Scînteia, 1946: „După audiență, tov. ministru Gheorghiu-Dej a însoțit pe M.S. Regele într-o plimbare cu automobilul”

Despre Tiberiu. Aseară, profitînd de așteptarea la dentist (mai mult decît pitorească atmosfera de aici, cu amici și copii de-ai doctorului vîrîndu-se pe fir și multele scaune, pe la care trece, ca un bucătar pe la oalele de pe sobă, doctorul), m-am apucat să caut pe internet cărți despre Roma imperială. Am cumpărat de pe Kindle două cărți semnate de Catherine Salles, L’Antiquité romaine des origines à la chute de l’Empire și  L’amour au temps des romains. Lucrurile au mers destul de ușor. Deschizînd Kindle de pe IPad dau peste cele două cărți. Am chiar vreme să mă uit un pic la paginile despre Întrecerile de care, responsabile la noi de confuzia dintre Circ și Circus Maximus în zicala Pîine și circ, care ar trebui să fie Pîine și Întreceri, în genul fotbalului sau al fotbalului american. Deschid și cartea despre Tiberius, tocmai în dimineața aceea ridicată de la Poștă. La Bibliografie, unde caut un istoric oficial al lui Tiberius, dau peste o carte despre care habar n-aveam:
Ernst Kornemann, Tiberius, apărută în 1960 în Germania, tradusă în Franța la Payot, în 1962.

Aproape imposibil s-o cumpăr de pe Internet. Amazon.fr, dar și Rakuten refuză adrese din România. Cu chiu cu vai reușesc s-o comand de pe un site pînă acum neștiut de mine Galaxidion.com. Căutînd în dimineața asta titlul exact al cărții lui Kornemann descopăr că despre Tiberiu a scris și Lidia Storoni Massolani, Tibère – Ou la Spirale du pouvoir. La force irrésistible du despotisme, traducere în franceză a versiunii originale, în italiană, Tiberio –  o la spirale del potere. La forza irresistible del despotismo, Rizzoli, 1981. Nu reușesc s-o cumpăr. Site-urile care o menționează țin să precizeze că nu mai e în stoc. Poate că la Nisa să dau de ea.

*

De reținut. Zicere din Tacitus, Anale, cartea a XIII-a, pe care mi-o pot însuși:

„Bătrînii, care au destul timp liber ca să pună față în față vremurile apuse și pe cele de acum, făceau constatarea că, dintre toți împărații, Nero cel dîntîi a avut nevoie de elocința altuia.”

Aș putea folosi zicerea într-un comentariu axat pe recapitularea unor evenimente.

*

La ce tresare Împăratul. Am ales în cele din urmă, dintre cărțile care stau lîngă pat, dintre Pierre Grimal Civilizația romană și Mika Waltari, Romanul. Îl începusem la un moment dat și l-am lăsat deoparte, pentru că acțiunea se petrecea în Antiohia. Cum însă personajele s-au deplasat între timp la Roma, citesc seară de seară înaintea căderii în somn cîteva pagini din carte. Ca și în cazul volumului despre Constantinopol, Mika Waltari (un maestru al romanului istoric, zice Le Monde, eu cred însă că nu-l bate pe Vintilă Corbu), prelucrează cu talent datele de istorie pentru a ne reda o frescă a Romei sub Claudiu. Am ajuns la paginile în care tînărul Minitius merge la Bibliotecă pentru a citi plicticoasa carte a lui Claudius despre etrusci. Așa cum îi spuneam noii mele moderatoare, în holul de la BAR, citind despre Claudius mi-e imposibil să scap de imaginea bîlbîitului și neisprăvitului din serialul britanic Eu, Claudius Împărat. De altfel și Tacitus impune această imagine, mai ales prin paginile de proză de geniu în care descrie aventura reacțiilor lui Claudius la știrea că Messalina, nevastă-sa, s-a căsătorit la Roma, în văzul tîrgului, cu Silius. Împăratul tresare doar cînd i se spune că prin asta și-ar putea pierde tronul. Că nevastă-sa divorțase de el fără știrea lui și se măritase cu altul, nu pare să-l tulbure prea tare.

*

Din presă. Scînteia din 10 iunie 1946 publică pe prima pagină acest Comunicat:

„Audienţa de lucru a tov. Gh. Gheorghiu-Dej la M.S. Regele

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, a fost primit ieri, 8 iunie, la ora 11 în audienţă de lucru, de către M. S. Regele, la Sinaia. După audienţă, tov. ministru Gheorghiu-Dej a însoţit pe M.S. Regele într-o plimbare cu automobilul, în cursul căreia Suveranul a binevoit a-i da preţioase indicaţiuni cu privire la lucrările de refacere a şoselelor naţionale. După înapoierea la Sinaia, M. S. Regele a reţinut la dejun pe tov. ministrul Georghiu-Dej.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Scînteia, 1946: „După audiență, tov. ministru Gheorghiu-Dej a însoțit pe M.S. Regele într-o plimbare cu automobilul””

  • Mereu cand citesc despre Gaius Silius ma gandesc la o poezioara preferata de CVT : „Barbatul prost si femeia curva”.
    …”nu e Dalila, e Messalina..” si i-a fost fatala la 35 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *