Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea
Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.
Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.
Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.
Articolele autorului:
Trebuie să-i vezi pe Carpaccio și Bellini pentru a înțelege ce înseamnă reprezentarea
Arta venețiană văzută de Boris Pasternak O plimbare prin Veneția cu un muzician al gândului și cu un scenograf al trăirii pare a fi mai degrabă o născocire stilistică și ...
Mult zgomot pentru nimic, în Cișmigiu
Soarele miezului de octombrie încălzește cu zgârcenie acoperișurile și caldarâmul orașului. Pandemia se lăfăie și ea la soare pe câte un gard, zburând apoi de la o mască la alta, ...
Ceea ce unii vor să arunce, alții vor să păstreze
Moștenirea baladelor, basmelor cântecelor vechi populare între care și cel al Mioriței țin de un dat. Moștenirea lor nu presupune obligație, ci doar fireasca transmitere generațiilor ce se succed într-un anume spațiu ...
Arhiva Afectivă. Domnul Clemens și cometa Halley (IV)
Domnul Clemens se așeză în fotoliul ales de Nando cu o săptămână în urmă. - Bine. Dacă Peșcov-Gorki a avut și succes teatral e bine. În definitiv, era un bun ...
Arhiva Afectivă. Domnul Clemens și cometa Halley (III)
Trecuse amiaza tot vorbind ba de una, ba de alta. Nu prea mi-a vorbit de copilărie, așa cum mă așteptam, fiindcă era încă destul de șocat să afle că marele ...
Arhiva Afectivă. Domnul Clemens și cometa Halley (II)
- Ce ai aici în cutia asta? E gravată cumva cu motive ornamentale rusești? - Nu. E o cutie de birou pentru ținut cărți de vizită. Făcea parte din setul ...
Domnul Clemens și cometa Halley
Revin din pragul ușii cu ceașca de cafea răcită de atâta plimbat prin odaie. Mă duceam spre bucătărie, dar acum simt nevoia să stau locului și să ascult. Îl privesc ...
Punct și de la capăt sau Despre disidență numai de bine (2)
Ce nu rămâne în memorie ajunge la licitație. Dar, cum la vremea aceea orice plecare în străinătate se făcea doar cu acordul PCR, cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii ...
Punct și de la capăt sau Despre disidență numai de bine
Premiul Poetul European al libertății La fiecare doi ani, Gdańsk, orașul polonez al libertății, devine centrul poeziei europene cu prilejul concursului și premiului Poetul European al Libertății. Pentru acest prestigios premiu concurează ...
Señora, omul acesta a fost vreodată pe mare? (II)
Spune-mi, dragă Nando, în expedițiile alea, marinarii tăi nu s-au îmbolnăvit? Dar spune-mi, purtau mască? Ce să poarte? Mască? Ba da, s-au îmbolnăvit de diverse boli pe drum, dar nu ...
Señora, omul acesta a fost vreodată pe mare?
Mă holbez întruna pe Google în căutarea noilor statistici despre Covid 19. Găsesc harta actualizată a răspândirii covidului în lume. Mă uit la ea ca mâța-n călindar, deși îmi e ...
Apa caldă și Misterele Bucureștiului (II)
Sună telefonul. Recunosc vocea unui fost coleg de școală. Salut! Da, te ascult. Te uiți? La ce să mă uit? La televizor. Nu mă uitam în clipa asta la televizor ...
