Scrisoare către Mihnea

Dragă Mihnea, să știi că după ce am fost la biserică să-ți las un buchet de flori (dar ce telenovelă haioasă am avut cu buchetul, scriu mai încolo) și să-ți spun două, trei vorbe (dar nu am putut, că tu stăteai acolo și nu ziceai nimic, și nu ăsta îți era felul) m-am dus în redacție, să-mi mai iau niște lucruri lăsate acolo cu bună intenție. Cuiul lui Pepelea.

Și ce să vezi, dragă Mihnea, nu erai acolo, să te uiți urât că intru val-vârtej și dau drumul la toate televizoarele, care erau chiar deasupra capului tău, iar tu să trântești nervos ceva pe birou și să spui, ca de fiecare dată: „Îmi bag p… în politica ta!”. Ăsta a fost ghinionul tău, dragă, că m-am așezat lângă tine. M-am uitat la televizoare, nu mergeau. M-am așezat pe scaunul meu, care a fost al meu, și am zâmbit către tine. Așa cum zâmbeam când tu îmi spuneai chestia cu băgatul. Știu că te-am terorizat, dar ce domn ai fost tu! La alegeri te-ai dus pe coclauri și ai venit cu niște povești de stătea mâța-n coadă. Zilele astea, de când ai închis ochii, toată lumea vorbește despre talentul tău fantastic la scris. Le aveai ca nimeni altul, dar eu l-am propus la primă pe Ionuț Mureșan, că a făcut din rahat bici și a și pocnit. Nu te-ai ofticat. Mai ales că nici nu a luat prima, dar asta e altă poveste. Păi, cum să te propun pe tine, măi Mihnea? Era firesc ca tu să fii briliant.

La moțiunea de cenzură, când a picat Dăncilă, te-am rugat pe tine să mergi. Eu aveam o problemă personală atât de importantă, că Trump sau Putin să fi venit și nu dădeam treaba mea pe moțiune. Ai scris mișto, Mihnea. Și m-ai sunat, a doua zi, să-mi povestești cât de genial ai fost și să pui o concluzie: „Stai liniștită, am scris mai bine decât ai fi scris tu”.

Eram matinali amândoi, dar tu mai mereu ajungeai mai repede decât mine în redacție. Știam că te găsesc afară, după colț.

Mihnea, oricât de clonțos erai, să știi că eu îți simțeam tristețea de cum treceam de barieră. Uneori păreai visător, alteori pozai într-un marinar porcos, mă zăpăceai cu povești pline de vulgarități. Într-o zi, ai dat să-mi povestești despre singurătate și tristeți pornind de la faptul că te-au inundat vecinii. Ți-ai sprijinit mâinile pe marginea băncii, te-ai aplecat puțin în față și chiar atunci mi-a sunat telefonul. Te-am lăsat baltă. M-am dus acum afară să-ți caut povestea, mă gândeam că, cu puterea minții, te voi așeza în aceeași poziție în care te-am lăsat când mi-a sunat telefonul. Dar peste mine a năvălit imaginea de acum câteva ore din biserică. Erai acolo și nu mai spuneai nimic.

Știi câte povești aveam noi „de pe vremea lui Cristoiu?”. Știi, nu? Am făcut împreună ziarul aniversar, de 25 de ani. Am stat amândoi în arhivă până ne-am certat, de la nu știu ce, și am decis să intrăm separat. A, da, știu. Mi-ai reproșat că am pus alandala colecția și tu erai cel care o aveai în grijă. Te-am privit cu coada ochiului cum dădeai paginile ziarelor vechi. Cu evlavie. Numai cineva care a iubit nespus puterea și magia cuvântului scris și tipărit, ar fi putut să mângâie cu palma și cu privirea paginile așa cum o făceai tu. Și cum găseai ceva, hop și o amintire. Ba cum te concedia și reangaja Cristoiu în aceeași zi, ba cum îți dădea prime și amenzi. Știi ce-mi plăcea? Că, deși erai spurcat la gură, niciodată nu ai vorbit urât de el. Dimpotrivă.
Când i-am spus că ai părăsit această lume, am decis împreună să vin eu cu coroana la biserică, Maestrul fiind în Găgești.

Și-acum, nemaipomenita aventură cu coroana, care a fost până la urmă un buchet imens. Am crezut că este simplu, aleg o coroană, îi pun o panglică scrisă și gata. Am găsit numai niște jafuri. Cum mă uitam la una, cum te auzeam: „Că.at, e un că.at”. Am întrebat, pe unde am colindat, dacă ar putea face o jerbă. Așa am aflat că jerba e și mai complicată, că se leagă fiecare floare pe o chestie de lemn. Migală mare. O doamnă, într-un magazin, îmi propune să facem un buchet frumos. Stau eu și mă gândesc, observ că nici tu nu zici „că.at”, semn că nu-ți displace ideea. Hai să facem!, zic eu. Alege doamna un crin imperial și câteva crizanteme și face un buchet. „Ar mai trebui ceva”, zic eu. „Mai punem niște crizanteme mai colorate, grena, în ton cu crinul”, propune doamna. Iese un buchet frumos. „Cum facem cu scrisul?” întreb eu. „Vă dau panglică și scrieți”. „Vai, dar eu scriu urât”, spun eu. „Dar ce vreți să scrieți, să știu câtă panglică tai?” „Ai fost și vei rămâne un Reporter de Cursă Lungă, pe partea asta. Iar aici, Evenimentul zilei de pe vremea lui Cristoiu”. Doamna se uită la mine cu ochii cât cepele, ia buchetul frumos și începe să-l desfacă. „Vai de mine, ce s-a întâmplat, nu-mi mai dați?” întreb eu. „Doamnă, păi eu îl știu pe domnul Cristoiu de când lumea. Am citit tot ce a scris și-l urmăresc și acum”, îmi spune ea în timp ce taie cu foarfeca nodul firului negru care înfășura cozile. „Cine este domnul mort?” „Mihnea, un jurnalist foarte talentat”, răspund eu sec. „Săracul, s-a stins”, a spus doamna și a mai pus un maldăr de frunze verzi pe lângă flori. „Domnul Cristoiu a crescut mulți tineri talentați”, a adăugat ea în timp ce netezea verdeața. „Așa, acum haideți să vedem ce facem cu scrisul. Haideți că încerc eu”, decide ea. „Doamnă, dar panglicile alea așa frumos scrise de pe coroane cine le face?” întreb eu. „E, se fac la comandă. Haideți, că ne descurcăm, facem cumva pentru Mihnea. Deși, el, săracul, ce mai știe! Dar trebuie să iasă bine”.

Și începe doamna să scrie. Când să ajungă la capăt pe prima parte, constată că nu-i place. Și o ia de la început. Greșește o literă, aruncă panglica și o ia de la capăt. „Haideți să încerc și eu”, propun văzând că o trecuseră toate transpirațiile. După primele cuvinte constată: „Chiar scrieți urât! Asta din cauză că scrieți numai la calculator, nu?” „Da”, spun eu resemnată. Îmi ia carioca din mână și începe ea. „Noroc că eu mai scriu. Și altceva în afară de prețuri”, râde ea. „Și citesc. Uitați acolo, am o carte, când am timp citesc din carte, nu de pe telefon. Uf, și am schimbat și măștile, acum am luat mai groase, abia respir, așa… reporter de cursă lungă… ce frumos. Păcat că i s-a terminat cursa aici, pe pământ. Doar nu de covid a murit, nu?” „Nu, nu, cancer avea”. „Of, săracul, chiar pe vremurile astea! Aici, zic să scriem Evenimentul zilei de pe vremea lui Ion Cristoiu. Cristoiu, așa simplu, nu sună bine. Dumnealui e la Găgești, nu? Cât de frumos o fi acolo!”

„În fine, e gata treaba. Dar ce-ați pățit, parcă v-ați albit un pic la față?” mă întreabă doamna în timp ce se uită fix la mine. „Nu știu, mi-o fi scăzut glicemia, că nu am mâncat azi nimic”. „Când plecați, vedeți că pe colț e o covrigărie, să luați un covrig”. Am plătit, mult mai puțin decât făcea toată strădania ei. Doamna m-a petrecut până la ușă. Mi-a luat buchetul din mână, l-a întins în lumină și a decretat: „Frumos, i-ar fi plăcut domnului Mihnea”. A zâmbit amar și a spus: „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Lui”.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Scrisoare către Mihnea”