Scriam în decembrie 1995 despre semnificațiile alegerilor din Rusia

2. Victoria comuniștilor pur și simplu

Așteptate cu sufletul la gură de întregul mapamond, rezultatele alegerilor legislative din Rusia sînt deja cunoscute. Comuniștii și naționaliștii se afla pe primele locuri. Dacă în ce privește scorul surpriza nu e prea mare, dat fiind ca atît sondajele de opinie, cît și analiștii l-am prevăzut, victoria lui Jirinovski a dat peste cap multe calcule. Pe marginea acestor rezultate se pot face multe comentarii. Abundența semnificațiilor și efectelor perfect explicabilă atît prin raportarea la momentul internațional actual, cît și pe însemnătatea unui asemenea eveniment la o țară de proporțiile Rusiei. De aceea sînt conștient că reflecțiile mele pe marginea întîmplării de la Moscova n-au cum să acopere întreaga suprafață a concluziilor și ipotezelor posibile. Ar trebui pentru aceasta raftul unei biblioteci.

Printre explicațiile care pot fi dale victoriei previzibile a comuniștilor e și faptul că Rusia se înscrie astfel în întregul proces care domină fosta Europă comunistă. După Bulgaria, Ungaria, Polonia, iată că și în Rusia comuniștii, alungați prin mijloace mai mult sau mai puțin democratice – de la ieșirea lor de bunăvoie din scenă pînă la lovituri de stat în genul celei din România – revin la putere pe calea alegerilor libere, formula fundamentală a pluralismului din care ei și-au făcut de-a lungul deceniilor ținta unor infinite acuzații.

Unele nuanțe se impun totuși.
Victoria comuniștilor în Rusia are un anumit specific prin raportare la întîmplările din țările care au aparținut pînă nu demult lagărului socialist. Trebuie remarcat în primul rînd faptul că, în celelalte țări din Est, comuniștii s-au întors la putere după o perioada de reforme radicale. Victoria lor în aceste țări poate fi pusă pe seama discrepanței dintre așteptările exagerate ale populației față de capitalismul văzut prin filmele americane și realitatea aspră a economiei de piață. În Bulgaria, în Ungaria, în Polonia, reveniți în rolurile de actori principali, comuniștii se văd obligați să continue reformele începute de regimurile de Dreapta. Așa cum se constată deja la Budapesta, de exemplu, nu va trece mult și populația își va da seama că în materie de decizii dure vizînd prețurile, șomajul, comuniștii nu sînt mai breji decît adversarii lor. De aceea, e de așteptat ca, în țările aflate pînǎ nu de mult sub ocupație sovietică, la următoarele alegeri, cetățenii să se întoarcă la operațiunea din perioada imediat următoare lui 1989. Guvernările comuniste vor spulbera pentru totdeauna ceea ce a devenit, o dată cu trecerea anilor de dreapta, nostalgia după perioada socialismului real.

În Rusia comuniștii revin într-un context social-politic și economic diferit. Ei au fost alungați de la putere mai mult prin succesive lovituri de palat decît prin revolte populare sau revoluții. Avînd în vedere specificul rusesc, specific constînd în ivirea unor schimbări istorice nu de jos în sus, cum ar fi normal, ci de sus în jos, putem spune că Europa și întreaga lume n-au beneficiat pînă la aceste alegeri de adevăratul punct de vedere al cetățenilor risipiți într-un spațiu de proporțiile unui continent despre prăbușirea regimului comunist, despre reducerea Uniunii Sovietice la Rusia pur și simplu. În aceste condiții, expresia „revenirea comuniștilor” pentru a desemna victoria acestora în alegeri e improprie. Ea presupune o plecare. Or, judecînd după felul în care ei au fost înlăturați, nu-i exclus ca urmașii bolșevicilor să nu fi plecat niciodată din rîndurile și din conștiința milioanelor de ruși. De aceea, spre deosebire de alte țări din Est, succesul comuniștilor în alegerile din Rusia nu poate fi considerat ca triumful unui mecanism democratic. Dacă își pun în gînd, comuniștii ruși ne pot face surpriza de a instaura dictatura. Mai ales că ei înving într-o țară care n-a beneficiat de mutații decisive în direcția democrației și a economiei de piață. N-avem cum vorbi, ca-n alte țări din Est, de o instaurare la nivelul conștiinței cetățenești a convingerilor democratice și capitaliste nici măcar de ordinul, unei pîlpîiri. În același timp, spre deosebire de ceilalți foști comuniști din țările lagărului socialist, comuniștii din Rusia sînt comuniști pur și simplu. Ei nu s-au transformat în social-democrați, precum colegii lor unguri sau polonezi. Ei și-au spus li au rămas comuniști. În Ungaria, în Bulgaria și în Polonia, comuniștii n-ar fi avut nici o șansă la scrutin dacă nu s-ar fi înfățișat în elegantele costume ale social-democrației de tip occidental. În Rusia, lucrurile stau invers. Cred că oamenii lui Ghenadi Ziuganov n-ar fi reușit să atingă nici pragul intrării în parlament dacă s-ar fi prezentat populației sub masca social-democrației. Populația i-a votat tocmai pentru că ei s-au înfățișat drept comuniști pur și simplu.

(Evenimentul zilei, 19 decembrie 1995)