Sfînta mediocritate și de ce ne place nouă asta

Mai zilele trecute, primesc de la ai mei, din țară, un document de la DRCIPV Mureș în care mi se spune că, deși există o hotărâre judecătorească care îi obligă să facă ceva, aceea nu e de ajuns și trebuie să mă duc personal.

Un amic de pe Facebook repostase o povestire a cuiva din Estonia în care arată cum, în mai puțin de o oră, cineva și-a cumpărat acolo o mașină „secănd hend“ – totul digital, fără să mai trebuiască să meargă personal pe undeva, pe la vreo autoritate a statului.

Ieri discutam cu un prienten din țară cum toată treaba asta nu e decât o formă de a spune că, de fapt, nu vrem să căutăm soluții simple și legale pentru a rezolva problemele. Nu există (și am mai spus asta cândva) voință din partea nimănui de a rezolva problemele. Ele se aruncă dintr-o parte în alta fără nici cea mai mică dorință de a găsi o soluție.

De ce se întâmplă așa? Pentru că ne place. Ne place la nebunie să lăsăm lucrurile într-un continuu provizorat, care să nu aducă nici o rezolvare și nici o schimbare reală.

Politicul doarme în bocanci, inventează tot felul de entități pentru a toca niște bani din impozite și taxe, iar când ajunge undeva, de unde ar putea schimba ceva, se întoarce la „o vodcă ș-un discurs“ și ne lasă acolo, în aer, să ne găsim singuri drumul, iar din pacăte, treaba asta e o problemă generală peste tot în lume.

Politicului îi lipsesc în aceste vremuri acei oameni providențiali, care au reușit să rezolve și să ducă la capăt, zeci de ani, mari crize și războaie. Acei oameni s-au dus și nu se mai întorc, iar noi, cei ce am rămas, se pare că nu am reușit să învațăm nimic din crizele trecutului, care se tot repetă. Sau poate asta ne dorim, de fapt, o continuă criză.

Aveți grijă de voi și de cei dragi

Florin Pîcă, din Germania