Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Secvențe cu Ancuța. Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură!

Vă mai amintiți regula aceea de bună creștere și politețe elementară cu care ne pisau la cap părinții în perioada celor 7 ani de acasă? Intri undeva, spui frumos Bună ziua! Și, dacă e nevoie, te prezinți. Spui clar cum te cheamă, ca să știe lumea al cui ești și să te ajute, că nu ești orișicare de pe stradă!

Asta era pe vremuri. Acum, mai greu cu bună ziua, și, și mai greu cu declinarea de identitate, că, cine știe, ți-o clonează cineva și îți fură viața! Dar, sincer, cred că încă e corect, necesar și, mai ales, nevoie, când ești în exercițiul funcțiunii să te prezinți atunci când te ființezi în pragul ușii unei case, și să încerci să ai o conversație de minim bun simț în care să stabilești niște jaloane, pentru a evita situații ce pot deveni cel puțin neplăcute și care să-ți creeze și eventuale probleme la locul de muncă. Dar da, mai mereu, situația ce s-ar crea ar putea fi subiectul unei comedii ușurele din categoria filmelor cu Stan și Bran sau ca-n piesele de teatru, când totul e bine când se termină cu bine.

Eram într-o vizită la o familie prietenă. Dimineața, ora 10, la cafea. Noi, în casă la cafea, băieții afară, în parcare, se învârteau în jurul mașinii, pregătind-o de drum. Voiam să plecăm într-o drumeție, dar așteptam pe cineva de la firma furnizoare de gaz să vină pentru a face verificarea tehnică a instalației și a centralei. Promisese domnul cu care amica mea vorbise la telefon că va veni de dimineață pentru a nu ne bloca ziua.

La un moment dat, sună cineva la ușă. Amica deschide și vede în prag un domn în echipamentul specific firmei de gaz, care zice un scurt Bună ziua, apartamentul 10? Da, îi răspunde ea, și, el, fără alte politețuri, intră întrebând unde e centrala. Nu prea are răbdare să audă vreun răspuns. Spațiul fiind deschis, reperează zona bucătăriei rapid, îsi lasă jos gențile și, preocupat, se apucă de deșurubat la centrală. Ziceai că e supărat, că i s-au înecat corăbiile și, din cauza asta, meșterește să-și calmeze nervii. Cu capul băgat în spațiul centralei, chinuindu-se să vadă la lumina insuficientă ne dădea senzația că noi greșisem cu ceva.

În apartamentul mic, aerul devenise dintr-o dată greu de liniște, nici să mai vorbești nu-ți ardea, de teamă să nu se supere și mai rău meșterul și cine știe ce se mai putea întâmpla! Ne-am reașezat tăcute pe canapea, luându-ne ceștile de cafea deja sleită, neștiind, stinghere, ce altceva sa facem sau pe ce ton să vorbim. Prietena îmi spune că îi pare straniu omu’. Parcă e altă persoană decât cea cu care am vorbit la telefon. Cel de la telefon era mai volubil, mai deschis, și parcă și vocea îi era alta, mi se confesează ea. Cum să fie altul? zic. Poate că are o dimineață mai grea, adaug. Uită-te la el! Sigur nu-i place ziua de luni!

După un timp, ea încearcă să lege o conversație cu domnu’ și, văzând că e destul de întunecat în spațiul centralei, îi aprinde lumina, sperând să obțină o reacție în vreun fel. Nici gând! Ridicând din umeri, se întoarce spre mine și cu un gest de renunțare se așază pe canapea.

După câteva minute intră în casă băieții, moment în care domnu’ se activează și zice Aveți nevoie de stabilizator. Să știți că nu aveți. Voi cumpăra, răspunde soțul prietenei. Și iar liniște. Ne uitam unii la alții ridicând din umeri și rotindu-ne ochii a neștiință. Ar fi util și un termostat wi-fi, zice din nou domnu’. Amica, profitând de lipsa de reacție a soțului, îi răspunde că exact asta ar fi dorit să ceară. Și, pentru că știa de acele termostate, pe care le poți programa de la distanța, în mintea ei de femeie, a gândit că despre acel tip este vorba. Iar la auzul prețului, a fost convinsă că a făcut o bună alegere, mai ales că putea plăti în rate. Și astfel, domnu a continuat să trebăluie cu și mai mult sârg, iar minutele se scurgeau într-o continuă așteptare a noastră.

Așteptam să termine instalarea curând. Ușuia din două vorbe pe oricine se încumeta să-l sune. La un moment dat, l-a sunat o femeie și, trăgând cu urechea, am presupus că avea presiunea apei scăzută în centrală. Nu știu ce-i spunea femeia, dar clar el i-a repetat răspicat de două ori, Rotiți de robinet la stânga! Mai mult ce să va spun? Și după, i-a tăiat convorbirea. Femeia presupun că a rămas cu robinetul în mână și situația în aer, primind castane în loc de ajutor.

Băieții, plictisiți de așteptare, coborâseră să mai dea o tură cu mașina. La un moment dat, prietena este chemată de domnu’ și, în fantezia ei, crede că are nevoie să-i dea parola de acces a wi-fi-ului, pentru a conecta termostatul de ambient la internet. Și, exaltată, se îndreaptă către el cu propriu-i telefon în care căuta febrilă poza cu parola de acces. Domnu’ o privea cu o figură ce trăda un amestec de gânduri contradictorii și fața-i încruntată devenea și mai lipsită de răbdare. Nu am nevoie de nicio parolă, doamnă!, îi tăie dintr-o lovitură scurtă elanul și ciripeală. V-am chemat ca să vă arăt cum funcționează. Avea un aer de profesor obosit de copiii proști pe care i-a școlit de-a lungul vieții. Mă uitam la fața prietenei, care căzuse ca tencuiala unei case învechite când a înțeles că de fapt va plăti doar un termostat simplu iar lucrătorul o trata ca pe o neștiutoare, arătându-i cum e cu plus sau minus la temperatură. Dar ai avantajul că vei plăti eșalonat în trei rate, i-am zis, arătându-i partea pozitivă a situației. Când domnu’ a înțeles nedumerirea prietenei, pentru o secundă am avut impresia că a vrut să-și facă cruce sau să-și ducă mâna la cap, și, mustăcind nervos de eroarea de interpretare, i-a reproșat prietenei – Păi dvs știți cât costă termostatul ăla! Haha!! Atâția bani de unde!?

Fața prietenei mele se descompunea în bucăți tot mai mari și am crezut că va izbucni într-un acces de nervi cerând socoteală pentru modul telegrafic de comunicare al lucrătorului. Dar nu a mai apucat, intervenind, ca într-o piesă de teatru de suspans, mâna proniei cerești concretizată în persoana vecinului de la etajul 3, care, găsind ușa apartamentului întredeschisă, a ciocănit ușor, și, cu capul vârât pe jumătate în casă, pe un ton timid căuta să ne atragă atenția.

Când l-a văzut, aburii enervării s-au estompat, compunându-și o expresie amabilă. Vecinul- Scuzați-mă, domnul este de la compania de gaz? – Da. –Aveați programată o întâlnire astăzi cu el? – Da. De ce întrebați? – Pentru că și noi aveam. La ora 10. – La ora 10 și noi!, exclamă ea. Din filele pe care le completa, domnu’ își ridică brusc capul. –Cine sunteți dvs? întreabă. –PC de la etajul 3, spune vecinul numele soției. Lovit de grozăvia situației ce se ghicea, domnu’ mai că latră acuzator către prietena mea – Și dvs cine sunteți doamnă? – PM, răspunde ca la armată prietena mea. –Adică nu sunteți PC? – Categoric nu, domnul!. Asa scrie și în buletinul meu! – Și aveți contract încheiat cu noi? – Da, domnule! Pentru doi ani și include și aceste servicii! De aceea l-am facut pe doi ani. – Vă costă 460 lei.., replică el. -Nu înțelegeți, domnule, că este inclus serviciul în abonament? – Și eu atunci cum am ajuns la dvs, dacă trebuia să ajung la doamna PC de la 3? – Păi pe mine mă întrebați? îi răspunde buimacă prietena mea.

Priveam scena ca la teatru. Râdeam pe înfundate de criza isterică de nervi a domnului, care, categoric, nu avea un început bun de săptămână. Se lamenta atât de femeiește și mă gândeam că-l va lovi apoplexia la cum devenise și mai vânăt și mai întunecat. Și nu mi-am putut abține vocea de drăcușor să nu chițăie – Dacă ați fi spus cine sunteți și ați fi întrebat dacă aici e dna PC, nu ați fi avut nicio problemă, dar…

Nervii ce fierbeau în el nu auzeau vocea drăcușorului meu. Se agita, lovit de evidența greșelii făcute și căuta să deslușească cum de a ajuns în acest apartament. Soțul dvs este de vină! S-a întors acuzator către prietena mea. Noi tocmai ce parcasem și dumnealui a zis că ne aștepta, și ne-a zis că e de la apartamentul 10. Iar eu trebuia să ajung la ora 10 la doamna PC, etajul 3. Ora 10- apartamentul 10,… sotul dvs,… haideți că vă așteptam…- Păi normal, pentru că așa am vorbit la telefon. – Cu mine ati vorbit? – Păi, cine sunteți dvs ca să știu dacă cu dvs sau cu altcineva am vorbit. Ați spus cine sunteți? – Eu aveam astăzi programată o revizie. Și v-am mai pus și termostat! replică el. -Foarte bine, aveam nevoie! Și îl plătesc, că doar nu mi-l lăsați gratis! – Și noi avem nevoie, intervine timid vecinul de la 3.

Deja râdeam cu lacrimi văzând delirul scenei. Lucrurile se aranjau bine într-un final, doar domnu’ trebuia liniștit ca să nu ne stricăm ziua pe la spital. Și-a sunat colegul, care trebuia să vină de fapt la apartamentul nostru, și care se afla … la etajul 3!

Bombănind că bine, că nu a lucrat pe tabletă, ci pe hârtie, și-a smucit de jos una dintre genți și s-a îndreptat vârtej spre ieșire, ca din prag să se întoarcă și mai nervos pentru că și-a uitat cea de a doua geantă. – Mă întorc mai târziu să termin cu hârtiile, mai mult ne-a amenințat, decât ne-a spus. O să vină curând colegul meu care vă va verifica instalația. Și a plecat lăsând ușa deschisă. Și cablul de pe jos? Am strigat în urma lui. Nu mai avea cine să-mi mai răspundă, ușile liftului închizându-se în spatele său.

La câteva minute a sosit colegul cel bun pentru apartamentul prietenei și, în câteva minute a rezolvat tot ce era de verificat și întocmit. Era opusul colegului său, fiind o persoana jovială, volubilă și care s-a amuzat copios pe seama pățaniei colegului.
Inutil să vă mai spun că domnu’, după ce a terminat de făcut hârtiile și a plecat la mașină, s-a întors pentru că a uitat cablul.

Cum vă spuneam la început, nimic din această încurcătură nu ar mai fi fost dacă am fi respectat regula elementară de politețe învățată în copilărie Bună ziua! Sunt domnul… dvs sunteți cumva doamna..? Am de făcut o revizie și o verificare la centrala și instalația de gaze.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Secvențe cu Ancuța. Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură!”

  • Superb! M-am distrat de minune! asa sunt unii angajati ai acestor companii….haha! demential! dar eu nu-l primeam pana nu il verificam, inca ceva ce s-a uitat…

  • De astea ne ardea noua acum….

    • da, de asta…. pt ca viata merge inainte, indiferent ce se intampla in jur, sau cu noi…

    • @Carmen:
      Da, dar nu va mai fi in nici un caz la fel, dupa tot macelul de copii, femei si barbati, care sunt vecinii nostri, aici foarte aproape. Daca nu aveti nici o empatie, ganditi-va ca ni se poate intampla si noua sau intregii Europe, tot asa ca vrea un individ. Si chiar daca nu vom avea razboi, problemele sociale care urmeaza vor fi grave.
      Sau, ca sa nu va influentez, mai bine continuati sa ascultati manelele cu „viata merge inainte, indiferent ce…” de unde probabil ati luat si zicerea asta si continuati si cu cititul de texte fara substanta, ca eu nu va mai deranjez cu astfel de lucruri.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog