Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.


Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când,în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Citeam în anii de după 89 în scrierile din tinerețe ale vărului Emil* cum descria plimbările prin Rășinariul pustiu în nopți de insomnie și îmi spuneam – am și eu nostalgia anilor petrecuți la Brad, dar știu că nu voi fi nevoită să rostesc vreodată ”A quoi bon avoir quitte dealul Lia?” Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de mare om de presă a Maestrului Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă îl consider un jurnalist dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Jurnalist și scriitor, Maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


*Emil Cioran, văr prin alianță al mamei mele Elvira Ivașcu născută Munteanu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Adevărul istoric și trotineta lui zburătoare

Mai țineți minte interviurile acelea zguduitoare din anii de început ai Marii Tranziții, când reporteri plini de curaj și determinare se deplasau până în cele mai îndepărtate cătune să-i întrebe ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Cablurile și fosta doamnă Polidoxidi

― Am decuplat televizorul așa cum mi-ați spus. ― ...? ― Da. Am decuplat și cablul. ― ...? ― Mediabox? ― ...! ― Cutia aia neagră? Da. Am scos-o și ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Nimic nu se pierde, totul se transformă

― Hai, te pup! ― Hai, pa! ― Să nu mă uiți cu ... știi tu ce. ― Cum să te uit! Chiar acum i-am trimis un sms tipului. Mi-a ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Misterul e de mai multe feluri

Ce dimineață cețoasă, spuse doamna Xenia Stavropol închizând repede fereastra. În bucătărie aerul era reavăn. Căldura din preajma aragazului nu ajunsese să cuprindă întreaga odaie. Aburul apei care fierbea în ...
Citiți tot articolul →

Cafeaua de lângă stânci. Domesticirea timpului

În secvența unui film realizat de Horia Alexandrescu, în 2005, la Sfântul Munte Athos apare la un moment dat maestrul Ion Cristoiu fierbând cafea la un mic arzător de camping ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Lecția din pasaj

București, 1927. Mulțimea de trăsuri și automobile din dreptul pasajului Căii Victoriei spre strada Academiei părea să imprime ritmul pașilor tuturor pietonilor aflați în acel punct al orașului. Unii traversau ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Vărul Gil

Coborât din trenul Timișoara - București Nord, se opri la marginea peronului lăsându-i să treacă pe cei grăbiți, pe cei care alergau căutându-și rudele sau prietenii, pe cei cu bagaje ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Închis-Deschis

Ușa hârșâi peste fâșia vernil de linoleum tocit. Clopoțelul sună și el poticnit. ― Ar trebui să renovăm spuse Costel răsucind la fereastră plăcuța cu orarul frizeriei. Cu un capăt ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Croitoreasa, ficușii și revoluția

Tovarășul Iftene Dumitru, devenit după decembrie 89 domnu' Iftene sau mai simplu, nea Titi trase de clanță odată în sus și apoi de câteva ori în jos. După manevra asta, ușa ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Lupeni ’29 nu a fost doar un film

Pe 11 februarie1963, era lansat filmul „Lupeni ‘29“, în regia lui Mircea Drăgan, o evocare a tragicelor evenimente din 5-6 august 1929, soldate cu moartea multor mineri. Rolurile principale au ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Noi, ei, ăștia, ăia

Oamenii se cresc unii pe alții, adulții pe copii, vârstnicii pe cei tineri și tot așa. Dar mai presus de orice instituție de învățământ, primul cuvânt în educație îl are, ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Băieții lui „cripto zed”

Un soare primăvăratic lumina o minunată hologramă. Cămașa albă a femeii ascunsă în lanul ierburilor înalte și a florilor de câmp abia se întrezărea. Femeia sufla, zâmbind spre cameră, puful ...
Citiți tot articolul →