (Spectacol de sunet și lumină)

Actul întâi se petrece într-o școală particulară de teatru. Clasa: Șase sași în șase saci ... șase sași în șase saci ... Profesorul: Repetați! Cu scandare! Urmăriți ritmul, vă rog ...

Arhiva Afectivă. Te uită cum ninge decembre…

Bacovian devine aproape-orice-bucureștean-romantic. Aaah... Te uită cum ninge deceembree... pe saaacii ce zaaac pe trotuaaree Citeește-mi cevaa de la pooluri Gunoaaiele creesc până-n zaaare La un Mall, într-o cafenea, doi ...

Arhiva Afectivă. Echipa de experți și inventarierile actualizate

13 decembrie 1918 „Don’ locotenent, nu trageți în noi, nu trageți; am luptat împreună la Mărășești şi la Oituz, am fost în plutonul dumneavoastră, nu se poate să nu mă ...