Ciprian Ciucu a câștigat alegerile la Primăria București. Anca Alexandrescu l-a învins pe Daniel Băluță. Marcel Ciolacu este noul președinte al CJ Buzău>

Scrisoarea rușinii diplomatice – când lobby-ul străin și slugărnicia internă atacă suveranitatea României

Scrisoarea semnată de șapte foști ambasadori ai SUA în România, lansată cu doar câteva zile înaintea turului decisiv al alegerilor prezidențiale, nu este un simplu punct de vedere, ci o interferență gravă și coordonată în procesul electoral al unui stat suveran. Acest act de presiune, formulat sub lozinca infantilă „Putin sau America”, constituie o insultă adusă democrației românești și o manevră de propagandă deghizată în sfat diplomatic.
Dar ceea ce este și mai scandalos este că acest demers nu a apărut din senin, ci a fost coordonat chiar din interiorul statului român, prin Ambasada României în SUA și intermediul platformei ALIANȚA, o rețea bine cunoscută de influență, creată pentru a manipula discursul public româno-american în favoarea sistemului de la București. Ambasadorul României la Washington se află în spatele acestei campanii, așa cum reiese indirect din surse publice și din structura de susținere a platformei www.alianta.org.
Nu este prima oară când acest ambasador acționează în mod vădit partizan, cu scopul de a sprijini un anumit candidat și de a influența votul românilor prin mesaje venite „din afară”. Dar de data aceasta s-a mers prea departe: a cerut oficial unor foști diplomați străini să intervină public în campania electorală a țării pe care chiar el o reprezintă! Este o rușine istorică și o gravă abatere de la principiile serviciului diplomatic.
Ce fel de ambasador își sabotează propriul popor, cerând intervenția externă în campania electorală din țară? Ce altă țară civilizată acceptă ca propriii ambasadori să devină instrumente de propagandă electorală, în loc să-și apere cu demnitate națiunea pe care o reprezintă? Aceasta este nu doar o trădare a misiunii diplomatice, ci și o sfidare a încrederii poporului român. Este ceea ce se întâmplă când un ambasador nu mai are cui să dea socoteală, când se consideră un mic suveran al propriei sinecuri și când nu mai există control politic asupra corpului diplomatic românesc.
Este imperios necesar ca, după ce românii vor alege un președinte suveranist, acest scandal să fie anchetat public, iar finanțarea acestui demers să fie dezvăluită în detaliu. Cine a plătit? Cine a cerut intervenția? Cine a orchestrat publicarea simultană în presa de sistem? Căci nu vorbim despre un accident de opinie, ci despre o operațiune concertată de influențare politică – pe bani și pe comandă.
În mod firesc, în alte democrații, asemenea foști ambasadori, dacă ar fi intervenit în campania altui stat, ar fi fost declarați persona non grata. România însă, în loc să își apere suveranitatea, își trimite propriii reprezentanți să roage străinii să influențeze votul propriului popor.
Dacă vrem o relație onestă cu Statele Unite, trebuie să ne uităm la realitatea administrației actuale Trump, care negociază cu Rusia, care susține suveraniștii din Europa și care l-a invitat oficial la inaugurarea sa din ianuarie 2025 pe George Simion – candidatul român care acum luptă cu sistemul. Pe Nicușor Dan nu l-a invitat nimeni. Și nici nu îl va invita vreodată.
Și dacă vrem cu adevărat să înțelegem ce înseamnă diplomație transparentă, trebuie să facem în sfârșit ceea ce America a făcut de zeci de ani: să reglementăm oficial instituția lobby-ului în România. Să știm cine pe cine plătește și cu ce scop. Să nu mai trăim în minciuna influențelor nedeclarate.
În final, alegerea este simplă: între un președinte invitat, respectat și primit cu onoruri la Casa Albă – și un intermediar servil al rețelelor lui George Soros, manipulatorul global detestat profund de însuși Donald Trump. România are de ales între demnitate și obediență. Între suveranitate reală și colonie propagandistică.
P.s. România, înainte de toate!
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „ΙΤΑ. NTA.ORG ORG ALIANȚA TH ROMANIAN-AMER AMER AL A L NCE TA.ORG ΤΑ. ΙΑ I A”
(Sursa: Facebook Avram Gal)

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

3 comentarii pentru articolul „Scrisoarea rușinii diplomatice – când lobby-ul străin și slugărnicia internă atacă suveranitatea României”

  • Domnule Cristoiu daca Romanii vreodata vor decide sa iesim din NATO Sau UE ce vor zice toti inclusiv Simion ? Vor spune poporul are dreptate asa e democratia ?

  • Transmit domnilor ambasadori un sincer si entuziast : Siktir !

  • Ba pacalici, cine l a invitat pe Antonio Giordano? A? De ce n avea numele lui? Ba voi chiar sunteti prosti?? Dispareti la Moscova!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *