Sărăcia ucide România

Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2023, unul din cinci români era afectat de sărăcie iar aproape una din cinci  persoane a fost afectată de deprivare materială și socială severă (https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/saracia_si_excluziunea_sociala_r2023_0.pdf).

În anul 2023 statistica oficială înregistra un număr de 3,9 milioane de persoane sărace, cu cea mai înaltă incidenţă a sărăciei identificată în rândul persoanelor de 0-17 ani (29,6%) și a celor de 18-24 ani (24,0%). Cu alte cuvinte, sărăcia afectează puternic tinerii și copiii. În același an, nu mai puțin de 3,7 milioane de persoane erau afectate de deprivare materială și socială severă, cele mai afectate categorii fiind persoanele de peste 65 de ani (23,7%) şi persoanele de până în 18 ani (22,6%). În aceste condiții, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 32,0%, corespunzătoare unui număr de 6 milioane de persoane. Cu alte cuvinte, 6 milioane de români trăiesc zi de zi sub amenințarea sărăciei. Din nou, riscul este mai mare la persoanele de 0-17 ani (39,0%), la tinerii în vârstă de 18-24 ani (31,1%) și la cei de peste 65 de ani (32,3%). Riscul cel mai mare de sărăcie cade asupra gospodăriilor formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii dependenţi (68,6%), urmate de gospodăriile monoparentale (45,3%). Pe regiuni, cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (45,3%), urmată îndeaproape de regiunea Sud-Vest Oltenia (40,5%), iar cea mai mică rată s-a observat în regiunea București-Ilfov (12,3%).

Dar acestea sunt doar cifre. În spatele lor însă se ascund drame, vieți pierdute, șanse ratate, bătrâni, tineri și copii chinuiți zilnic de lipsuri, de foame de sacrificii inimaginabile. Am putea să aducem aici sute de statistici și cifre privind sărăcia, mai ales privind sărăcia care lovește în cele mai vulnerabile categorii, tinerii și bătrânii din rural și urbanul sărac. Însă, în loc de statistici reci, aleg să vă vorbesc, în prag de sărbători, despre un caz recent, caz care ilustrează perfect titlul acestui articol: ,,Sărăcia ucide România”. Da, și sărăcia ucide, nu doar corupția de care ne-am preocupat obsesiv ca societate în ultimul deceniu.

Cazul despre care voi vorbi mai jos l-am văzut la emisiunea ,,Asta-i România” difuzat de Kanal D (emisiunile se pot vedea pe canalul de Youtube al postului Kanal D https://www.youtube.com/watch?v=npYxoNVIeIY și https://www.youtube.com/watch?v=7QYz4MCf0SA). Nota zece realizatorilor emisiunii ,,Asta-i România” și mii de mulțumiri pentru faptul că aduc în atenția publică aceste adevărate drame, care altfel ar trece neobservate.

Este vorba de un copil care, la doar 16 ani, a ajuns să susțină o familie formată din mama sa grav bolnavă și trei frați mai mici. Vorbim despre un copil care la 16 ani muncea la o fermă pentru a se întreține pe el și încă patru membri de familie. Vorbim de o familie care nu avea casă și locuia în ferma respectivă din mila proprietarilor. Fără tată, fără bunici, fără speranță și fără viitor. Eroul nostru de doar 16 ani, a ales să renunțe la școală și să muncească într-o fermă pentru a-și întreține mama bolnavă și frații. A renunțat la școală și a mers la muncă pentru ca ceilalți frați să poată continua să meargă la școală.

Din bula noastră de confort este aproape de neconceput și greu de înțeles cu adevărat ce înseamnă să nu ai nimic, să renunți la școală pentru a-ți salva familia, să duci la 16 ani disperarea de a nu avea ce mânca mâine, de a nu avea un acoperiș, și, cel mai greu, de a purta frica aceasta și pentru alții, pentru cei mai dragi ție. Ce greutate enormă a dus acest suflet de doar 16 ani: greutatea suferinței celor din jurul lui, greutatea lipsurilor care lovesc în familia ta, grija permanentă pentru ei și necazurile lor! O asemenea greutate, o astfel de grijă permanentă, doboară bărbați în toată firea, îngenunchează oameni cu părul alb în cap, învinge persoane cu experiență, cu situație socială, cu familii solide.

Acest copil de 16 ani nu s-a clintit, nu a dat înapoi, nu a șovăit, nu s-a plâns. S-a sacrificat, a muncit și și-a salvat familia. Hărnicia, munca și sacrificiul său au înduioșat oameni care au donat familiei sale o casă. În sfârșit, după atâta chin și sacrificii, eroul nostru de doar 16 ani putea să redevină un adolescent normal, care merge la școală, care nu mai poartă povara unui bărbat adult, care poate trăi cât de cât normal, fără constanta frică a zilei de mâine.

Dar soarta a decis altfel. Într-un final demn de o tragedie, eroul nostru a murit la scurt timp după ce s-a mutat cu familia în casa primită. Harnic și gospodar, dornic să pună la punct casa și curtea primite, eroul nostru s-a pus pe treabă. Într-un moment nefericit, pe când dobora, singur – iarăși singur, mereu singur, un copac mare și uscat din curte, a fost surprins de acesta și astfel și-a găsit sfârșitul.

Atât de crudă, sadică, poate fi soarta pentru unii dintre semenii noștri. Concluzia vine inevitabil: unii primesc totul pe tavă și sunt nemulțumiți iar alții se zbat ca peștele pe uscat pentru a scăpa de sărăcie, disperare și ghinion, mereu singuri, mereu fără șanse, mereu plătind păcatele altora, mereu uitați de o societate care nu mai are ochi decât pentru lux, succes și fericire. Ce vină poate avea un copil de 16 ani de ajunge să trăiască și să sfârșească așa? Ce scuză putem avea noi ca societate pentru că în țara noastră, de acum europeană, dezvoltată, cu pretenții de mileniul trei, avem mii de asemenea cazuri, milioane de copii, adulți și bătrâni chinuiți de sărăcie și de disperare.

Pe când mulți dintre noi ne bucurăm de toate plăcerile unei societăți de consum, unii trăiesc într-o sărăcie și o disperare pentru care noi, cei norocoși, nu căutăm cu adevărat soluții. Noi, cei norocoși, dar și politicienii votați de noi, indiferent de partid și doctrină, am uitat mereu de partea aceasta a societății, ne-am bătut joc de ea, am perpetuat starea aceasta de cruntă sărăcie, am tratat cu ajutoare sociale doar efectele fără a eradica și cauza acestei sărăcii blestemate. Suntem vinovați!

Dovada? În plină campanie electorală nu am auzit o singură frază sinceră și la obiect despre partea aceasta de societate pe care parcă ne forțăm să nu o vedem. Nu am văzut revolta sinceră a electoratului și a maselor populare față de sărăcia care ne înconjoară din toate părțile. Nimic despre gravele disparități sociale, nimic despre lipsa de oportunități, nimic despre tinerii și seniorii noștri care trăiesc în sărăcie și uitare socială. În schimb, atât electorat cât și politicieni, vânturăm tot felul de teme de trei lei pe rețelele sociale, ne radicalizăm din nimicuri, vedem conspirații și pericole peste tot și în orice dar nu vedem marele dușman care ne pândește pe toți din străfundurile societății noastre, nu vedem sărăcia. Sub ochii noștri indiferenți, se lărgește această prăpastie enormă între România celor care nu se mai satură de bine și România celor care nu au ce mânca. Această prăpastie socială nu mai deranjează pe nimeni, nimeni nu vorbește serios despre ea, nimeni nu-și propune să o astupe definitiv pentru a deveni și noi, în sfârșit, o națiune frumoasă, solidară, unită și fericită. Noi, cei norocoși, ne plângem de orice, ne preocupăm de nimicuri, facem drame personale și sociale din fleacuri, nu ne mai simțim fericiți decât dacă ingerăm cantități enorme de lux, trai bun, fericire prefabricată și îmbuibare, stări pe care am ajuns să le confundăm cu fericirea adevărată.

Faptul de a ignora sărăcia și dramele prin care trec cei săraci este un păcat social de care ne facem vinovați toți, cetățeni și politicieni. Evident, ne spunem mereu celebrul: ,,fac ei ceva greșit de sunt săraci”. Și astfel ne anesteziem conștiința. De fapt, a ignora sărăcia, a o tolera, este la fel de grav cu tolerarea corupției. Valuri de cerneală, sute de anchete, milioane de euro cheltuieli de urmărire penală și judecată și mii de minute de emisie au fost dedicate subiectului corupției. Despre sărăcie aproape nimic, de parcă ar fi ruda noastră săracă pe care vrem să o împingem cât mai în spate în poza de familie.

Dar sărăcia nu dispare. Este prezentă mereu în România profundă de care nu vrem să știm. Macină vieți, anulează destine, chinuie, stoarce lacrimi, schimonosește trupuri și suflete, și, iată, omoară eroi de doar 16 ani.

Cifrele statisticii, dar mai ales cazul de mai sus, indică o realitate care ar trebui să ne cutremure. Economic și social, dar mai ales la nivel de conștiință, noi nu (mai) suntem un stat, nu mai suntem oameni miloși, suntem doar o adunătură de indivizi cu interese divergente, care ocupă același spațiu dar trăiesc în lumi diferite. Unii la bal, alții la spital, la suferință, la cimitirul istoriei și chiar la cel al satului.

Unde sunt temele sărăciei, disparității și lipsei de solidaritate în discursul candidaților la funcția de președinte? Unde și când, în campaniile electorale din 2024 și 2025, s-a discutat serios despre combaterea sărăciei, dezvoltarea ruralului și urbanului sărac, despre programe sociale eficiente și centrate pe soluții reale și nu pe pomeni inutile? Când s-a adus vorba de pericolul social reprezentat de confruntarea inevitabilă dintre România săracă, neinstruită, tristă, disperată și furioasă și România bunăstării? Ce fel de politicieni sunt aceia care ignoră de trei decenii că 6 milioane dintre noi sunt chinuiți de sărăcie? Poate le convine situația? Poate că o doresc perpetuată? Sigur nu-i doare! De ce i-ar durea? În România pensiilor speciale eterne, a avantajelor de partid și de stat, a statutului de politician și demnitar boier la stat, săracii sunt doar pioni sacrificabili, ușor de mutat pe tabla de șah numită politică, administrație și interese economice asociate. Dar vine inevitabil și momentul în care ,,proștii” devin ,,proști da’ mulți”, prea mulți pentru ca societatea să-și mai păstreze coeziunea, pacea și echilibrul. Atunci să vă văd stimați politicieni! Atunci să vă văd stimați concetățeni orbi și adormiți în bula de prosperitate pe care o credeți definitivă! Căci da, până la urmă este și vina noastră a celor care trăim de parcă nu am ști de realitățile acestea. Păcatul complicității este cu siguranță și păcatul nostru ca indivizi și societate.

Sunt crescut la țară în anii 80-90 și am văzut multă lume săracă și nefericită. De aceea, poate că m-am considerat mereu norocos și am fost mulțumit cu ceea ce am. Fac mereu comparația cu acele vremuri și cazurile de sărăcie, nefericire și disperare pe care le-am văzut atunci. Uneori mai pierd direcția dar am mereu acest punct de reper. Am mereu în cap imaginea unui copil de grădiniță din comuna mea natală, pe sfârșit de ani 80. Era atât de sărac încât mirosea poleiala de la ciocolata pe care o mâncau ceilalți copii și era extrem de mulțumit că poate face asta. Și azi mă urmărește imaginea aceea a bucuriei lui reale de a mirosi doar parfumul de belșug din care alții gustau. Se fericea cu nimic, se fericea cu imaginea produsului pe care îl consuma doar în mintea lui. Pentru mine aceea a fost sămânța revoltei împotriva acestei lumi strâmbe la care, cu mijloacele mele modeste, am căutat și caut încă o îndreptare cât de mică. Mereu când mi se pare că o duc rău sau nu mai găsesc speranță mă gândesc la acel copil.

De azi o să mă gândesc și la acest copil de 16 ani care s-a sacrificat pentru familia lui în anul de grație 2025. Am vrut ca povestea acestui erou de 16 ani să nu treacă neobservată și de aceea am considerat de datoria mea să scriu despre asta. În scurta sa viață, ne-a arătat găunoșenia noastră și a societății în care trăim. Acești copii sunt eroii mei și ar trebui să fie și eroii noștri ca societate. Ei ar trebui să fie motivul pentru care să încercăm să eliminăm definitiv din societate boala asta numită sărăcie. Măcar să încercă. În loc să avem un cult al țoapelor, șmecherilor, bombardierilor și haznalelor publice numite ,,influenceri”, care sufocă media și societatea cu vulgaritatea și prostul lor gust, ar trebui să avem un cult al celor care încearcă să se ridice din sărăcie și disperare cu forțe și voință supraomenești și împotriva tuturor piedicilor.  Cazul acestui erou de doar 16 ani ar trebui văzut ca un semnal de alarmă pentru o societate pierdută de tot în capcana unui consumerism superficial și al unui vid de morală și compasiune. Ar trebui să realizăm că în timp ce unii sunt uciși de sărăcie, chiar și la propriu, noi, ,,adormiții de atât bine” ne adâncim în capcana asta care ne face să consumăm din ce în ce mai mult doar pentru a ne simți din ce în ce mai goi, lipsiți de scop, nefericiți și deprimați.

Într-un interviu luat, în prag de mileniu trei, de doamna Eugenia Vodă regretatului Dem Rădulescu, acesta, parafrazând pe Eugen Ionesco, definea rețeta fericirii astfel: ,,Vrei să fii fericit? Nu privi în sus, privește în jos!”.

Îndrăznesc să adaug: privește în ,,jos” și, văzând ce este acolo, încearcă să schimbi ceva ,,sus” pentru a fi mai bine! Mai bine TUTUROR!

Paște fericit TUTUROR!