Dacian Cioloș: Acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul președinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîțu

Sărmanul Eminescu! Caractere tari în Presa vremii sale? Caractere tari în Presa de azi?!

Discuțiile din ultima vreme despre „Asasinarea lui Mihai Eminescu” au invocat – și nu de puține ori – ultimul articol publicat de marele poet în Timpul, chiar în ziua de 28 iunie 1883, cînd se spune c-a fost internat la Nebuni pe nedrept. Cu titlul, „Pentru libertatea presei și a jurnalistului”, textul e reprodus automat, an de an, după mașinăria venirii și plecării păsărilor călătoare, de Ziua jurnalistului. Nimeni pînă acum – cel puțin din cîte știu eu – n-a cercetat acest articol pentru a desluși viziunea lui Mihai Eminescu asupra presei și mai ales stilul publicistului.
O vom face noi de îndată.

Pentru înțelegerea textului se impune o schiță a realității din care izvorăște el. Pentru că deși semnat de un mare poet, articolul rămîne din toate punctele de vedere în hotarele scrisului la gazetă. Și principala notă a scrisului la gazetă constă în legătura indisolubilă dintre text și realități. Firește, într-o gazetă pot să apară și studii despre Torsul pisicilor în Egiptul Antic sau despre Scobitul în dinți cu grijă în Imperiul Roman. Altfel spus hîrtia suportă orice, inclusiv atemporalitatea scrisului. Pentru a fi cumpărat, ziarul trebuie să se păstreze în actualitate. Nu numai informațiile, dar și comentariile trebuie să vizeze fapte și evenimente prezente, de regulă cunoscute de cititori, și evident suficient de incitante pentru a asigura cumpărarea ziarului pe motivul Hai să vedem ce scrie la gazetă despre asta!

Articolul debutează cu viziunea pesimistă a lui Eminescu asupra unei Românii dominate de Ion C. Brătianu:

„Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
E logic într-adevăr ca, după un cîştig, să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.

Regimul dobîndise darea din mînă şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcînd ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gîndeşte decît la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.”

Sîntem în iunie 1883. În plină, lungă, cea mai lungă guvernare Liberală. Liberalii în frunte cu Ion Brătianu sânt la putere din 1876. Pentru a-și întări pozițiile în PNL Ion Brătianu se retrage în 10 aprilie 1881 scoțîndu-l în față pe Dumitru C. Brătianu, fratele. După cîteva luni, în 9 iunie 1881, cu acceptul Regelui, Ion C. Brătianu revine la șefia Guvernului. Va guverna pînă în 20 martie 1888. E una dintre cele mai lungi guvernări ale unui partid din Istoria țării – 12 ani – o guvernare cu atît mai tare cu cît Opoziția e la pămînt. Primele rînduri ale textului eminescian exprimă deznădejdea celor din Opoziție față de o realitate care-i exasperează. Riscînd o comparație, aș spune că Eminescu scrie ca un jurnalist de Opoziție în 1993, după ce Ion Iliescu se așezase la Cotroceni pentru patru ani, după cei doi inițiali, în timp ce Opoziția abia mai răsufla pe scena politică. În aceste condiții – crede Eminescu – singura forță care continuă să i se opună Puterii, e Presa:

„Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atît mai nesuferită, cu cît el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scîrţîitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.”

Eminescu exagera, firește

O simplă privire aruncată asupra Presei de la momentul respectiv ne arată că publicistul exagera, după opinia mea, dinadins, pentru a-i ieși demonstrația din restul articolului. Cu excepția ziarului Timpul, ziar asumat de Opoziția Conservatoare, n-am putea vorbi de o Presă care se opune lungii și exasperantei guvernări liberale.

Potrivit lui Eminescu, Guvernul e conștient de puterea Presei și prin urmare a încercat să-și o subordoneze. Trecerea în revistă a mijloacelor invocate de publicist poate fi folosită și ca o analiză a instrumentelor la care apelează în democrație orice Putere pentru a scăpa de gura presei. Primul mijloc, despre care Eminescu – firește referindu-se la el, gazetarul de la Timpul – scrie că s-a dovedit ineficace e coruperea, cumpărarea conștiințelor:

„Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.
Ei bine, care ar fi fost acelea?
Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cît timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurîndu-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sînt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe cîmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sînţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cît pentru persoana jurnalistului, hîrşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.”

Repet, Eminescu se referă aici la el. Știindu-mi ortacii, eu n-aș fi cutezat să scriu azi astfel de rînduri de elogiu al demnității jurnaliștilor.
Un alt instrument de supunere a Presei de către Guvernul liberal – despre care eu susțin că e valabil pentru orice guvern – se dovedește hărțuirea prin intermediul Justiției supuse:

„Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au tîrît dinaintea tribunalelor guvernului, recomandînd acestora să se declare competente şi recompensînd pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului.”

Drept exemplu Eminescu apelează la cazul lui Émile Galli, fondatorul publicației L’Indepéndence roumaine:

„Acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Indepéndence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.”

Și aici e nevoie de o explicație.
Wikipedia ne lămurește nițel despre publicația invocată de Mihai Eminescu:

„L’Indepéndence Roumaine (Independența română), cu subtitlul Quotidien politique, économique et littéraire (Cotidian politic, economic și literar), a fost un ziar înființat de Frédéric Damé și Émile Galli, redactat în limba franceză și publicat în București, România, începînd cu anul 1876, cu apariție zilnică, în două ediții.

Una dintre rubricile cele mai citite ale ziarului era Carnet du High-Life («Carnetul high-life»-ului), semnat de Claymoor. Rubrica avea un caracter monden, prezentînd informații și comentarii despre recepții și baluri, spectacolele de turneu ale unor vedete europene, autorul punctînd îndeosebi detalii de ambianță, de atmosferă, privind toaletele și coafurile participantelor la sindrofii. Claymoor era pseudonimul lui Mihai (Mișu) Văcărescu, fiul lui Iancu Văcărescu și unchiul Elenei Văcărescu.”

Rîndurile despre Claymoor mă fac să îmi aduc aminte c-am scris și publicat un eseu despre Claymoor, incitat de o proză savuroasă a lui Caragiale, care și-a bătut joc mereu de fandoseala acestei foi în franceză apărute într-o Românie a mămăligii care nu dădea pe dinafară din ceaun.

Pentru că publicația ataca Aaustro-Ungaria, la cererea Vienei, Guvernul o închide și-l expulzează din țară pe Émile Galli, pe motiv că nu era pămîntean.
Émile Galli e astfel prezentat de Wikipedia:

„Émile Galli, ziarist francez, născut în Corsica la 1845. A făcut studii în Marsilia și a debutat în ziaristică la 1868, ca redactor la ziarul Le Rappel de la Provence. După Războiul franco-prusac din 1870-1871 a făcut parte din redacția ziarului National (Paris) unde a rămas pînă la 1875.
În timpul războiului sîrbo-turc, a fost corespondentul Nationalului în Serbia și în Herzegovina în timpul insurecției (1875-1876).

Venit în România tot ca corespondent al acelui ziar cît a tinut rezbelul independenței (1877-78) a fondat la 2/14 iunie 1877 un ziar în limba franceză sub titlul «l’Orient» care apărea în București.[3] Rezbelu terminat, deveni l’Indépendance Roumaine, în colaborare cu A. Ciurcu.

La 1883 E. Galli a fost expulsat din țară printr-o decisiune a consiliului de miniștri de sub presidenția lui I. C. Brătianu, și apoi la 1885 fu expulsat și A. Ciurcu, iar l’Indépendance Roumaine deveni proprietatea lui G. Em. Lahovary.

Corespondent al acestui ziar în Bulgaria la 1886, E. Galli fu expulsat și de aici la 1886. La 1888, în urma căderei guvernului liberal de la putere, s-a reîntors în România și a intrat administrator al ziarului L’Indepéndance Roumaine.”

Cum apelează democrațiile la trucul acoperirii legale

Mihai Eminescu observă și denunță trucul prin care Guvernul a încercat să se acopere legal pentru a lovi un organ de presă:

„În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L’Indepéndence roumaine, s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.

Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decît sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătîi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Indepéndence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitînd în asociaţia cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.”

Și aici avem de a face cu o observație valabilă pentru postdecembrism. Spre deosebire de dictaturi, care închid pur și simplu ziarele, democrațiile apelează la trucul acoperirii legale.
În cazul Galli, acoperirea e perfectă.
Numai că Mihai Eminescu denunță imediat șmecheria. Cititorului i se atrage atenția că același Galli, azi expulzat, pentru că e șeful unei publicații antiguvernamentale, avea aceeași situație cu ani în urmă, cînd același ziar sprijinea Guvernul Brătianu:

„Cînd însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, cînd vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dînsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cît de necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cînte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.”

Pentru a convinge cititorul Mihai Eminescu apelează la un instrument folosit cu brio de Caragiale, instrument și la îndemîna gazetarilor de azi:
Raționamentul de bun simț, priceput de orice cititor, indiferent de pregătirea sa, pentru că raționamentul ține de esența omului:

„Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare cînd şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i se tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.”

Cazul Galli e luat de Mihai Eminescu drept exemplu pentru a demonstra teza unei năpustiri a Guvernului asupra Presei, după publicist ultima redută a celor care se opun Guvernului liberal. Articolul apare chiar în ziua în care lui Mihai Eminescu i se înscenează nebunia pentru a putea fi scos din gazetărie. Profeția poetului pare a se fi îndeplinit:

„Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urîta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică pînă-n prăpastie.”

Profețind asta, Mihai Eminescu găsește de cuviință să proclame eșecul acestei năpustiri asupra Presei. Nu de alta dar după el, Presa e alcătuită din caractere tari:

„Cît pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricît de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutînd victoria peste tot, va pierde şi cea deja cîştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.”

Sărmanul Eminescu!
Caractere tari în Presa vremii sale?
Caractere tari în Presa românească de azi?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Sărmanul Eminescu! Caractere tari în Presa vremii sale? Caractere tari în Presa de azi?!”

  • Domnu Cristoiu, dvs aveti ceva cu Eminescu..Eminescu gazetar e tema dvs, acoperita, ca e la moda…hmm..nu degeaba vi s-a spus bursucul veninos…invidia e mare….rusine…Eminescu este un mare poet si o constiinta nationala…de restu nu ne intereseaza….comentariile dvs sint demne de un ministru al Educatie ca Cimpeanu, voita cacofonie, cioclul asta idiot, urit si vindut, al actualei bande de jefuire numita guverni Citi-Mitu..s.a inrait lumea domne….

  • in vremea Revolutiei Mondiale, adica pe vremea asta, crizele sistemelor sociale nu sint majore, ci plenare. prin urmare in cazul unei crize manifestata intr un oarecare sistem social, daca ea arata ca fiind majora…atunci ce urmeaza e doar intrarea sistemului social in criza plenara.
    cum sa te astepti la disparitia crizelor sistemelor sociale pe vremea Revolutiei Mondiale, mai devreme de manifestarea unor noi-noute sisteme sociale?

  • Revolutia Mondiala pune la indoiala orice dinamica, a oricarui sistem social.
    deci o indoaie in asa fel incat e imposibil sa nu crape daca e impotenta.
    si cum sisteme;e sociale sint vai de capul lor, dovedindu-se incapabile sa mai genereze dezvoltare de tip fibonacci, de ele se va alege praful.
    ca ‘sistemul politic’ inca nu da semne ca stie in ce poveste se afla nu-i nicio mirare, pentru ca…expirat fiind…nu vede. tocma daia cam tot ce face sistemul politic devine fix catalizator al autodemolarii.
    Revolutia Mondiala e…un ‘razboi’ dus in stare de echilibru, de…pace cu p mic.. insa e un razboi mai capabil decit ultimul, mondial, de 1,6 ori. deci starea propice pe vremea Revolutiei Mondiale e…starea de ‘razboi’, insa pentru asta trebuie innoita fix definitia ‘razboiului’, ca si ea e expirata.

  • ”Vedem toți cum arată România normală a domnului Iohannis. Avem o criză economică majoră, una sanitară, iar acum au provocat și una politică.”

    …cam nu prea e asa.
    Revolutia Mondiala demoleaza toate sistemele sociale ( pentru a le face loc celor noi-noute) , asa ca toate sistemele sociale vor intra in criza fundamentala, unul nu scapa, insa sistemul politic e ultimul care pica, deci nu e nicio criza politica…in serie cu celelalte crize, momentan.
    revolutia Mondiala a inceput cu o Actiune a ‘sistemului politic’,
    si, asemenea oricarei manifestari plenare, spre ex ‘razboi mondial’, si Revolutia Mondiala se inchide prin cel care o incepe, deci stim deja perdantul fundamental al Revolutiei Mondiale: ‘sistemul politic’
    logic vorbind…probabilitatea ca peste o vreme cetatenii planetei sa voteze pe post de sistem politic…un soft!…creste pe zi ce trece, ca politicienii-oameni doar se manjesc cu dubii pe zi ce trece…

    pina una alta asteptam ca toate celelalte sisteme sociale care se manoifesta pe planeta sa intre in criza fundamentala. terfelit bine de tot de aceste crize, in final va pica si sistemul politic. iar asta pentru ca actualele sisteme sociale sint expirate, impotente, nu mai fata ‘greutatii’ Civilizatiei, daia e nevoie fundamentala de alte sisteme sociale ( logic vorbind e vorba de un singur sistem, unul nou-nout, care le cuprinde pe toate celelalte, iar el este…un soft.)

  • Buna ziua , oamenilor . Ce ar fi daca am initia un concurs , in special adresat jurnalistilor ( scriitorilor , cercetatorilor , alte persoane care au nevoie de presa pentru a-si exprima productiv si intens nivelul de competenta ) , in care prima si necesara + eliminatoria conditie ar fi doar cate pagini A4 din opera lor a fost publicata si in alte limbi ? Ar fi ceva care nu ar demonstra valoarea ?
    Cred, in sinea mea = am vrut sa scriu personal, dar iar aglomeram cu aceleasi cuvinte textul = , ca atunci cand problemele tale personale ( apoi locale , apoi nationale ) sunt valabile si interesante si pentru altii, iar stilul tau personal e elevat si elocvent si pentru altii , ajungi sa devii mai mult decat national.
    Astfel, si deci in acest sens , de ce nu am initia un clasament al autorilor romani , cu cele mai multe pagini tiparite in alte limbi ? ? ? Pagini tiparite in carti, nu aruncate prin ultimele ” files ” ale internetului. Toate celelelalte limbi straine , in care din pacate pana la momentul actual trebuie sa introducem si limba – moldoveneasca , nu ne aruncam doar la limbile de circulatie internationala .
    Ar aloca cineva din actuala guvernare , pentru o astel de cercetare pe care o consider utila ca nivel de ajungere la o minima realitate de comparatie , un caiet de sarcini ?
    La posibilitatile tehnologico-informationale de azi, sunt sigur ca costul proiectului nu ar depasi 3 zile de adunat gunoiul prin vreun sector din Bucuresti ( Nu zic care, nu zic care !) .
    Iar ordinea de luat in considerare, la discutii politice , televizorale , internautale , facebookale si PARLAMENTARE / PREZIDENTIALE sa se faca dupa acest clasament .
    PS : Cred ca am fi nebunesc de debusolati de clasamentul ” scheletelor din dulap ” – daca ar ajunge cineva / candva sa faca acest clasament.

  • Domnu’ Cristoiu,

    Eminescu a priceput perfect puterea presei si a fost declarat „nebun” fix pentru ca s-a „incapatanat” s-o foloseasca impotriva celor aflati vremelinc la putere. El n-a depus armele in mainile Zeilor, dimpotriva. A „amenintat” ca pe el n-o sa-l „indoaie” nimeni. Asta e dovada de caracter si de om sanatos la cap.
    Chestiunea de-acuma cu cei care se uita la fereastra e ca si-au dat seama intr-un tarziu ca au dat puterea pe mana unui „slugaroi” lipsit de caracter, pe care insa l-au sustinut si votat initial din interese politicianiste, sperand ca prin el o sa obtina mai multe decat au obtinut de la Orban. Si intr-adevar au obtinut pe moment niste ministere dupa „jocurile” de culise. Iar acum cand mitocanu’ a inceput sa dea cu boncancu’ fiindca asa s-a „inteles” el cu gasca lui de smecheri din PNL, evident ca incearca sa-l dea jos si sa puna in locul lui unu’ sanatos la cap. Ori aici e problema: de ce naiba nu se uita oamenii la CARACTERUL celui in mana caruia dau puterea ci se lasa prostiti cu „promisiuni electorale”? Iar asta e valabil nu doar pentru ei, ci si pentru noi, simplii muritori. Nu am priceput inca ce inseamna „putera”?… Greu de crezut. Pana si Pilat din Pont a spus-o atat de clar ce inseamna puterea: „Nu stii ca am putere sa Te rastignesc si am putere sa-Ti dau drumul?…”… Pe Eminescu „puterea” l-a declarat nebun si l-a bagat la ospiciu. Pe noi ne declara „infectati” si ne baga-n carantina dupa cum vor muschii lor. Unde-i acum presa a’ la’ Eminescu?… Hehe!… 🙂

  • Presa e un soi de serviciu de informatii.
    intre timp serviciile de informatii au propria Presa, iar asta e ceva de bun-simt.
    insa tocmai daia e necesara si o presa a contrainformatiilor, pentru ca balanta sa poata fi functionala.

    singura care permite manifestarea balantei e ‘punerea la indoiala’. aceasta forta, ‘punerea la indoiala’, tre sa fie suficient de capabila incat sa indoaie pina la crapare tot ce nu e Adevar, adica Iubire, ca astuia n-are ce sa-i faca, ca ramane in picioare oricit l-ai pune la indoiala.

    atunci cind ‘informatiile’ au inceput sa-si foloseasca informatiile pentru a acumula putere, celalalt taler se! cerea reconfigurat brusc, in acelasi stil, adica si contrainformatile sa-si foloseasca informatiile pentru a capata putere pentru echilibrarea balantei.
    povestea libertatii presei se termina atunci cind informatiile si contrainformatiile isi dau mana sau atunci cind una dintre ele e rapusa.

    pe de alta parte jurnalisti ca Ioan, cel cu Apocalipsa, se vor manifesta negresit, indiferent care e traiectoria Presei, insa se vor mai manifesta si jurnalisti care-i echilibreaza pe acestia, in modul.
    sa deslusesti intre ei va fi problema de rezolvat:)), pentru ca, in modul, ei seamana leit!:))

    ex: un jurnalist propovaduieste Nemurirea, iar altul Vesnicia. tu pe care-l vezi?:))

  • Maestre, iar ati scos scheletul lui Patapievici din dulap sa dati cu el peste nas liberalilor ? Haida-de ! Credeti ca un Citu-Mitu, un Rares Bogdan – mare sarlatan -, sau un Robert Sigartau – coada de dulau – s-ar speria de un coate goale, un mate fripte care n-avea chioara-n punga si umbla pe langa plopii fara sot dupa nevestele negustorilor sa le sparga casele ? Pai, sa fi fost Citu barbatu’ lu’ Viorica aia, ca-i arata el lu’ musiu Eminescu… L-ar fi aruncat din varful plopului mai dihai ca pe Stelian Ion de la minister. Si-apoi chiar nu-i inteleg pe criticii astia ai liberalilor: cum nu mai au argumente, cum il scot de la naftalina pe epigonul asta de Eminescu. Dupa ce c-a fost ultimul romantic si-a retrogradat in divizia clasicilor, s-a vandut pentru un Aron Pumn de arginti ciocoilor lui Maiorescu si-a facut opozitie la toarta liberalilor. Sarmanul Eminescu, barem daca ar fi avut talent la poezii, daca articole de ziar nu stia sa scrie ! 😂😂😂 Si ce poezii geniale a scris, ma rog, scarta-scarta asta pe hartie ? Luceafarul ? Asta-i poezie ? Pai, cum sa fii, dom’le, luceafar si sa renunti la nemurire pentru amanta lu’ Catalin Citu, hot baiat de casa la jupanul de la Cotroceni ? Trebuie sa fii ori teribil de natang, ori sa te cheme Barna sau Ciolos. 😂 Da’ sa lasam poeziile, maestre, ca nu-i mai pasa nimanui de versuri pe scumpetea asta. Chiar nu-l inteleg pe Eminescu asta. Ce naiba s-a apucat sa bata apa-n piua in ziarul ala cicoiesc despre libertatea presei ? Cum sa lasi, dom’le, un terchea-berchea sa atace toata ziulica guvernul liberal ca sa scoata lumea-n strada sa produca tulburari, cand turcul abia asteapta sa-si trimita ienicerii sa deschida o saormerie in Palatul Victoria, iar rusul pe Kisseleff sa faca un bulevard. 😂 😂 😂 Opinia libera e buna, maestre, da’ interesul national musai ca trebuie sa ne puna pumnul in gura sa nu criticam stapanirea, ca doar vedem bine ca talibanii i-or batut pe americani in Afganistan si abia abia asteapta sa ne puna la toti burca pe cap.

  • Binenteles ca „democratia” trebuie neaparat sa controleze presa. Si nu este ceva nou sau care se intampla exclusiv in Romania. „Democratia” nu se poate abtine sa faca altceva, soarta celor de la putere (si multor interese din spatele lor) depinde de opinia publica. Iar opinia publica se formeaza (din pacate) din ceea ce ii furnizeaza presa: din continutul, din tonul sau din subiectele preferate. Si marea masa a jurnalistilor merg in directia in care bate vantul: Patronul, redactorul, serviciile si toti ceilalti ii sugereaza ce „trebuie” sa scrie si care pareri nu sunt „bune”. Dar mai sunt si cativa brazi care raman drepti si ajung in cele din urma sa fie taiati pt ca nu se pleaca. Caracterele tari din vremea lui Eminescu s-au mentionat in articol. Caracterele tari din vremea de azi sunt mai tacute, le vezi cate o marturie discreta pe Pagina de Media sau pe ActiveWatch. Evident, intampinata cu o tacere „asurzitoare” de catre restul jurnalistilor. Dar acesti oameni verticali in presa inca mai exista.

  • caracterele sint intotdeauna pe masura vremurilor.
    masura vremurilor sta intr o balanta,
    care pe un taler are un soi de caractere iar pe celalalt…soiul opus, la limita ‘soiul Anti’

    insa…bineinteles ca unii, privind, vad, iar altii privind acelasi lucru vad altceva:))

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog