Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie. George Simion: Următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, guvern numit de acest preşedinte ilegitim>

Secretarul general al NATO cere țărilor să rupă bani de la pensii și sănătate și să-i dea pe arme

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat, luni, statele europene membre ale alianței militare să investească în Apărare o parte din banii alocați pentru pensii, Sănătate și Asistență Socială, transmite Agerpres.

Consolidarea sectorului Apărării pe seama pensiilor, sectorului medical și protecției sociale ar fi de natură să garanteze „securitatea generațiilor viitoare”, susține șeful politic al NATO.

„În medie, țările europene cheltuiesc cu ușurință până la a patra parte din venitul inițial pentru pensii, Sănătate şi sistemele de asistență socială. Avem nevoie doar de o mică parte din acești bani pentru a ne consolida mult mai mult apărarea”, a declarat Rutte într-o intervenție în fața Comisiei de Afaceri Externe și a Subcomisiei de Apărare din Parlamentul European.

El le-a spus eurodeputaţilor să se asigure că țările lor investesc mai mult în domeniul militar.

„Este o investiție în securitatea noastră şi în securitatea copiilor și nepoților noștri”, a argumentat Rutte.

El a cerut, de asemenea, creșterea rapidă a „producției de echipamente şi capacitați esențiale”, precum nave de război, tancuri, avioane, muniții, sateliți şi drone.

„Realitatea este că nu suntem unde ar trebui să fim. Industria noastră (militară) continuă să fie prea mică, prea fragmentată şi, ca să fim sinceri, prea lentă”, a subliniat secretarul general al NATO.

Mark Rutte a insistat cu aceeași ocazie că actualul obiectiv asumat de statele NATO, de alocare a cel puțin 2% din PIB pentru bugetele Apărării, „este departe de a fi suficient pentru a fi în siguranță în următorii ani”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *