După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.

Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Scurtă istorie a entuziasmului necugetat

Din pricina avântului neghiob al "îmbrăcaților în românitate" având sufletele despuiate de orice elementar bun simț, istoria ce se întinde între anii 1927 și 1941 va rămâne una încărcată de ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Să nu umilim Lacul lebedelor

Ce acorduri frumoase de bal musette* se aud dinspre bulevardul Capucinilor... Acolo, la intersecția acestui bulevard cu Piața Operei din Paris, se află Café de la Paix, Cafeneaua Păcii unde, odinioară, ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Vin boierii sau matadorul?

Cine să-i înțeleagă pe români, dacă noi între noi comunicăm cu dificultate? Conviețuirea românilor cu românii s-a petrecut mereu în condițiile unor realități deloc agreabile, pe care le putem numi ...
Citiți tot articolul →

Arhiva afectivă. Accesarea tocăniței

Vrem azi să gătim, sau mai degrabă vrem să ne gătim? Vrem să aflăm noutăți, sau acceptăm să ne pierdem în noianul știrilor ambalate în breking news? Vrem să vedem un film ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Răboj absurd

Înfloreau merii, liliacul, în iarbă găseam păpădii din care făceam lănțișoare, zburdam nestingheriți dintr-o curte într-alta, dintr-o grădină într-alta, sărind garduri sau lăsând în urmă porți deschise. Trecuseră doar doisprezece ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Omul cu vesta (II)

Copistul din Mantaua lui Gogol devenise, după moarte, o fantomă insistentă cu chip de funcționar palid, terorizând trecătorii din zona podului Kalinkin și trăgând hainele de pe ei. În cele ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Omul cu vesta (I)

Înainte să vă lămuresc la ce m-am gândit alegând acest titlu, am să fac un ocol în timp și nu mă las până nu vă arăt, atât cât se poate, ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Pe muchia lamei de mestecat

Primul produs cu adevărat american l-am cunoscut prin anii 60. Până atunci, tot ce era "din America" vedeam/ascultam doar în filme, fotografii, muzică. Acum, mergând pe calea amintirilor nu prea ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Între Heidegger și peștele de sticlă

A existat, și încă există această Românie a peștelui de sticlă și nu văd nimic rău în asta, fiindcă e o realitate. Am citit un articol scris în 2016 de ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Scene memorabile din viața de zi cu zi

Scena întâia Când evul mediu înfruntă gărzile de corp Am văzut de dimineață un film antrenant, dar fără suspans. Există așa ceva? Cum adică film antrenant, dar fără suspans? Poftiți ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Sir Arthur Conan Doyle, expertiza și starea de alertă 

Sunt zile în care împrejurări mai puțin obișnuite anunță schimbări neașteptate în viața fiecăruia din noi. Uneori, însă, chiar și întâmplările cât se poate de obișnuite au același interesant efect: ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Ce e prestatorii și ce vrea ei

„Despre asta este vorba, despre obligația prestatorului, pentru că acesta este cadrul general al contractului, despre obligația de a continua furnizarea serviciilor de utilități chiar în situația existenței unor litigii ...
Citiți tot articolul →

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog