Scandalul WikiLeaks sau Ce cred ambasadorii americani despre țările slugi ale SUA

Scandalul WikiLeaks, înţelegînd prin asta Gălăgia planetară provocată de postarea pe website-ul WikiLeaks a unor documente confidenţiale sustrase din corespondenţa electronică a Departamentului de Stat al SUA cu ambasadele americane din lume s-a stins la puţin timp de la izbucnire.

I-a luat locul, contracarîndu-l imbatabil, Scandalul Julius Assange, stîrnit de acuzaţiile suspecte aduse peste noapte fondatorului şi port-drapelului WikiLeaks.
N-aş putea spune şi-n faţa plutonului de execuţie că hărţuirea lui Assange a fost regizată de forţele nu atît deranjate, cît enervate de pretenţiile domnului respectiv de a fi un Robin Hood al Internetului.

Sigur e că dintre toate faptele pe care le-ar fi putut comite Julien Assange sau, mă rog, pe care cineva i le-ar fi putut pune în spinare, cel a sexului fără prezervativ la un moment dat rămînea singurul în stare să scoată din atenţia publică ştirile despre noile documente postate pe website, potrivit clasicii învăţături de manipulare a presei:
O ştire o alungă pe cealaltă.

Un furt, un jaf armat chiar şi un viol n-ar fi reuşit atît de bine să abată atenţia presei mondiale de la documentele scoase de WikiLeaks din seifurile electronice ale SUA ca infracţiunea de tip suedez de a nu se fi oprit (el, nu partenera) cînd s-a auzit pocnetul gumei.

S-a dovedit încă o dată că mîndra presă internaţională, cîntată ca perfectă de locatarii încăperilor din dos ale Europei – jurnaliştii români – nu se deosebeşte, la o adică de OTV, CNN-ul românilor cu alfabetizarea întreruptă înainte de a începe.

Şi după izbucnirea scandalului erotico-juridic, ziarele şi televiziunile au acordat atenţie documentelor nou postate.
Au făcut-o însă cu coada ochiului.
Privirile umede ale junelor şi cele aţîţate ale junilor din presă rămînînd fixate pe întîmplarea cu prezervativul, aşa cum un moderator nu-şi poate dezlipi ochii de la decolteul doamnei din faţa sa, deşi această doamnă vorbeşte despre PIB.

N-am nici o îndoială că WikiLeaks va continua să scoată de sub tejghea şi să pună pe taraba mediatică a planetei alte şi alte documente.
Va fi o splendidă osteneală de prisos şi, în plus, o inutilă cheltuială de energie electrică.
Şi nu numai pentru că atenţia presei va fi mai departe fixată pe întîmplarea de tabloid, dar şi pentru că opinia publică din Satul Global şi-a făcut deja o părere de ce sunt aceste documente:

Dezvăluirea trăncănelii dintre Departamentul de Stat şi ambasadorii americani din întreaga lume.
Înainte de debutul campaniei WikiLeaks, artileria publicitară a Stîngii Radicale mondiale ne-a prevenit că dezvăluirile vor şoca opinia publică mondială pînă la cutremurul revoluţionar.

Acum, cînd numeroase documente au fost postate, preluate de un cartel de ziare occidentale şi comentate de mai toată presa lumii, sentimentul general se poate traduce prin exclamaţia:
Doar atît?!
Pentru că, la o privire minim lucidă vom sesiza că WikiLeaks ne-a dezvăluit un soi de secret al lui Polichinelle:
America tratează ca pe nişte slugi restul statelor cu care împarte aerul tot mai împuţit al garsonierei numite Pămînt.
Şi că, la rîndul lor, statele lumii se poartă faţă de SUA exact ca nişte slugi.

Să ne lămurim:
WikiLeaks a pus mîna pe telegrame trimise Departamentului de stat de ambasadorii americani la post în diferite capitale ale lumii şi telegrame expediate de Departament acestor ambasadori.
Telegramele ambasadorilor nu ne dezvăluie lucruri mai mult sau mai puţin secrete din viaţa internă a ţărilor respective, ci doar felul în care diplomaţii americani văd, selectează şi comentează realităţile interne.
Altfel spus, documentele de pe WikiLeaks nu desconspiră fapte din realitate, ci fapte despre care ambasadorii americani susţin că s-ar fi petrecut în realitate.

Să luăm un exemplu.
Chiar din România iarmarocului post-decembrist.
Într-o telegramă a ambasadorului american la Bucureşti se afirmă că Bogdan Olteanu ar fi antiamerican.
Ziarele şi televiziunile băştinaşe s-au grăbit să titreze, excitate pînă la orgasm:
Bogdan Olteanu e un antiamerican!

A fost sau este simpaticul nostru liberal (un soi de puşti obraznic al Liberalismului ) antiamerican?
N-are nici o importanţă.
Pentru că WikiLeaks ne dezvăluie doar părerea ambasadorului american că Bogdan Olteanu e antiamerican.
Documentul e o mărturie nu despre ceea ce este Bogdan Olteanu în realitate, ci despre ceea ce crede ambasadorul american că e.

Şi astfel, dacă ar fi să procedăm la o investigaţie, aceasta ar trebui să aibă drept ţintă nu chestiunea dacă Bogdan Olteanu e antiamerican, ci chestiunea cum s-a format această părere a domnului diplomat.
Vom observa, de îndată, că ambasadorul trage această concluzie din iniţiativa lui Bogdan Olteanu de a cere retragerea trupelor româneşti din Irak.
E însă neapărat antiamerican un politician care cere retragerea trupelor ţării sale din depărtarea de bazar pe care o reprezintă Irakul?
Fireşte că nu.
Un politician poate formula o astfel de cerere din o mie şi una de motive.
Printre acestea s-ar putea număra şi conştiinţa interesului naţional.
Ambasadorului american nu-i trece prin cap un astfel de motiv.
De ce?
Pentru că pe el, reprezentantul Americii fiind, nu-l interesează dacă pentru România e bine sau nu să aibă trupe în Irak.
Pe el – care întruchipează poziţia Americii faţă de România, dar şi faţă de alte state ale lumii – îl interesează doar ca România să stea în poziţie de Drepţi în faţa Americii.

I-a venit Americii ţîfna să toarne sîrbilor tone de bombe în cap?!
Dacă o ţară bombăne la chestia asta sau dacă, Doamne fereşte!, protestează, imediat America adulmecă o poziţie antiamericană.
Documentele Wikileaks ne dezvăluie un adevăr al secolului trecut şi al secolului acesta:
Poziţia Americii faţă de Statele lumii aşa cum se întrevede ea din părerile ambasadorilor SUA din statele respective.

Fie şi la o simplă privire, ne putem da seama că dezvăluirile Wikileaks au stîrnit o mai mare tulburare în ţările lumii decît în America.
Presa din fiecare ţară a selectat, a publicat şi comentat cu precădere –telegramele care făceau referire la persoane, întîmplări şi situaţii din ţările respective.

Să zicem că WikiLeaks punea mîna pe telegramele trimise de ambasadorul în România al Republicii Trinidad Tobago.
Evident, aceste telegrame ar fi dezvăluit părerea ambasadorului din Trinidad Tobago despre viaţa politică din România.
Credeţi că vreun director de ziar sau de televiziune, pus faţă-n faţă cu aceste documente aduse de fătuca de la Externe, s-ar fi întrerupt din scobitul metafizic în nas?!
Fireşte că nu.
— Lasă-mă dracului cu părerea ambasadorului din Trinidad Tobago despre România. Mă doare în cot de ce crede el despre noi!
Putea să zică aşa şi despre telegramele ambasadorului american?!
Doamne fereşte!
Cum să te doară în cot pe tine slugă de ce zice Jupînul despre tine în secret?!
Păi, de ce crede Jupînul despre tine chelăreasă sau despre tine, surugiu, depinde viaţa ta!

Documentele Wikileaks nu sînt importante în sine, ci prin ecoul stîrnit în ţările lumii.
Sîrguinţa cu care fiecare ţară a urmărit să vadă ce se spune despre ea, emoţia stîrnită de faptul că ambasadorul american s-a încruntat într-un document la ştabii ţării respective, folosirea părerilor asumate de ambasadori (multe dintre ele imbecile!) în păruiala politică internă şi transformarea notelor date de aceşti ambasadori în judecăţi de valoare dumnezeieşti, toate confirmă un adevăr:
Că ţările lumii sînt vinovate pentru condiţia lor de slugi ale Americii!