Sănătate longevivă

Am citit de curând o carte cu un titlu foarte atractiv pentru publicul larg; în traducere ar fi aproximativ Cum să trăiești mult și bine – fără dureri, sănătos și fericit. Cine nu-și dorește asta? Optimismul e întotdeauna benefic și niciodată nu e prea târziu să intervii în propria viață! Toți am putea să beneficiem de soarta locuitorilor „zonelor albastre”. (Cele câteva bazine în care locuitorii ajung la vârste foarte înainte într-un număr mult mai mare decât în restul lumii.) Trebuie doar să ne hrănim ca ei, să fim mobili și sociabili. Teoretic, e simplu. Practic, însă, lucrurile sunt ceva mai complicate, mai ales în epoca actuală! Autorii insistă pe trei dintre cei mai importanți piloni ai sănătății: alimentație, tehnici de respirație (care îmbunătățesc inclusiv sănătatea mintală), mișcare. E adevărat că nu se promit rezultate în 100% din cazuri, dar asta n-o face (direct) niciun autor.

Să aruncăm o privire spre cele mai „fierbinți” subiecte tratate. La capitolul „fără dureri” e vorba  de durerile aparatului locomotor  – cauzate, spun autorii, nu atât de uzură/îmbătrânire/distrugeri de țesuturi, cât de modul fals în care (nu) ne mișcăm astăzi, cauzator de tensiuni musculare și fasciale, scurtarea unor grupuri musculare prin nefolosire, ceea ce cauzează blocaj la nivel articular –, iar exercițiile propuse contribuie la detensionare, îmbunătățirea oxigenării țesuturilor, refacerea elasticității etc. Combaterea durerilor fără medicamente și operații e lăudabilă, desigur, dar… în ce măsură metodele descrise se adresează cauzei și în ce măsură efectului? Pare că durerile ar avea o singură cauză: tensiuni și blocaje la diverse niveluri. Dar ne putem gândi și la dureri cauzate de o inflamație acută, să spunem un abces, de un traumatism sau de diverse afecțiuni ale organelor interne. Or, nu poți pretinde unui pacient să știe că o durere în umăr/mandibulă poate veni (și) de la un infarct de miocard, una de șale (și) de la o colică renală, biliară etc. Cum pot fi combătute astfel de cauze cu osteopresură, masaje cu role fasciale sau tehnici de detensionare? Ce-i drept, autorii recunosc că ar exista și dureri cauzate de distrugeri tisulare, dar le consideră… extrem de rare! (Oare de ce se retrag sportivii profesioniști în floarea vârstei, mulți dintre ei deveniți epave?!)

Conform autorilor, uzura doare tot atât cât dor și ridurile sau părul grizonant.  Având în vedere că antecesorii noștri se mișcau mai mult decât suficient, ce anume le cauza durerile la vârste înaintate? Faptul că-și solicitau doar anumite grupuri de mușchi? Cine-și poate mobiliza exemplar toți cei peste 600 de mușchi și păienjenișul de fascii în viața zilnică? Câte cunoștințe de anatomie sunt necesare pentru a contracara lipsurile/erorile? Și cum ne dăm seama care e lista completă a acestor lipsuri sau erori? La astfel de întrebări nu putem găsi răspunsuri utile într-o carte care dedică mișcării un capitol dintr-o duzină. Trebuie să ne mulțumim așadar cu alegerea rezonabilă a mișcării regulate, la care putem adăuga exerciții care, eventual, s-au dovedit eficiente în ameliorarea anumitor dureri. Oricât de seducător ar suna, o viață complet lipsită de dureri nu există și nici n-ar trebui să fie dezideratul. Să nu uităm că durerea e un semnal de alarmă vital!

O alimentație corectă ne poate ajuta să evităm bolile civilizației, spune singura persoană dintre cei trei autori care a studiat medicina. Dar oare putem face asta în inima „civilizației” fără să renunțăm la ea? Că alimentația se face vinovată de circa 70% dintre maladiile aduse de civilizație (obezitate, diabet, boli cardiovasculare, cancer etc.) e arhicunoscut, dar faptul că acele maladii iau amploare la vârste tot mai tinere – în ciuda înmulțirii exponențiale a nutriționiștilor și consilierilor – e cel puțin un motiv de nedumerire. Autorii noștri explică pe larg mecanismele patologice care stau la baza bolilor, care sunt consecințele și complicațiile – lucruri cunoscute din cărți și diverse studii –, dar nu prea insistă pe câteva aspecte pe care civilizația ni le impune vrând-nevrând: hrana nehrănitoare și ultraprocesată de industrii, chimicalele omniprezente, poluarea multiplă etc.

În general recomandările din sfera nutriției sunt în mare parte corecte: mâncat lent, mestecat temeinic, cantități reduse (fără să se ajungă la sațietate), post intermitent, fibre, alimente fermentate, evitarea mâncării gata de consum etc. Se insistă însă pe alimentația bazată pe plante. Nimic de obiectat, dacă nu s-ar recurge la argumente false precum „calitatea inferioară” a proteinelor animale. Nu calitatea e marea problemă (deși aici avem de-a face și cu pervertirea ei prin prelucrare industrială), ci cantitatea. Nu poți să critici produsele animale pe motiv că sunt contaminate cu hormoni și antibiotice (corect!) și să nu menționezi efectul hormonal al eternelor chimicale utilizate în cultura plantelor și nu numai! De pesticide și alți poluanți de mediu se vorbește doar în treacăt, deși la acest capitol se înscriu serii întregi de probleme care pot anihila orice program de „nutriție sănătoasă”.

Și premisa de la care pleacă autorii pentru a asigura „o alimentație sănătoasă” mi se pare cel puțin forțată: „Dacă știm ce ne face sănătoși, putem contracara bolile civilizației.” Ar trebui să pretindem mai degrabă că le putem evita dacă știm care dintre „darurile” civilizației ne îmbolnăvește.  Se insistă pe evitarea zahărului la diabetici, dar… diabetul nu înseamnă doar prea mult zahăr și o secreție inadecvată de insulină (dacă ar fi așa ar dispărea la reducerea zahărului), ci este o boală metabolică extrem de complexă și rezultatul unui conglomerat de factori, mulți dintre ei necunoscuți pe deplin. Din cazurile prezentate în carte rezultă că metodele terapeutice constau din alimentație bazată pe plante (50% crude), post intermitent (16/8) și suplimente alimentare. Dincolo de faptul că o astfel de rețetă poate fi combătută, pentru majoritatea oamenilor obișnuiți este radicală, deci greu sau imposibil de aplicat. Oare nu există o cale de mijloc, care să nu presupună un aport de suplimente? Autorii vin cu exemplul locuitorilor „zonelor albastre” și pun longevitatea lor pe seama alimentației, care nu e neapărat vegană, așa cum încearcă ei să ne convingă, ci regională și extrem de variată. În unele regiuni e bazată pe plante în proporție de 90%, dar în altele conține lactate, ouă și pește – proteine animale damnate de autorii noștri. Se menționează până și potențialul lactatelor de a crea dependență (prin „opioidele” din compoziție), lucru dezmințit de științe.

Al treilea „secret” dezvăluit de autori este puterea respirului. Fără îndoială că omul modern nu-și epuizează potențialul organelor respiratorii și nu respiră „corect”. Aprovizionarea organismului cu oxigen este esențială (nu doar pentru creier), prin urmare exercițiile propuse de autori nu pot dăuna nimănui. Se vorbește de antrenarea prin tehnici respiratorii a „mușchiului prezenței” – creierul –, care conferă puterea de a renunța/slobozi. Sunt menționate o serie întreagă de efecte benefice asupra relației dintre trup, minte și spirit, ameliorarea memoriei, cogniției, concentrației, combaterea stresului, îmbunătățirea imunității, împlinirea conferită de activități, prezența fiecăruia în viața sa și a comunității, întreținerea de relații sociale cu sens, restabilirea ritmului circadian etc. Să fie toate acestea rezultatele unor tehnici respiratorii practicate câteva minute pe zi? Sigur că astfel de tehnici sunt binevenite, dar pretenția că ele te-ar ajuta să-ți recâștigi inteligența emoțională ori să poți face față abuzului informațional și digitalizării pare exagerată. Greu de crezut că e suficient să stimulezi nervul vag (nervul parasimpatic responsabil cu relaxarea) câteva minute zilnic ca să rezolvi depresii severe, stresul și încordarea excesivă, ori să contribui la întinerirea celulelor din corp (fiindcă și asta se promite). Poate că ar fi mai potrivit să regândim postura și modul prea superficial de a respira și să-l adoptăm ca pe un „nou” stil de viață. Un lucru e cert: nu are cum să dăuneze, întocmai ca și mișcarea.

Se specifică și că insuficiența somnului – prezentat ca motorul metabolismului și cheița esențială pentru refacere, bilanț energetic, sănătate, imunitate, longevitate – aduce multe probleme, un lucru cunoscut de mult și acceptat. Urmează și înșiruirea tehnicilor propuse de diverși experți: ce să faci când nu poți dormi… Sunt prezentați și alți factori care joacă un rol în îmbătrânire, perturbările hormonale și ale ritmului circadian etc. Formula propusă de autori este aceeași ca pentru restul problemelor: mișcare, alimentație sănătoasă, respirație corectă. Lucruri pe care toți le știm, dar care nu ne-au servit întotdeauna. Fiindcă rezolvarea o aduce doar cunoașterea cauzei, iar aceea e de multe ori individuală. Tocmai o astfel de listă – posibil influențabilă din afară, dar greu de știut în fiecare moment în ce direcție! – ar trebui să tempereze speranțele de viață lungă și fericită pentru toți și toate. Ca să deții controlul – major, că total nu se poate – asupra longevității sănătoase ar trebui să cunoști toate regulile posibile și să le aplici încă din leagăn, lucru imposibil pentru noi toți. Sigur, putem încerca cu educația de la vârste cât mai fragede și mai ales cu exemplul personal al adulților, dar până la urmă singura soluție rezonabilă este să facă fiecare ce (mai) poate, cu materialul pe care îl are, cât mai devreme, cu cât mai multă chibzuință și, desigur, cu o informare corectă.

Această ultimă condiție e din ce în ce mai greu de îndeplinit în zilele noastre. Marea și miraculoasa soluție nu poate fi niciodată bifarea măsurilor de pe o listă – ca pe orice altă sarcină de serviciu! Ne-ar ajuta mai mult înțelegerea situației în care a ajuns/s-a adus fiecare, astfel încât să poată interveni singur acolo unde se află dereglarea – care își are de multe ori cauze individuale. Ce-i bun pentru unul poate fi inutil pentru altul sau chiar nociv pentru al treilea. Exemplul clasic e microbiomul: Faptul că acum știm ce este și știm în mare și la ce folosește nu înseamnă că știm și cum să-l refacem acolo unde e distrus de stilul de viață nepotrivit sau că știm cum să-l întreținem. Fiecare om își are microbiomul propriu, cu roluri și cerințe particulare, iar asta face ca ceea ce se dovedește util unei persoane să nu-i aducă nimic sau chiar să-i dăuneze alteia. De aceea aș fi pus mai mare preț pe sfaturi de genul „cunoaște-ți corpul și încearcă să afli ce-ți transmite” (așa cum bine au făcut autoarele cărții Ce ne spun bolile?, pe care am tradus-o în română).

Am apreciat mult faptul că autorii nu insistă pe administrarea de medicamente și nici pe intervenții chirurgicale (ca să combată simptomele care sunt de fapt efecte și nu cauze!). Dar listele de soluții magice în general nu ne ajută prea mult. Sigur că e bine să avem o alimentație cât mai hrănitoare și mai curată, să facem mișcare (inclusiv pentru recuperare, încercând să nu recurgem imediat la pilule), să respirăm cât mai bine și să dormim bine – doi piloni care se suprapun în multe puncte și ne trimit de fapt la problema atenției acordate sinelui: conștiența propriilor acte și stări. (La capitolul „respirație” aș mai menționa că până și plânsul și râsul sunt „respirație” și își revendică puterea eliberatoare, ceea ce ne arată încă o dată că lucrurile pot decurge și de la sine, fără programe speciale și bifări de liste.)

Impresia generală pe care mi-a lăsat-o cartea este că, după ce prezintă cu lux de amănunte miracolele funcționării organismului uman (în fond, performanțele naturii și ale biologiei), autorii încearcă să le atribuie pe acestea metodelor propuse de ei și să le prezinte ca rezultat al adoptării stilului de viață recomandat – lucruri la fel de greu de infirmat ca și de confirmat. Cu toții știm că nu totul depinde de noi și de genele pe care le purtăm, ci și de mediu. Or, în carte nu prea se pune problema schimbării acestuia, ci mai mult a adaptării. Și atunci… în ce măsură adaptarea (oricât de reușită) la un mediu viciat ne poate susține la atingerea dezideratului? Sigur că e bine să facem tot ce putem pentru a ne întreține organismul într-o formă cât mai bună, dar nu există o listă de măsuri valabilă pentru orice individ. Nu e nevoie nici să ne apucăm să citim tomuri și tratate (în care oricum putem găsi multe noțiuni aflate în raporturi de contrarietate), ci doar să verificăm atent informațiile, să ne asigurăm că avem o soluție care să dea rezultate în propriul caz și să încercăm să avem o atitudine cât mai prietenoasă față de trup și de suflet. Dar asta nu e decât o traducere sofisticată a unui sfat rămas din bătrâni (și destul de neglijat astăzi): „De toată lumea s-asculți, dar din minți să nu-ți ieși!”