Scipio Africanul, pionierul activităţilor informative cu caracter militar

Lipsei de interes a romanilor pentru organizarea activităţii de informaţii, consemnată de istoricul Titus Livius, i-a pus capăt Scipio Africanul (235-183 î. Hr.), care poate fi considerat pionierul activităţilor informative cu caracter militar. Caius Iulius Cezar (100-44 î. Hr.) a fost primul care s-a preocupat de constituirea unei structuri informative adecvate susţinerii operaţiunilor de război. Cucerirea Galiei şi a Britaniei a fost precedată de misiuni ale agenţilor secreţi care au efectuat minuţioase observaţii asupra mediului geografic, structurilor socio-demografice, puterii economice şi militare, a tradiţiilor şi obiceiurilor din zonele respective. Octavian Augustus (27 î. Hr.-14 d. Hr.), în procesul de reorganizare a instituţiilor statului a dezvoltat sistemul informativ punând la punct sistemele de legătură sub acoperirea poştei („cursus publicus“). „Vigiles“, iniţial însărcinaţi cu stingerea incendiilor, au căpătat atribuţiile unei poliţii imperiale care, concomitent cu sarcina iniţială, asigurau şi informarea în legătură cu evenimentele periculoase şi starea de spirit a populaţiei. Sub împăraţii Traian (98-117) şi Hadrian (117-138), poşta imperială a primit noi atribuţii în domeniul informativ, în direcţia supravegherii zonelor traversate şi obţinerea de informaţii asupra populaţiei. „Frumentarii“, furnizorii de alimente pentru armată, îndeplineau atribuţii specifice agenţilor secreţi. Relaţiile de afaceri le ofereau o acoperire corespunzătoare şi pentru acţiuni de influenţă şi propagandă politică.

Negustorii romani au constituit, la rândul lor, o sursă valoroasă de informaţii într-o structură diversificată, aria lor de acţiune incluzând şi China. Imperiul Bizantin a reformat tradiţiile romane în domeniul activităţii de informaţii. Diocleţian (284-305) a înlocuit poliţia imperială coruptă cu „agentes in rebus“ (agenţi pentru problemele publice). Activitatea lor a fost reglementată prin lege de împăratul Teodosius (379-395). „Agentes in rebus“, numiţi în funcţie de împărat, erau conducătorii unor servicii publice care controlau întreaga activitate a sistemului poştal, activitatea administraţiei imperiale şi urmăreau prevenirea oricăror acţiuni cu caracter antiimperial. În timp, acest corp profesional a căpătat caracteristicile unei veritabile poliţii politice, de care împăraţii nu s-au mai putut dispensa. Prevenirea invaziilor inamice se realiza, în primul rând, de către un corp de gardă care avea ca obiectiv supravegherea ţinuturilor de graniţă. Acest corp avea drept misiune capturarea spionilor inamici şi organizarea de incursiuni peste graniţă pentru procurarea „limbilor“. Pentru cunoaşterea intenţiilor inamicilor erau trimise iscoade care să se implanteze la curţile adverse. O a treia cale o constituiau „prietenii secreţi“, persoanele din taberele adverse dispuse să trădeze pentru bani sau din motive cuprinzând nemulţumirile personale, convingerile politice sau religioase.

Structurile informative militare erau alcătuite dintr-un număr de „cercetaşi“ prezenţi în cadrul fiecărei unităţi militare, echivalent unui batalion. Unităţile militare de graniţă îşi recrutau din rândurile populaţiei informatori („cursores“).

for the roman legion

Foto: https://ro.pinterest.com/pin/717198309407171463/