Seamănă cu Nicu Ceaușescu, nu-i așa?

Ultimele însemnări despre Une saga Moscovite, romanul de excepție al lui Vassili Axionov înainte de a-l așeza pe raftul de unde nu-mi dau seama dacă-l voi mai ridica vreodată:
– Un personaj fascinant e Vasili Stalin, al doilea fiu al al lui Stalin, mama Alilueva. Prezent pe front ca aviator și vînat de nemți ca prioritate pe Armată, Vasili a fost un aviator brav. A fost retras în mai 1943, după moartea fratelui mai mic, Iakov, în lagăr. În 1951, era comandant al Forțelor Aeriene ale Districtului militar Moscova. Devenise faimos însă pentru preocuparea sa față de sport. A fondat și condus Clubul sportiv al forțelor aeriene VVS Moscova. Pe seama lui Vasili pune Axionov convingerea lui Stalin ca URSS să participe la Olimpiada din vara lui 1952 de la Helsinki. A fost destituit de taică-său, pentru că înjurase un mareșal. După moartea lui Stalin a fost victima unor terori și reabilitări, în funcție de interesele echipei de la putere. În ultima parte a vieții i s-a interzis să mai poarte numele de Stalin. Pe 9 ianuarie 1962, i s-a dat un buletin cu numele Djugașvili. Citind despre avatarurile lui Vasili mă întreb dacă s-o fi scris vreo carte despre el. Sînt sigur că s-a scris, dar n-am curaj să mă apuc acum și de subiectul ăsta. Mult asemănător prin felul de a fi, atît omenia, cît și zburdălniciile, Vasili Stalin intră în romanul lui Axionov prin intermediul lui Boris Gradov IV, nepotul lui Boris Gradov și fiul legendarului Mareșal Nikita Gradov. Boris era pilot de curse și cei din preajma lui Vasili puseseră ochii pe el ca să-l aducă la Clubul Aviației militare de la Complexul sportiv al Facultății de medicină. Apariția lui Vasili în fața lui Boris Gradov dar și a cititorilor e descrisă astfel de Axionov:

„Dar în acel moment, o hulă de voci și de pași se revărsă în tunel, la capătul căruia apăru un grup compact de băieți care avansau fără grabă. Două duzine dintre ei erau mai mari decît ceilalți pentru că se deplasau pe beton cu patinele în picioare, deja prevăzuți cu echipamentul de hochei și cu arma lor principală, crosa. Cînd s-au apropiat suficient de mult, Boris a recunoscut noua echipă a Forțelor Aeriene condusă de veșnic același, legendarul Visevolod Bobrov. Cu aproape două luni înainte, fosta echipă s-a făcut praf într-un accident aviatic în apropiere de Sverdlovsk, dar Bobrov, despre a cărui vigoare circulau la Moscova bîrfele cele mai neînchipuite, a reușit să petreacă atît de mult cu o fetișcană încît a întîrziat la îmbarcarea pentru zborul fatal.

Cît despre fetișcane, erau la fel de prezente și în același număr ca și hocheiștii. Nu se știe dacă trecuseră, ca moștenire, de la echipa făcută praf la cealaltă, sau dacă se adunaseră deja unele noi, dar, în tot cazul, ținuta lor era absolut tipică: modă parasportivă, ochiul ager, obraji roșii de matrioșka, mesadă pe corp și cizmulițe numite «românești». Aceste fete, se spunea de obicei în echipele de vîrf: «știu să facă totul», adică mai precis: «să facă prăjiturele».

Mai erau, de asemenea, o mulțime de alți oameni: antrenori, maseuri, doctori, fotografi de sport și jurnaliști, cîțiva ofițeri în uniformă și, în fruntea lor, un tînăr mic de statură dar cu umerii largi, cu maxilarul proeminent, pungi sub ochi, îmbrăcat cu același fel de bluzon ca și Boris, dar mai puțin frumos, fără semne distinctive, «play-boy» – cum l-am numi astăzi – dotat cu o reputație scandaloasă în toată Moscova: Vassili Staline.

Zărindu-i pe coloneii aflați în compania lui Boris, s-a oprit și a exclamat ca un adevărat stăpîn:
– Bine, Skortsov, Skatchkov, nenorociților, pe unde umblați? Boris îl scrută cu curiozitate pe atotputernicul Vassia. Tîmplele lui aveau reflecții de aramă întunecată, ca și ale lui Boris. Este pe jumătate georgian iar eu sînt pe sfert, se gîndea cel din urmă. Categoric, ca toți adepții sportului de la Moscova, știa ce activitate incredibilă desfășura «prințul sîngelui» pentru a-și crea propriile grajduri sub culorile Clubului Forțelor Aeriene.

…

Primul colonel și-a refăcut ținuta, cu mîna la tocă. «Permiteți-mi să raportez, tovarășe comandant al DCA. Tocmai am luat legătura cu maestrul sporturilor motociclistul Boris Gradov, și, în acest moment, ne gîndim la viitorul lui».
Vassia s-a întors către Boris strîngînd din ochi. «Ah, Gradov, îmi amintesc, îmi amintesc. Îmi place modul tău de a pilota, Boris.»

Hocheiștii, fetele, jurnaliștii și ofițerii se apropiară. Boris a auzit șoptindu-se în mulțime: «Gradov… Boris Gradov… da, el însuși…Grad…» Ochii albaștri și obrajii roșii nu și-au ascuns admirația: «Fetelor, ce tip mișto!» Celebra Siova Bobrov, cu fața rotundă, i-a dat un cot și i-a suflat: «Hai Boris, treci înainte!»

Hocheiștii zîmbeau, tropăiau cu patinele și crosele. Păreau să creadă cu toții că el era deja «de-al lor». Erau cu toții încîntați la gîndul că Boris Grad, pe care Moscova îl cunoștea nu numai pentru succesele lui sportive, dar și pentru șicul special al vieții pe care o ducea, va intra în rîndurile bandei lor tinere și perseverente. Și brusc a simțit că n-ar refuza să adere la această nouă trupă al cărei ataman era nici mai mult nici mai puțin decît fiul Stăpînului. Poate că exact asta îmi lipsea. Chiar dacă e armata, este un detașament foarte special. Ei nu au acces de favoare acolo. Staline junior îl apucă pe Boris de mînecă și fluieră scurt: «Ei, copii, ați văzut ce bluzon are? E o adevărată haină de piele de pilot american!» Boris zîmbi și deschise fermoarul pînă la capăt:
– Vrei să facem schimb, Vassili Iossifovitch?

Staline junior izbucni într-un rîs irezistibil.
– Ce tip! Bine, facem schimb!

Și se executară amîndoi în același timp.
– Am făcut o afacere bună, rîdea Vassili.
– Și eu, zîmbea Boris.

Toată lumea din jurul lor rîdea. Era formidabil, familiar, fără mofturi. Doi tipi care «se aruncaseră în apă», cum se zice. Și unul dintre ei este, nici mai mult nici mai puțin, fiul Stăpînului, puternicul lor șef, Vassia. Nu, cu Boris Gradov ne-am aranjat, pe legea mea, s-ar zice că avem o nouă revenire.”

Seamănă cu Nicu Ceaușescu, nu-i așa?