Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.


Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când,în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Citeam în anii de după 89 în scrierile din tinerețe ale vărului Emil* cum descria plimbările prin Rășinariul pustiu în nopți de insomnie și îmi spuneam – am și eu nostalgia anilor petrecuți la Brad, dar știu că nu voi fi nevoită să rostesc vreodată ”A quoi bon avoir quitte dealul Lia?” Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de mare om de presă a Maestrului Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă îl consider un jurnalist dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Jurnalist și scriitor, Maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


*Emil Cioran, văr prin alianță al mamei mele Elvira Ivașcu născută Munteanu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Ziua când sugarii, preșcolarii și școlarii au devenit pericol public

Londra, 12 martie 2020. Aflăm că viteza de propagare a virusului scuipat de lilieci, scăpat pe sub ușă, scos din pălărie sau făcut pe vapor este în creștere și puțin ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Entitatea de pe Drumul Mătăsii

7 ianuarie 2020: China descoperă o nouă formă de corona virus. Autoritățile chineze asociază simptomele unor cazuri misterioase de pneumonie, care cresc în regiunea Wuhan, și descoperă al șaptelea tip ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Să zicem că azi e joi

Să zicem că azi e joi și ne ducem la culcare. Ne îmbrăcăm pijamalele zâmbind cu gândul că mâine e vineri, e weekend și avem totul pregătit pentru o mică ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Pionierii, patronul și păsările de hârtie

V-ați gândit vreodată că aproape toată înțelegerea sau neînțelegerea lumii începe la nivelul simțurilor? V-ați dat seama că ea, înțelegerea sau neînțelegerea lumii, diferă în funcție de mediul în care ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Pripeala nu e bună

Tare nu-i bine când ne pripim judecându-i pe alții. Cu ce drept noi, niște bieți oameni obișnuiți, niște jalnici truditori ai banalităților zilnice, cu ce drept zic, ne apucăm să-i ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Somptuoasa sală de sport

Opera Regală, Covent Garden, 2019.Stau pe fotoliul de la marginea rândului opt cu haina în brațe tot așa cum stăteau țăranii când așteptau, cuminți și respectuoși, să fie chemați la ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Roata cu pedale

Mirel a trecut în clasa a patra. Cu acest prilej, bunica a hotărât să-i cumpere o bicicletă trei sferturi din economiile ei adunate vreme de doi ani jumate. Acum Mirel ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Halima*

Vineri după amiază, în stația Sfânta Vineri reporterul Evelin Țăruș așteaptă tramvaiul paisprezece din direcția Piața Sfântul Ștefan. Nu mai are țigări și ronțăie un drajeu cu aromă de pepene. Numai ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Flămândul din cartea de Citire

Ora opt dimineața, în anul 1957, la Școala elementară de pe strada Horia din Brad. După ce spuneam „Bună ziua” într-un glas, cântam „Te slăvim, Românie” (Imnul Republicii Populare România ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. De toate pentru toți în transmisiune directă

― Pandemie, pandemie, dar vorba cântecului „the show must go on”. Hai, deșteptarea, înviorarea, ceaiul, chifla și la muncă! Cu asemenea cuvinte mă trezesc ai mei în fiecare zi. La ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Copiii de altă dată și drumul spre înalta societate

Ce-ar fi să nu-i mai punem „pe tocător” toată ziua, să-i lăsăm în plata Domnului? Pe cine? Pe alde Florin, Ilie, Hunor, Alexandru, Stelian, Nicolae, Claudiu, Virgil, Cătălin, Nechita, Barna, ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Cercetătoarea de după nor

Pe bunicii mei, Anastasia și Tiberiu Munteanu, deseori îi visez. Iar faptul că în vis asist la diversele lor dispute sau dialoguri pașnice nu mai e pentru mine o noutate ...
Citiți tot articolul →