În urmă cu 314 ani, în dimineața zilei de 16 decembrie 1707, începe ultima erupție a Vulcanului Fuji, cel mai înalt munte din Japonia.
Timp de două săptămâni, fără întrerupere, lava incandescentă a curs pe versanții muntoși.
În rândurile de față, nu vreau să vă relatez prea multe despre înălțimea sa (3.776m), ori despre forma lui conică, simetrică, având o înfățișare neschimbată din orice unghi ar fi privit.
Dorința mea este să vă scriu despre o carte. Un nou volum ce se pregătește, chiar în aceste zile, pentru a ajunge în mâinile cititorilor. Câți or mai exista. Sau pentru a fi așezate în rafturile bibliotecilor. Vor mai fi luate ele de acolo ?
Surse din anturajul înaltelor cercuri editoriale ne-au informat, cu mare discreție, că se pregătește să apară „Împărăția lui Fuji-san. Culmi diplomatice, economice, culturale și artistice”.
Este vorba, în principiu, despre Japonia și minunile sale.
Domnul Radu Șerban, fostul ambasador al țării noastre în această țară, semnează capitolele destinate românilor care au vizitat Japonia, relațiilor diplomatice, dar și unicelor realități economice de acolo.
Semnatarului acestor rânduri îi revine misiunea dificilă de a scrie câte ceva despre arta niponă, dar și despre sport. Aici intră jurnalul ținut în timpul celor mai recente Jocuri Olimpice de vară, precum și câteva raze de lumină spre viitoarele evenimente ale mișcării olimpice.
O surpriză o va reprezenta pentru cititori secțiunea dedicată fotbalului, legătura fiind făcută de acest sport prezent în competiția de la Tokyo.
Am pregătit pentru copertă o lucrare specială de pictură, de mare valoare. Autor: Doamna Ioana – Simona Tăutu.
Este desigur chiar Fuji-san în toată splendoarea sa.
Avem posibilitatea să vă oferim acest tablou în imaginea alăturată.
Lasă un răspuns