Contestația lui Călin Georgescu împotriva anulării alegerilor prezidențiale a fost respinsă. Decizia instanței nu e definitivă

Scrisoare de pe scară

„În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.”

Dimineața, adesea, fredonez versurile păunesciene, cântate ca nimeni altcineva  de Mircea Vintilă. Habar n-am cum de am căpătat acest tic melodios, însă el e solul unei zile mlădioase și armonioase. Pe scara pe care sunt acum, destui cunoscuți circulă încă, dar nu ca înainte… Pasul lor a încetinit, iar unii calcă nesigur, aproape târșâindu-și  picioarele betege. Alții au căzut deja în gol,  și-n  locul fiecăruia a apărut o cruce. De aceea, în jos s-a căscat cogeamitea  cimitirul, genialul poet s-a înșelat aici! Iar în sus, cerul e plin de iluziile celor rătăciți pe treptele efemere! Dar, în definitiv, și noi, și  visurile  noastre suntem  nimic ! Nimic !

„Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost, nu e nimic.”

Comunicăm în fugă, unde s-or grăbi toți?  Abia  mai schimbăm o vorbă, două. Și aia de conivență,  o politețe găunoasă și de prisos. Ne-am însingurat deodată și nu  vrem să mai auzim de nimeni !  Am devenit niște puncte  orbecăind aiurea  de colo-colo, nici măcar semne de mirare sau de întrebare, ce trist tablou ! Unul al resemnării voluntare…

„Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.”

Mai degrabă, prăsesc,prășitura înseamnă   efort fizic, cheltuire de energie… Nu, nu m-au invitat la ei ca să le văd menajeria de   ciori  ori de farduri, nici gând ! Abia de ne cunoaștem, cât să ne salutăm mecanic. Uneori, și-au uitat ușa deschisă și astfel, în trecere pe scară, i-am surprins   în flagrant delict de irosire de sine. M-am arătat  nedumerit și mi-am făcut semnul crucii, de, fiecare cu nebunia lui ! Iar apoi  m-am trezit schelălăind  câinește, chiar nu știu ce mi-a cășunat să slobozesc  sunetele alea…

„Dacă de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri?
Decât căzute foste scări,
Decât căzute foste garduri.”

Poate amintirea gândurilor  înlăuntrul  cărora îmi era ciuntită libertatea, poate nostalgia țarcului ce-mi dădea atâta nesiguranță,  cine naiba mai știe ? Chiar, azi nu sunt sigur dacă sub tălpile  mele sunt  trepte sau garduri. De parcă ar conta !! Oricum,  de pe ambele voi aluneca în curând, că nu-i altă lege…

„Vecine, Domnule, Străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine.
Ştiu, scările ne sunt comune,
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici

Din când în când mai vin pe-acasă,
De ce vă supăraţi când vin?
Agale, talpa mea apasă
Pe dalele cu pas străin.”

Mda, doar scările ne mai sunt comune, înstrăinarea ne-a cariat sufletele și sapă, sapă fără contenire…  Ca un cancer al cărui leac  rămâne sub zălog… În definitiv, purtăm cu toții aceleași  nume – Străinu -, însă refuzăm s-o  recunoaștem! Dintotdeauna, amăgirea e mai dulce ca adevărul, nu-i așa, vecine?

„Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi,
Eu sunt un om pe nişte scări.”

Un salt și încă  unul și totul se va sfârși… Și, totuși, cine a luat plasa de dedesubt, cine-i mișelul ? Așadar, atenție, orice salt poate fi fatal! Ultimul salt și un mârâit  prelung, din ce în ce mai  scăzut, și  liniștea  de apoi…

„Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi
În lumea plină de urmări,
În care fard şi ciori prăşiţi
Întunecaţi şi spălăciţi.
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.”

Cinismul, vasăzică… Exersează-l  la plecare, îndeosebi la plecare! Dă bine în poza de pe urmă, ascunde frica de moarte ce ți-a intrat în oase! Te zvârcolești în van, murdar de fard și asurzit de croncănitul ciorilor, în întunericul ce se  îngroașă  întruna!  Apropo, cine or fi inșii ăștia cu care te intersectezi pe scară ?  Niciunul nu-ți mai e  cunoscut, chipuri noi, zău că-ți vine să-ți dai drumul în nimicul de jos…

 

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Scrisoare de pe scară”

  • Am citit că N.V. Gogol (după ce s-a asigurat că manuscrisul său neterminat arde în sobă) i-a cerut servitorului cu insistență: „Adu-mi o scară! Iute, o scară!” Apoi și-a dat duhul.
    Eu îmi imaginez că și A.P. s-a gândit la același vechi simbol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *