Scriam în decembrie 1995 despre Semnificațiile alegerilor din Rusia

Sîmbătă, 17 decembrie 1995, Evenimentul zilei titra pe pagina întîi, semn al importanței date de ziar momentului:
„De la trimisul nostru special la alegerile parlamentare din Rusia, Camelia Muntean, Mîine, în Rusia, alegeri cruciale pentru România”. Corespondența Cameliei Muntean acoperea trei sferturi din pagina a doua, așezată sub genericul Eveniment. Printre altele, corespondența sintetiza (ce vremuri, un ziar trimite un ziarist în Rusia pentru a acoperi un eveniment!), alocuțiunea televizată prin care Boris Elțîn „a avertizat populația în legătură cu o reîntoarcere la putere a comuniștilor, care ar putea duce, potrivit opiniei sale, la un război civil”.

Camelia Muntean ținea să reamintească faptul că sondajele dădeau drept cîștigător Partidul Comunist,cu 20%. Conștient de miza scrutinului, semnam în numărul din 16 decembrie 1995, comentariul Rusia între Europa și Asia.

Așa cum profețeau sondajele, alegerile au adus cu ele victoria comuniștilor. Partidul Comunist s-a clasat pe primul loc, cu 22,30% din voturi.
În chip surprinzător pe locul 2 s-a clasat Partidul Liberal- Democrat al lui Vladimir Jirinovski, cu 11,18%, din voturi.
Dată fiind importanța evenimentului, am consacrat rezultatului 5 comentarii, publicate în Evenimentul zilei sub genericul Semnificațiile alegerilor din Rusia.

1. Rusia între Europa și Asia

Mîine au loc alegeri parlamentare în Rusia. Plecînd și de la sondajele care dau drept favoriți pe comuniști și pe naționaliști, întreaga planetă sta cu ochii pe Moscova. În tot acest timp, se fac scenarii prăpăstioase despre soarta Rusiei și a Europei în cazul în care sondajele vor dovedi că au avut dreptate. Dacă ne gîndim însă bine, temerile privind o eventuală victorie a forțelor conservatoare la scrutinul parlamentar n-au temeiuri atît de solide cum par la o privire superficială.

Și dintr-un motiv simplu.
Ca de altfel în întreaga istorie a Rusiei, cheia politicii interne și externe rusești se află în mîinile Tătucului de la Kremlin. Adică ale lui Boris Elțîn. Ce fel de personaj e acesta ? Nu-l putem înțelege decît raportîndu-l la un antecesor celebru : Petru cel Mare. Cazul lui Petru cel Mare se repetă obsesiv în destinul rusesc. Disputa Occident – Orient, Intrare în veac – Rămînere în veacul anterior marchează aproape toate marile dezbateri ale spiritualității rusești. Pe vremea lui Petru cel Mare, Rusia era văzută de Occident ca un imens imperiu barbar. Într-un film de cîteva ore consacrat marelui țar, am văzut cum un oaspete rus la curtea împărătească a Germaniei mușcă sălbatic dintr-o pulpă de găină și o aruncă peste umăr. Albe, delicate, prințesele îl privesc pe furiș cu oroare. Pentru Occident, Rusia a fost și e o forță. Dar o forță stranie, venind de dincolo de civilizație, de dincolo de Europa, dinspre Asia.

Petru cel Mare a vrut să scoată Rusia în lume. Așa cum a încercat, oricît ar părea de ciudat, însuși Vladimir Ilici Lenin. Așa cum s-a chinuit s-o facă Mihail Gorbaciov. Așa cum se străduie, la ora actuală, Boris Elțîn. Deciziile lui Petru cel Mare șochează, înspăimîntă. Biserica, atinsă în interesele sale majore, șoptește peste tot că în țar a intrat Satana. Masele de mujici bărboși și slinoși, vîrîți în straie ciudate, prosternîndu-se la vederea boierilor, cred în insinuările bisericii. Cu toate acestea, țarul Petru învinge. Explicația enigmei ne-o dă dubla fire a lui Petru cel Mare. O trăsătură pe care o putem întîlni și la Boris Elțîn. Prin multe din aspectele sale, țarul e un occidental. Prin imensa majoritate a celorlalte, el române un rus autentic. Ba chiar, dacă ne gîndim bine, el e rus, rus pur și simplu. Occidentalismul său e un produs al inteligenței. Spirit neliniștit, dominîndu-și veacul, Petru cel Mare n-avea cum să nu-și dea seama că preluarea unor elemente occidentale, europene e absolut necesară Rusiei. Contrar aparențelor, țarul nu se prosternează în fața Vestului. Rus pînă în ultima fibră a sufletului, el visează, ca toți precursorii, ca și toți cei ce-i vor urma, stăpînirea Rusiei asupra întregii Europe. El vrea să construiască nave, nu pentru că l-ar fi fascinat bărcuțele suedeze, ci pentru că realizează necesitatea unei flote rusești pentru ambițiile expansioniste ale Moscovei.

Petru cel Mare e rus nu numai prin obsesia măreției pe care trebuie s-o aibă. Marea Rusie. El e rus prin tot ce face pentru a-și realiza planurile de occidentalizare : prin cruzimea sa, prin firea sa sălbatică, prin lipsa sa de scrupule. Dacă scopul e intrarea în Europa, mijloacele de atingere a acesteia sunt pur rusești. Sunt mijloace la care vor apela, decenii în șir după aceea, toți țarii și toți primii secretari din fruntea țării. Preferința pentru mijloace pur rusești îi garantează lui Petru supraviețuirea politică. Folosite cu mult mai multă dibăcie decît adversarii săi, aceste mijloace reușesc să impună planurile lui Petru.

Boris Elțîn are și el drept scop o occidentalizare a Rusiei. Ca și Petru cel Mare, nu pentru că ar fi complexat de către Europa, ci pentru că e conștient de importanța reformei pentru ca Rusia să aibă în continuare un cuvînt de spus în politica de pe continent, ba chiar și în cea de pe planetă. Firește, s-ar putea obiecta că mijloacele sale nu sînt cele ale lui Petru cel Mare. Noi însă am putea replica: nu sunt toate mijloacele folosite de Petru cel Mare. Cruzimea, sălbăticia nu apar în impunerea reformei de către Boris Elțîn maselor de ruși, rămași, cu tot televizorul și radioul, din punct de vedere sufletesc, la stadiul mujicului de pe vremea lui Petru cel Mare. În felul de a fi al lui Boris Elțîn se regăsesc însă multe dintre trăsăturile marelui țar. De șiretenia proverbială a președintelui rus n-are nici un rost să vorbesc. Internările în spital sunt, de exemplu, o seducătoare comedie pusă la cale de Boris Elțîn, ori de cîte ori e nevoie să rămînâ în expectativă, să nu fie obligat a se angaja direct. Ca de exemplu acum, cînd se desfășoară alegerile parlamentare. Spitalul sau sanatoriul îi dă președintelui rus posibilitatea de a manevra din umbră în spațiul politic autohton fără a putea fi acuzat c-a făcut-o. Cum n-are nici un rost să insist asupra primitivismului jucat al personalității sale, primitivism care îi șochează pe occidentali, dar care place atît de mult rușilor. Așa cum a plăcut rușilor și în cazul lui Petru cel Mare.