Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.

Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Povesteam probând pe rând, fără oglindă

‒ Pălăria asta cu flori și cireșe care par din sticlă de când o ai? ‒ Nu e sticlă obișnuită. E Murano. ‒ Cum Murano? La pălărie? ‒ Așa am ...

Arhiva Afectivă. Nemurirea care sălășluiește în țara zăpezilor veșnice  

În America, pe data de 6 noiembrie 1956, Dwight D. Eisenhower începe al doilea mandat. În Ungaria, pe 4 noiembrie a aceluiași an, trupe sovietice invadează țara pentru a înăbuși revolta ...

Vouă ce v-a dat azi la sms?

SUP*? Toata lumea e OK ? În regulă, atunci pregătiți-vă pentru că va fi muult mai bine! Dacă așa stau lucrurile și dacă proiectul aici atașat va fi aprobat, mă ...

Dar de câte ori să mergi la Paris, dacă nu de trei ori pe săptămână?

1960. Anul când s-au născut câțiva din autorii unei cărți cu coperți negre având desenat un bec stins pe copertă. Biiing, biiing, biiing, baang, baaang, și iarăși! Brad,1960. Îmi amintesc ...

Despre călătorii în Artă (II)

Deriva situaţionistă lansată în 1957 de Guy Debord privind emigranții, expatriații, exilații, refugiații, „rătăcitorii” rămâne în mod paradoxal o provocare permanentă și o trimitere directă la condiția dintotdeauna a creatorului, ...

Despre călătorii în Artă

„Ducele Huan citea în sala de sus în timp ce rotarul Bian rindeluia o roată în sala de jos. Lăsând ciocanul şi dalta, Bian urcă și-l întrebă pe ducele Huan: ...

Decizii contrastante în epidemia din 1918-1919 (II)

În 1918, medicul epidemiolog Thomas Tuttle a recomandat măști faciale și distanțarea socială pentru a încetini pandemia de gripă spaniolă. Chiar dacă această strategie a funcționat cu adevărat, medicul s-a ...

Decizii contrastante în epidemia din 1918-1919 (I)

Green Bay Presse Gazette este un periodic cu vechime, apărut încă din 1873 în comitatul Door din statul Wisconsin. De la jurnalistul Robert Johnson, colaborator al acestei publicații, aflăm impresionante ...

Arhiva Afectivă. Farfuria cu fructe de ceară (II)

Hm... Grea decizie... Vrei să intri în concursul de admitere anul viitor? E bine, ar fi ceva timp. Nu mult, dar suficient să-ți însușești anumite elemente necesare. Sunt curios cum ...

Arhiva Afectivă. Farfuria cu fructe de ceară

București, 2017. În 1967 am primit un album Ștefan Szönyi, apărut la Editura Meridiane, cu dedicația autorului. Aveam să aflu, cu tristețe, că la scurtă vreme după aceea că pictorul ...

Două relatări despre familia pictorilor Holbein (II)

Lucru rar în zilele noastre! Un rege ia apărarea unui artist. În acest al doilea și ultim episod despre familia pictorilor Holbein, vă povestesc, cu ajutorul lui Carel van Mander, ...

Două relatări despre familia pictorilor Holbein

Vă veți întreba ce m-a apucat să postez iarăși un text despre pictură. Și aveți dreptate, ba chiar puteți să fiți nedumeriți. Dar, cu ”puțintică răbdare” veți observa ce anume ...