Scriam în decembrie 1995. Semnificațiile alegerilor din Rusia

4. Victoria nostalgiei după Măreția Maicii Rusii

În finalul „Sufletelor moarte” Gogol își imagina Rusia ca o troică trecînd în goană prin lume, în timp ce popoarele se pleacă în fața ei pe rînd. După cel de-al doilea război mondial, acest vis secret al rușilor, atît de puternic exprimat de către marele scriitor, și-a găsit împlinire deplină. Fiecare locuitor al imensului spațiu întins de la Chișinău pînă la Vladivostok era stăpînit de mîndria secretă de a vedea că Rusia, poreclită acum Uniunea Sovietică, stăpînește practic popoarele din Europa de Est și Centrală. Ca să nu mai spun că acest orgoliu era alintat și de conștiința că întreg Occidentul tremura la gîndul că va veni o dimineață în care se va trezi cu străzile Parisului, ale Romei, ale Berlinului occidental pline de tancurile sovietice. După prăbușirea Uniunii Sovietice, rușii au văzut uluiți descrescînd de la o zi la alta această măreție a imperiului lor. Treptat, treptat, Moscova a fost scoasă din toate jocurile planetare. Mai mult, din cauza unei politici lipsite de abilitate a Occidentului și a SUA, Rusia a fost deseori umilită în zonele sale tradiționale de influență. Un exemplu convingător în acest sens îl reprezintă brutalitatea cu care americanii și-au impus punctul de vedere în fosta Iugoslavie. Drept urmare, adversarii lui Gorbaciov, mai întîi, și ai lui Boris Elțîn, mai apoi, s-au apucat să-și făurească un însemnat capital politic bătînd monedă pe tema situației umilitoare în care a fost trimisă Rusia lui Petru cel Mare și Uniunea Sovietică a lui Stalin. Acest capital politic și-a spus cuvîntul în recentele alegeri. Victoria comuniștilor și a naționaliștilor lui Jirinovski s-a bazat și pe înverșunata denunțare a regimului Elțîn pentru îngenuncherea Rusiei în fața Occidentului, ba chiar și pentru o așa-zisă trădare de către Kremlin a intereselor naționale. Nu întîmplător, imediat după anunțarea rezultatelor, Ghenadi Ziuganov a cerut demisia ministrului de externe al Rusiei, Andrei Kozîrev, personalitate care a făcut și anterior obiectul unor critici acerbe pe tema unei continue cedări în fața aroganței occidentale. Firește, politica externă a Rusiei rămîne mai departe apanajul lui Boris Elțîn. Victoria naționalist-comuniștilor e însă un test de care actualul președinte rus nu poate să nu țină cont. O dată încheiat scrutinul legislativ, s-a declanșat bătălia pentru alegerile prezidențiale. Dacă nu vrea să le piardă, Boris Elțîn nu-și poate permite să neglijeze acest test reprezentat de victoria în alegeri a nostalgiei după măreția Maicii Rusii. În consecință, chiar și neglijînd suveran punctul de vedere al Dumei, actualul președinte va fi obligat să ia în calcul orgoliul imperial rusesc. Perioada care urmează se anunță hotărîtoare pentru viitorul său politic. În hotarele ei, Boris Elțîn trebuie să se străduie din răsputeri să demonstreze viitorilor săi alegători că în pieptul său de aramă bate o inimă de țar. Adică o inimă plesnind de trufie imperială. Pentru aceasta, Boris Elțîn va trebui să fie mult mai ferm față de Occident, să se dea peste cap pentru ca Moscova să-și spună cuvîntul în toate marile probleme ale lumii. E limpede astfel că în perioada următoare politica externă a Rusiei va suferi mutații substanțiale. Direcția acestei schimbări poate fi sesizată pînă și de un ageamiu în materie de politică internațională. Va fi vorba de o ofensivă extraordinară a diplomației moscovite pentru ca rușii să fie satisfăcuți din plin în conștiința lor orgolioasă că nimic nu se poate face în Europa și pe planetă fără bunăvoința lor. E previzibilă în aceste condiții și reacția Occidentului. Așa cum ne arată experiența imediat postbelică, Vestul se va strădui din răsputeri să se adapteze acestei noi situații. Cancelariile occidentale sunt conștiente, după victoria în alegeri a imperialismului rus, că o continuare a sfidării de pînă acum la adresa Moscovei riscă să-i întărească pe adversarii lui Boris Elțîn. Și cum actualul președinte rus e de preferat lui Ghenadi Ziuganov sau Vladimir Jirinovski, Occidentul va căuta să răspundă nevoii lui Boris Elțîn de a demonstra propriului popor că nu e un trădător al intereselor naționale, că e un demn urmaș al lui Petru cel Mare și al lui Stalin. În paralel însă, după un tipic deja cunoscut, Vestul se va strădui să sprijine orgoliul de independența față de Moscova a fostelor republicii sovietice. Un potop de simpatii politice și financiare se va abate asupra unor țări ca Ucraina, Republica Moldova, cele mai vizate de planurile naționalist-comuniste rusești de refacere a URSS. Cine vor fi principalele victime ale acestui joc dublu al Occidentului ? Indiscutabil, țările din Europa Centrală și de Est, între care locul de frunte îl va ocupa România.

(Evenimentul zilei, 21 decembrie 1995)