Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Șerban-Petru CIONOFF

Născut: 13 octombrie 1946 Caracal(județul Olt)

Absolvent liceu, 1964, Facultatea de filosofie, Universitatea București, promoția 1971

Debut în presă. Aprilie 1966 „Contemporanul” (trei notițe nesemnate în pagina de știință, pagina a 8-a), respectiv mai 1966 în „Viața Studențească”, recenzie la cartea lui C.I. Gulian „Problematica omului”, unde mi-am permis să fac și câteva observații critice, fapt care l-a nemulțumit foarte tare pe filosoful oficial. În vara lui 1867, am publicat în „Viața Românească” un comentariu favorabil despre dialogul dintre Ileana Mărculescu și Gabriel Liiceanu despre specificul filosofiei, în general, pe care dogmatismul vremii o definea știință a celor mai generale legi ale naturii,societății și gândirii. În perioada 1968-1971, redactor șef adjunct al revistei „Universitas”, publicație a Universității București.
În perioada 1971-1989 am lucrat în presa de tineret: „Tânărul leninist” (1971-1974) și „Scânteia tineretului” (1974-1989).
În cei peste 53 de ani de la debut am publicat în reviste de cultură: „Amfiteatru”, „Viața Românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Orizont”, „Ateneu”.

În prezent colaborez la „jurnalul.ro”, „Amos News”, „AM Press” și, bineînțeles, la cristoiublog.
Sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și vicepreședinte al Juriului de Onoare Disciplină și Arbitraj al UZPR.
Am în pregătire volumul „Viața-n cacealmale, plus trei papagali”, care va cuprinde evocări din boema studențească (1964-1971) și de presă (1971-1989).


Articolele autorului:

„Ciuma roșie” – sloganul și gândirea totalitară pe care o exprimă

Exact acum, când mai sunt doar  câteva ceasuri și campania electorală pentru alegerile parlamentare de duminică (dacă așa se poate ...

Nu există credință online și nici credință televizată

Nu trebuie să te numeri, neapărat, printre simpatizanții Gabrielei Firea pentru a fi de acord cu ea atunci când afirmă ...

Acei pretinși neutri care nu sunt decât niște oportuniști sadea

De prisos, poate, să încep prin a spune că respect dreptul la opinie al fiecăruia, dar cu o condiție elementară ...

Pe 7 decembrie, stare de urgență? Foarte bine, de azi înainte, stare de mobilizare, la nivel național, pentru votul din 6 decembrie!

Vi se pare hazardată sau prea puțin probabilă ipoteza de lucru pe care a avansat-o Ion Cristoiu și anume că, ...

Române, nu uita, ce vom vota, asta vom avea!

Astăzi este vineri, 13 noiembrie 2020, și dacă lucrurile vor merge tot așa, peste patru săptămâni vom avea alegeri parlamentare ...

La Podu Turcului și la Bacău s-a dat etalonul justiției în statul de drept!

Am comentat, zilele trecute, de data asta în coloanele „jurnalului”, judicioasa analiză pe care europarlamentara Carmen Avram a făcut-o proiectului ...

Bilanțul universității John Hopkins îi taie macaroana lui Klaus Iohannis

Ieri, în deplină concordanță cu vechiul și mereu actualul dicton: „să facem și noi așa că așa se face în ...

Ludovic Orban, emulul lui Caragiale, Urmuz și Ionesco

Gata, s-a rezolvat! De azi înainte, Caragiale, Urmuz și Eugene Ionesco au un emul în toată puterea cuvântului. Pe Ludovic ...

De ce v-a plăcut și de ce nu vă mai place „ciuma roșie”, domnule președinte?

Nu am de unde să știu ce motive aparte de bucurie ar putea să aibă, acum, la sfârșit de săptămână, ...

Mojicia prezidențială și mojicia ministerială

Dacă mai era nevoie de noi dovezi că nu greșesc atunci când scriu „guWERNul” (cu WERN de la Werner) pentru ...

Magistrat la magistrat nu-și anulează decizia

V-ați așteptat cumva ca, joi, magistrații de la Judecătoria sectorului 1 să infirme decizia Biroului Electoral al sectorului prin care ...

Tovarășilor, că domnilor nu pot să vă spun!

Am spus-o și am scris-o și eu de mai multe ori că nu este câtuși de puțin întâmplător faptul că ...