„Se fac alegeri, se pipăie pulsul națiunei”

Da Vinci Curiosul. Pe rafturile cu Istorie deosebită – crime celebre, amante celebre, misterele istoriei, decizii care au schimbat lumea și decizii care nu trebuiau luate, am un șir de cărțulii publicate de Gallimard sub titlul «Découvertes». Țin de preocupările occidentale de a face arta, istoria, cultura în general, disponibile și atrăgătoare publicului larg, îndeobște depărtat de altceva decît broșurile gen Cum să reușești în viață și Cum să seduci bărbații, deși ai o sută de kile. La noi Cotidianul din 2006, mult după plecarea mea de la ziar, le-a publicat în variantă românească în colaborare cu editura Univers. Pe rafturile pline cu cărțuliile franțuzești descopăr, în plin proces de aranjare a lucrărilor după domeniul tratat – Istorie, Literatură, Religie, Sport, Cinema – pentru a găsi mai repede un titlul, dau peste cartea lui Alessandro Vezzosi, Da Vinci Arta și știința Universului.
Cartea se referă mai puțin la artistul Da Vinci și mai mult la Curiosul Da Vinci.

După ce-am terminat-o, rețin:

• Da Vinci pare mai degrabă geniul operelor neterminate, decît al celor date gata. Uimește la el mulțimea proiectelor rămase proiecte. Multe lucrări stau și acum sub semnul întrebării cînd vine vorba dacă îi aparțin lui sau altora.
• Soarta unor capodopere de-ale sale pare desprinsă din filmele cu proști pentru ca deștepții să se simtă bine. Autorul scrie despre tabloul Sfîntul Ieronim: „Sfîntul Ierononim, pictat spre 1482, a fost cumpărat de Papa Pius al IX-lea după 1845. Mai înainte făcuse parte din colecția pictoriței Angelica Kauffmann şi din aceea a cardinalului Fesch, unchiul lui Napoleon. Acesta din urmă o cumpărase de la un negustor de mărunţişuri care o folosea pentru a-şi acoperi unul dintre cufere, dar partea pe care se afla capul sfîntului lipsea. Cardinalul Fesch a recuperat această parte după cîteva luni din prăvălia unui pantofar, unde servea ca tăblie a unui taburet!”
• Dîndu-se bine pe lîngă Ludovico Sforza, Da Vinci obține comanda statuii ecvestre a lui Francesco Sforza, tatăl lui Ludovico. Leonardo se apucă de lucru. Vrea să facă cea mai mare statuie ecvestră din lume. Cînd să transforme mulajul în operă, îi lipsesc cele o sută de tone de bronz, achiziționate de Ludovico în vederea statuii. Tonele sînt trimise de Ludovico pentru a fi fabricate tunurile cerute de războiul cu Franța. 16 ani de studiu se duc dracului. Da, dar și Leonardo a lungit-o, potrivit felului său de a fi.
• Cina cea de taină era atît de cunoscută la vremea ei încît de la Ludovic al XII-lea și Francisc I pînă la Napoleon Bonaparte, mulți au vrut să transporte în Franța peretele cu tot cu frescă.

*

O vorbă a lui Maniu. Din zicerile oamenilor politici români:

„Aici să-mi daţi voie să-mi reamintesc un proverb foarte interesant, foarte instructiv, care spune: Toţi oamenii poartă mască; numai aceia sunt fără mască cari pun masca pe faţă, fiindcă ei îşi lasă liber pornirile lor naturale.”

„Se fac alegeri, – se pipăie de pulsul naţiunei.
Pulsul naţiunei nu ştiu cum îl pipăe, dar patul puştei şi bîta pipă pe coastele cetăţean şi pe urmă, ceea ce spune opinia publică nu se ia în seamă, ci îşi baită.”
(Iuliu Maniu, Discurs la preluarea șefiei PNȚ de la Ion Mihalache, ședința Comitetului Executiv, 23 noiembrie 1937)