Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.


Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când,în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Citeam în anii de după 89 în scrierile din tinerețe ale vărului Emil* cum descria plimbările prin Rășinariul pustiu în nopți de insomnie și îmi spuneam – am și eu nostalgia anilor petrecuți la Brad, dar știu că nu voi fi nevoită să rostesc vreodată ”A quoi bon avoir quitte dealul Lia?” Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de mare om de presă a Maestrului Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă îl consider un jurnalist dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Jurnalist și scriitor, Maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


*Emil Cioran, văr prin alianță al mamei mele Elvira Ivașcu născută Munteanu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Pomul neconstituțional

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi s-ar povesti, iar de ar fi nu s-ar povesti. Undeva, într-un sat aflat la marginea unei păduri, într-o frumoasă toamnă, niște ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Kremeș antririd (întâmplări din începuturile tranziției și privatizării)

Magazinul Brandoosha Cosmetics era situat în partea centrală a orașului, undeva aproape de intersecția bulevardului Eroilor Împiedicați cu fosta stradă Soldatul sovietic Ribionka, actualmente cunoscută ca strada Presupusului vot Democratic ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Update/Actualizare

Adam si Eva, cică „Protopărinți”... Aiurea, ce părinți? Niște zăpăciți cu idei pretins avangardiste, unele chiar postmoderne. Auzi tu, să ai o grădină cu flori, mii de pomi fructiferi, pajiști ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Călătoriile lui Gulliver continuă să supere sau să distreze și astăzi

Am recitit deunăzi o carte a copilăriei. Începusem o lectură-împăcare cu soarta, asemănătoare celei resimțite de cineva care acceptă să-și omoare timpul cu tot ce găsește de citit pe masa publicațiilor oferite ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Desene, strepticină și un pickup

Biserica Reformată străjuia intrarea în școala noastră de pe strada Horia din Brad. Aici am învățat, între anii 1956 -1959, în clasa domnului învățător Dumitru Vârtaci. Învățătorul nostru era din ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Păsări nu mai sunt demult pe aici

2020. August. Ies din casă o dată pe săptămână. Dorm prost din cauza lipsei de mișcare. Ațipesc, și pe la ora trei dimineața am un vis. Bizar ca orice vis ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Reporterul de la Stănilești

Bunica Alexandra și unchiul Constantin 1672. Catrina, fiica vistiernicului Iordache (nepoată de frate a stolnicului Constantin Cantacuzino, măritată cu vistiernicul Enache Neculce, originar din Moldova, neam cu Vasile Lupu, om ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Atlasul Botanic și deprinderile fanariote

2018, București. Făcând ordine în bibliotecă, de dimineață, m-am lăsat pierdută în timp și m-a apucat ora trei după amiaza citind la întâmplare pagini din cărți uitate cu semne puse ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Supa de tapet

Herăstrău,1964. Duminică, zi de vară. Pălării de pai sau umbrele de soare, mănuși subțiri de ață trase pe mâini care țineau poșete, evantaie sau plase cu fructe. Tramvaiul cisternă răcorind ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Globul înfățișând o lebădă printre nori

1955. Mă joc toată ziua în curte cu două fetițe mai mici decât mine, Ruhălă și Haielă. Părinții lor, Ely și Moise Alstein, mă acceptă în locuința lor la orice ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Puterea de a transforma în zâmbet de triumf total până și ultima lacrimă

În clădirea din partea stângă a fotografiei, în casa scundă fără etaj, era sediul farmaciei din centrul vechi al Bradului. Pare greu de crezut, dar eu am apucat să-l vad ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Risipire

București, 1981. Ultima zi din an. Ieșeam dintr-o prelungă adolescență neștiind că voi sărbători în curând ”căldura gerului”. Părea că în loc de inimă aveam un fel de împletitură ciudată ...
Citiți tot articolul →