Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Șerban-Petru CIONOFF

Născut: 13 octombrie 1946 Caracal(județul Olt)

Absolvent liceu, 1964, Facultatea de filosofie, Universitatea București, promoția 1971

Debut în presă. Aprilie 1966 „Contemporanul” (trei notițe nesemnate în pagina de știință, pagina a 8-a), respectiv mai 1966 în „Viața Studențească”, recenzie la cartea lui C.I. Gulian „Problematica omului”, unde mi-am permis să fac și câteva observații critice, fapt care l-a nemulțumit foarte tare pe filosoful oficial. În vara lui 1867, am publicat în „Viața Românească” un comentariu favorabil despre dialogul dintre Ileana Mărculescu și Gabriel Liiceanu despre specificul filosofiei, în general, pe care dogmatismul vremii o definea știință a celor mai generale legi ale naturii,societății și gândirii. În perioada 1968-1971, redactor șef adjunct al revistei „Universitas”, publicație a Universității București.
În perioada 1971-1989 am lucrat în presa de tineret: „Tânărul leninist” (1971-1974) și „Scânteia tineretului” (1974-1989).
În cei peste 53 de ani de la debut am publicat în reviste de cultură: „Amfiteatru”, „Viața Românească”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Orizont”, „Ateneu”.

În prezent colaborez la „jurnalul.ro”, „Amos News”, „AM Press” și, bineînțeles, la cristoiublog.
Sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și vicepreședinte al Juriului de Onoare Disciplină și Arbitraj al UZPR.
Am în pregătire volumul „Viața-n cacealmale, plus trei papagali”, care va cuprinde evocări din boema studențească (1964-1971) și de presă (1971-1989).


Articolele autorului:

Decembrie 1989, răspunsuri care nasc noi întrebări

Ne mai despart două săptămâni de zilele în care se vor împlini 32 de ani de la evenimentele din Decembrie ...

Fantomele mitologiei revizioniste revin în parlamentul României

Am amânat, până acum, să discut acest subiect fiindcă nu am dorit să întunec seninul din sufletul și din gândul ...

Dedicație pentru făcătura din Piața Universității

Cum-necum, uite că ne-am obișnuit și cu ideea că pentru accesul în Târgul de Crăciun din Piața Universității trebuie să ...

Cinism cu parafă medicală

Sincer să fiu, nici nu mai știu de ce anume ar trebui să mă dezic și să mă revolt: de ...

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Secretul Zeiței de la Montreal Astăzi, 12 noiembrie, Nadia Comăneci, inegalabila Zeiță de la Montreal, împlinește o frumoasă vârstă. Fericit ...

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile (LXXIV)

Camus cu k… de la kapa! Mă uit și eu, ca tot omul, la televizor sau pe câteva canale ale ...

Domnul pseudo-președinte își schimbă geaca, dar năravul ba

Hai că suntem chiar culmea! Așadar, atât am înțeles noi, de cârcotași ce suntem, după participarea domnului pseudo-președinte Klaus Iohannis ...

Întrebarea zilei: de ce țara marelui licurici amână, cu un an, aflarea adevărului și noi nu putem?

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunțat că declasificarea arhivelor secrete în care se află documente privind asasinarea ...

Cronica unor morți neanunțate

În ultimele două săptămâni, arta și cultura noastră au pierdut două personalități marcante. Săptămâna trecută, s-a stins poetul Ion Gheorghe, ...

Dacă fiecare și-ar face datoria…

Pe zi ce trece, încet dar sigur, începem să ne convingem că una dintre realele șanse pe care le avem ...

Domnul pseudo-președinte a ales… până a cules!

Au oltenii mei o vorbă foc de isteață atunci când se referă la tot felul de târguieli, mai mult sau ...

O comparație și o întrebare

Știu, de pe acum, că pot să fiu acuzat că sunt un nostalgic al vremurilor trecute sau, poate, și mai ...