Se mai mîndrește Facultatea de Drept cu studentul strălucit Mihai Antonescu?

Cum să se întîmple așa ceva în România tranzacționistă?! La BAR, îi arăt lui Răzvan Theodorescu, aflat de cealaltă parte a rîndului de mese, o pagină din broșura România în Europa de Mîine. Pe 19 martie 1942, cînd totul părea a juca în favoarea noastră și a nemților (Armatele Axei se rostogoleau spre Stalingrad și spre Caucaz, încredințate că vor ajunge la hotarul de Răsărit al Rusiei doar cîntînd), prof. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, practic premierul României, deoarece Mareșalul avea treabă pe Front, organizează la Facultatea de Drept (pe broșură scrie greșit de Litere) din București o Adunare a Clerului și Învățămîntului. Șeful Propagandei și ideologul regimului ține și o cuvîntare, România în Europa de mîine, prima intervenție publică polemică în relația cu Budapesta.

Dacă m-aș ocupa de regimul antonescian, aș considera-o un eveniment:
Prin ea România încalcă Armistițiul impus de nemți în războiul cuvintelor cu Budapesta.

Nu pentru Cuvîntare merg eu la locul lui Răzvan Theodorescu ținînd broșura ca pe o carte sfîntă. La conclav au avut discursuri reprezentanți de seamă ai Clerului și ai Învățămîntului:
De la Patriarhul Nicodim pînă la Horia Hulubei.
Printre cuvîntători se numără și I. N. Fințescu, decanul Facultății de Drept din București, viitor ministru al Economiei Naționale, viitor acuzat în Procesul zis și al Trădării Naționale.

La un moment dat, în plin avînt retoric, domnul decan zice:

„V-ați reunit, domnilor, în aula Facultății de Drept și aceasta din vrerea oamenilor, dar și din vrerea lui Dumnezeu.
Din vrerea oamenilor, spiritualitatea nației se întrunește în locașul Universității și aici văd voința Domnului Președinte al Consiliului.
A voit Domnia-sa să vă întrunească la Universitate și nu aiurea, pentru că nimeni nu aparține cu toată ființa mai mult de Universitate ca Domnul Mihai Antonescu (Vii aplauze).

Pe băncile facultății de Drept v-am cunoscut Domnule Prim Ministru;
Strălucit student al acestei facultăți ați fost; În biblioteca acestei Facultăți zi de zi, oră de oră, din slova cărților vechi, cu ochii ațintiți la trecutul Neamului, dar și la viitorul lui, v-ați plămădit sufletul;
Aparțineți Universității, dar sînteți al nostru, al Facultății de Drept.
De aceea, ori de cîte ori veniți în mijlocul nostru, profesorii și elevii vă salută cu afecțiune și cu prețuirea pe care cu prisosință o meritați.”

De ce-i arăt lui Răzvan Theodorescu aceste pagini?
Peste doi ani și ceva, la 23 august 1944, domnul premier va fi răsturnat și arestat. Sînt tare curios dacă la Facultatea de Drept din București s-ar mai fi mîndrit cineva cu fostul student strălucit Mihai Antonescu.

Răzvan Teodorescu se amuză.
E autorul tezei România tranzacționistă.
Cum să se întîmple așa ceva în România tranzacționistă?!

*

Sadoveanu e mîndru că l-a văzut pe Stalin de la distanță. Făcînd ordine în fișe, dau peste un articol semnat de Mihail Sadoveanu în Scînteia, din 24 decembrie 1945, sub titlul La o aniversare despre Stalin cînd se serba aniversarea zilei de naștere a Marelui Învățător. Victor Eftimiu și Al. Rosetti se putuseră mîndri în scris că l-au văzut pe Stalin față-n față. Patriarhul Nicodim își exprima tristețea că nu l-a putut vedea în noiembrie 1946, cu prilejul vizitei în Uniunea Sovietică, deoarece Stalin era plecat în vacanță în Crimeea. Nici scriitorii și jurnaliștii din Delegația care a vizitat URSS cu prilejul Zilei de 7 noiembrie 1946 n-au avut șansa istorică de a-l întîlni, nici măcar de a-l vedea din depărtare la Parada de 7 noiembrie:

Stalin n-a participat. Sadoveanu l-a văzut de la distanță, în 1945, la Parada istorică din Piața Roșie, cu prilejul Victoriei asupra Germaniei și, potrivit propriilor mărturii, la un ospăț. Față de alți muritori români, Sadoveanu se poate considera un privilegiat: Îl văzuse! Chiar dacă de la distanță!