Scrisoare de acum 50 de ani

Poştaşul tocmai îi adusese o scrisoare care-i fusese trimisă acum cincizeci de ani de o mătuşă din celălalt colţ al ţării.
Fusese scrisă şi pusă la poştă pe 23 august 1944, după-amiaza, în timp ce Mareşalul se afla la Palat, dar nu-l închiseseră încă în fişet.
Nu conţinea nimic deosebit. Mătuşa era fată bătrînă. Făcuse pensionul de fete, unde taică-său, colonel într-un regiment de dincolo de Carpaţi, ţinuse morţiş să ajungă, fusese un timp îndrăgostită de un locotenent, fără ca acesta să ştie, refuzase cererea în căsătorie din partea unui negustor; fire romantică, îşi zisese că poezia nu se împacă deloc cu negustoria.

În după-amiaza lui 23 august 1944, cînd Mareşalul îi explica Regelui de ce nu poate semna Armistiţiul imediat, mătuşa şedea pe veranda căsuţei sale din marginea Craiovei, cu o carte de versuri deschisă în poale şi nu se gîndea la nimic.

Deodată, cum şedea aşa, cu ceafa rezemată de şezlong, cu ochii închişi în soarele ce se cernea gînditor prin frunzişul de deasupra, îi veni chef să scrie versuri.
Nu mai scrisese versuri de pe vremea Pensionului, cînd, de altfel, şi luase Premiul întîi la un concurs pe instituţie.

Se ridică oftînd, cum fac bătrînii, merse în dormitor, deschise o lădiţă de lemn înflorit, prevăzută cu o cheiţă falsă, de ornament, şi luă o coală de hîrtie, din teancul pe care-l avea de vreo cîţiva ani. Luă şi toc, cerneală. Scrise poezia dintr-un foc, fără ştersături. Ce să facă cu ea? S-o pună în lădiţă şi s-o uite acolo. La asta se gîndi, apoi îşi aminti că are în celălalt colţ al ţării o nepoată, elevă la Pensionul de fete, cum fusese şi ea. Cînd se va amoreza, îi va fi de folos poezia asta de dragoste, primită în plic.

Pus la poştă, plicul căzu în mîinile Siguranţei.
Fratele mai mic al mătuşii lucrase la Cabinetul Mareşalului şi, în consecinţă, fusese pus sub urmărire de către Siguranţă, care trecuse acum de partea cealaltă cu arme şi bagaje.

Pagini: 1 2