Miercuri, 27 noiembrie 2019, după- amiaza, am schimbat Biblioteca Academiei Române, cu Biblioteca Baroului București „Victor Anagnoste”.
Deși e o bibliotecă impresionantă, cel puțin prin cotoarele aurite ale cărților care se uită la tine prin geamurile rafturilor, acoperind pereții de sus pînă jos, n-am ajuns aici pentru a citi ceva, după cum mi-e felul, ci pentru a avea o întîlnire cu membrii ai Baroului, pe scurt avocați. Conferința de presă, mult mai interesantă decît cea numită de Klaus Iohannis Dezbatere, a făcut parte din seria Întîlniri cu personalități marcante ale vieții publice. Mihaela Olaru, avocată de succes, pe cale de a deveni publicistă de talent, grație rubricii Prin tribunale ca prin viață, de pe cristoiublog.ro, a socotit că sînt una dintre personalitățile marcante și, în consecință, a stăruit să vin la întîlnirea cu colegii săi. Reuniunea, durînd de la 16 (a început chiar la fix, ca pe vremea neamțului Carol I!) la 18.30, a fost moderată de Mihaela Olaru împreună cu avocatul Mihai Tănăsescu, consilier în Baroul București. Fotografiile postate aici vorbesc de la sine despre o atmosferă în care m-am simțit bine, deoarece și eu și avocații avem un lucru comun:
Nu ne sînt simpatici procurorii!
Participanții s-au arătat interesați de lumea Presei (mai puțin a Politicii, notă bună pentru ei, că nu sînt atinși de chibițăreala politică moldo-valahă), de asemănările dintre avocat și ziarist, de neîncrederea mea, nu o dată exprimată public, în Justiția română. Eu, la rîndu-mi, m-am interesat de relația avocat-client și mai ales de relația avocat-judecător. Am aflat cu acest prilej că mult invocata egalitate din noile Coduri dintre avocat și procuror e în practică o splendidă iluzie.
Super! Îmi place si fotografia de pe afisul conferintei. Ati putea sa o înlocuiti pe cea de pe cristoiublog cu aceasta. 😎