Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Scrisul cu stiloul sau cu tocul este mult, mult mai aproape de sufletul poveștilor
Petre Crăciun, scriitor de literatură pentru copii, colecționar de stilouri.
Colecția „Petre Crăciun” conține 300 de piese, cele mai vechi din secolul I d.Hr.
„Arta scrisului de mână ne stimuleaza controlul asupra mâinii, ne ajută să ne coordonăm privirea cu mișcarea degetelor. Scrisul de mână exprimă sufletul nostru, stilul sau personalitatea”, scria Umberto Eco.
Când am început să scriu de mână, în clasa I, nu știam nimic din toate acestea. Nu aflasem nici măcar măcar cine era autorul care avea să scrie, peste niște ani, „Numele trandafirului”.
Am mers la școală, în anul 1969, la fel ca toți copiii din generația mea. Părinții mi-au cumpărat ghiozdan, caiete și un „Flaro Pionier”, stiloul acela foarte mic, pentru începători. Pierdea cerneală când scria și trebuia să folosesc mai mereu sugativa. Nu mai spun că mama mi-a rupt multe pagini din cauza lui. Țin mine că visam noaptea să am un stilou care nu curge. „Oare există astfel de stilouri?”, mă întrebam cu candoarea vârstei. Cred că de acolo a plecat totul, de la această frustrare.
Peste vreo doi ani am primit un stilou ceva mai mare, cred că era un „Flaro Astra”. Era frumos, avea cutie elegantă și penița „îngropată”, dar ce să vezi? Și acesta lăsa cerneală. Am fost convins că nu există stilouri care nu curg, că omul nu a inventat încă așa ceva.
Primul stilou chinezesc l-am primit tâziu, cred că prin clasa a X-a. Am discutat cu mulți prieteni și am aflat că ei au avut din clasa I un astfel de stilou chinezesc. Bravo lor! Eu a trebuit să aștept ani de zile. Ei da, acesta era un stilou adevărat, se încărca ușor, nu lăsa cerneală și scria extraordinar de bine. Este stiloul cu care am luat bacalaureatul și mai ales admiterea la Facultatea de Istorie-Filosofie, la o concurență de 20/loc. Imediat, stiloului meu i s-a dus faima că este norocos și mi l-a cerut un vecin, care dădea de vreo doi ani la Stomatologie și pica. Ce să vedeți? Stiloul meu gri și-a făcut treaba și l-a „băgat” și pe el la facultate… L-am păstrat ani de zile, iar când am ajuns profesor, puneam cu el notele în catalog și corectam extemporalele. Nu vă spun cum se uita elevii la el când se deschidea catalogul…
Nu știu cum a dispărut… După 1990 au apărut pixurile de calitate mai bună și vechiul meu stilou a rămas prin cine știe ce sertar. Îmi pare atât de rău că l-am pierdut… Ar fi fost cea mai importantă piesă a colecției mele. Din fericire, am păstrat două stilouri cu care au scris, în primii ani de școală, fiii mei, Andrei și Cristian.
Primele mele texte pentru copii au fost scrise cu pixul sau direct la mașina de scris, o Erika pe care am cumpărat-o în 1990. Apoi, peste câțiva ani, am început să scriu aproape numai la computer. Mă cucerise faptul că îmi puteam corecta atât de ușor textele…
Pasiunea pentru stilouri a rămas undeva în mintea mea și aștepta vremuri mai bune și mai multă liniște, o viață mai puțin trepidantă.
Prin 2008 am primit cadou o trusă „Diplomat”, stilou și pix. Stilou nemțesc, elegant, mare, bărbătesc. Am scris cu el, dar l-am folosit, cum spune Ferdinand Tvers, ultimul mare reparator de stilouri din București, mai mult pentru semnătură. La vremea aceea eram prea atras de scrisul pe calculator pentru a-l folosi frecvent. Și el a rămas în cutia lui, dar am folosit foarte mult pixul, la fel de elegant.
În urmă cu mai mulți ani, soacra mea a avut ideea de a ne dărui, copiilor și nepoților, câte un stilou care să ne rămână amintire. Am colindat cu soția mea prin toate librăriile ca să cumpărăm pentru toți. Mi-au trecut prin mână atâtea stilouri, am văzut așa de multe modele, încât s-a redeșteptat pasiunea pentru stilouri. Cu mare greutate am ales un „Platinum” japonez subțire, cu peniță Fine, din aur.
De aici a reînceput totul. Pasiunea pentru stilouri, dar și scrisul de mână.
Inițial, am fost tentat să caut, în limita posibilităților financiare, stilouri mai vechi. Țin minte cât de bucuros am fost când am cumpărat un „Waterman” din 1903. Este un stilou din ebonită, cu peniță de aur, care se alimenta prin intermediul unui levier care presa un sac de cauciuc. Nu mi-a venit să cred, când a ajuns la mine, că era perfect funcțional. Apoi am început să caut stilouri și mai vechi, știind că borna era anul 1884, când apăruse patentul americanului Lewis Waterman. Mai târziu am găsit și un astfel de stilou, cu peniță nr. 4, „patent 1884” și încărcare de tip „eydropper”, printr-o pipetă care alimenta capacul din spate, devenit rezervor. Stilourile de acest fel au fost foarte răspândire în epocă, metoda de încărcare fiind folosită de mulți producători. De altfel, în colecția mea sunt probabil vreo 10-12 stilouri de acest tip. Cel mai frumos (și mai scump) este tot un Waterman placat cu aur de 24 k, cu decor în relief, de pe la anul 1900. Este un stilou foarte subțire, prețios, care scrie perfect și în ziua de astăzi. Acesta, ca multe alte stilouri din colecție, a fost cumpărat din Statele Unite, unde există probabil cea mai mare ofertă de stilouri de epocă. Din păcate, pentru toate aceste stilouri vechi colecționarul român suportă și TVA-ul pe care îl plătește statului român, ca și cum ar fi vorba despre achiziții de articole noi. Ce bine ar fi dacă statul român i-ar încuraja pe cei care pun bazele unor colecții de artă în România, aducând în țară, prin contribuție proprie, valori inestimabile…
Anii au trecut, iar stilourile s-au tot adunat, grupându-se pe colecții sau chiar pe mărci. Un loc aparte în dețin stilourile „safety”, cu peniță retractabilă, care au apărut pe la 1910 pentru a elimina riscul de pierdere a cernelei, foarte deranjantă la stilourile „eydropper”. Există mulți producători care au adus pe piață astfel de modele: Aurora, Montegrappa, Waterman, Fendograph și, bineînțeles, Montblanc. Am și eu în colecție din toate aceste mărci, Montblancul datând de prin 1920. Evident, este în stare perfectă de funcționare, dar nu are mai mult de 11 cm lungime, greu de folosit de o mână bărbătească.
Colecția mea privată de stilouri și instrumente de scris a ajuns la aproape 300 de piese. Practic, este un adevărat muzeu. Sunt stilouri foarte diferite ca sisteme de încărcare, cu penițe din aur, din oțel sau… din sticlă. Există mini-colecții dedicate unor mărci importante, precum: Montblanc, Waterman, Conklin, Swan, Mabie Todd, Morrison, Conway Stewart, Delta, Aurora, Montegrappa, Pelikan, Parker, Sheaffer sau Marlen, una dintre cele mai exclusiviste firme de stilouri din Italia. Piesele colecției mele au fost strânse din întreaga lume, multe dintre ele provenind din Statele Unite. Cele mai multe piese provin, totuși, din Europa, dar sunt și stilouri care au venit din Australia, Japonia, Canada sau chiar China.
Cea mai veche piesă a fost, multă vreme, o călimară otomană, din bronz, din secolul 18. În acest an am reușit să procur, din Franța și Statele Unite, două stylus-uri romane din fier și bronz, datând din secolele I-II d. Hr. Cu ele se scria pe celebrele tălbițe acoperite cu ceară. Doamne, ce bucuros am fost când au ajuns acasă…
Fac parte din colecție tocuri de scris de la 1800 (cele mai multe extrem de frumoase), creioane mecanice englezești de prin 1810, călimări Art Nouveau din bronz de la sfârșitul secolului 19, suporturi de sugativă etc.
O mare mândrie a colecției mele este un toc făcut de un soldat francez aflat pe front, în anul 1916. Tocul este compus din două cartușe sudate la capăt, acoperite cu inscripții care îi sporesc valoarea documentară. M-am gândit de multe ori că cele două gloanțe, care au devenit instrument de scris, au salvat de la moarte doi oameni. Și încă ceva: cu un astfel de toc trebuia semnate tratatele de pace de după Primul Război Mondial. Ce frumos ar fi fost…
Am făcut mari eforturi pentru a procura stilouri care au fost dedicate unor personalități importante. Așa am achiziționat un exemplar din cele 300 de stilouri „Regele Mihai I” care au fost produse de celebra firmă Pelikan, ediția fiind îngrijită de Casa Regală. Din păcate, stilourile au fost produse după moartea Regelui.
Nu există multe personalități din România cărora li s-au dedicat ediții speciale ale unor stilouri. Despre una am amintit mai sus. A doua este Ilie Năstase, căruia firma italiană Montegrappa i-a dedicat un stilou cu adevărat de excepție. Sunt puține în lume, iar unul se află la mine, adăpostit de un etui care imită husa unei rachete de tenis.
Am căutat, cu tenacitate, stilouri care au fost dedicate unor scriitori de literatură pentru copii. Cu mare dificultate am reușit să alătur colecției mele edițiile dedicate lui: Antoine de Saint Exupery, Charles Dickens, Carlo Collodi, Rudyard Kippling, Mark Twain (de la Montblanc) sau H. Ch. Andersen (de la Delta).
Am și alte exempare dedicate altor personalități, oameni de stat, scriitori sau savanți: F.M. Dostoievski, Virginia Woolf (de la Montblanc), Dante (Aurora), Napoleon Bonaparte și Isaak Newton (Delta), Zeus, Sf. Francisc, Rembrandt (Marlen), Wole Soyinka – Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (Cleto Munari).
La sfârșitul anului 2020 am reușit să procur, deloc ușor, un stilou deosebit de frumos, un „Michel Perchin”. Numele este al celebrului bijutier Michael Evlampievich Perkhin, care a lucrat pentru țarii Alexandru al III-lea și Nicolae al II-lea. Născut în Okulovskaya în Guvernoratul Olonets, s-a mutat la Sankt Petersburg și s-a alăturat Casei Fabergé. Alături de Henrik Wigström, a fost unul dintre cei doi maeștri ai Casei Fabergé. Așa au apărut celebrele ouă cu ornamente din aur de la sfârșitul secolului 19.
Stilourile „Michel Perchin” au fost produse de un fabricant german, în anii ’80-´90, utilizând multe dintre elementele decorative inventate de celebrul bijutier. Astăzi, firma s-a închis.
Un loc aparte îl ocupă colecția mea de stilouri românești, la loc de frunte aflându-se celebrul ACM Gigant, de 16 cm, reparat chiar de mine. Este unul dintre cele mai mari stilouri din lume. Evident că sunt și multe stilouri Flaro, printre care și un exemplar foarte rar Flaro Cabinet. Am reușit să procur și un exemplar Flaro Titan, un stilou extrem de rar, care își dorea să fie o replică după Montlblanc Meisterstuck. Mă rog, cât putea fabrica de la Sibiu să copieze un stiloul de calibrul Montblanc… Colecția mea de stilouri Flaro nu avea cum să nu cuprindă și minusculul „Flaro Pionier”, stiloul care mă necăjea pe mine în copilărie. Vreau să vă spun că am găsit destul de greu două exemplare funcționale. Culmea este că acestea nu curg…
Multe dintre aceste stilouri au fost puse deja la lucru. Am scris cu ele multe, multe povești… Vreo 50 de texte care vor apărea în noua antologie „100 de basme și povești de Petre Crăciun”. De câțiva ani scriu toate aceste texte cu stilourile, în caiete alese cu mare grijă. Hârtie de bună calitate, copertă frumoasă… Știu că vor rămâne peste timp și nu-mi este indiferent cum arată aceste caiete. Tot eu sunt cel care culege pe calculator aceste povești, corectând acolo unde este de corectat. De multe ori nu prea am ce corecta, pentru că scrisul de mână îți dă șansa de a gândi mai mult sensul cuvintelor înainte de a le așterne pe hârtie.
Am fost întrebat dacă scriu numai de mână. Adevărul este că toate textele literare le scriu cu stiloul, iar celelalte (publicistică, diferite articole, rețele sociale etc.) pe calculator.
Astăzi, nu-mi pot imagina să scriu literatură cu pixul. Scrisul cu stiloul sau cu tocul este mult, mult mai aproape de sufletul poveștilor. Numai ele pot crea acea magie de care este nevoie pentru ca povestea, basmul să se nască. Am scris recent o poveste care se numește „Tocul care scrie singur”. Cum ar fi sunat: „Pixul care scrie singur?” De neacceptat!
Față de multe stilouri din colecția mea sunt încă dator cu unele reparații și, mai ales, cu utilizarea lor zi de zi.
Încă nu am definitivat catalogarea lor, dar toate la timpul potrivit.
Nu sunt Spinoza și nu mă retrag în atelierul meu pentru a șlefui lentile. Dar prin lentila unei lămpi cu led petrec ore în șir, căutând cele mai bune soluții pentru a repara, pentru a restaura stilourile care au nevoie de așa ceva.
În România sunt extrem de puțini colecționari de stilouri, iar cei care le repară aproape au dispărut. Este una dintre numeroasele meserii care nu se mai practică.
Cândva, marii scriitori făceau reclamă unor mărci de stilouri. Este cazul lui Mark Twain care a semnat un contact de vreo zece ani cu compania americană „Conklin”. A existat și o ediție specială numită „Conklin Mark Twain”.
Comentarii
Si daca vi se uda din greșeală coală de hârtie scrisă cu cerneală de stilou mai puteți citi ce ați scris?
Astfel de articole as vrea sa vad pe Internet. Felicitari si pentru colectie! Detin si eu cateva, scriu aproape exclusiv cu stiloul, dar nu pot spune ca am o colectie.
Va multumesc pentru comentariu si va felicit pentru colectie!