Și în anii interbelici erau partide „vîndute Moscovei”!

Gura cafenelei. Stelian Popescu folosește termenul de Gura cafenelei pentru a desemna șoaptele și zvonurile din sedii de partide, din redacții, dar și din bodegi și de pe terase. Primele rînduri din tableta Iar modificarea Constituției, Universul, 21 septembrie 1935, se vor o familiarizare cu subiectul Intenția Guvernului Tătărescu de a modifica Constituția. Prilej pentru publicist să atragă atenția asupra realității numite Gura cafenelei:

„Vacanţa de toate soiurile este pe sfîrşite.

Gura cafenelei – aşa cum i-a convenit şefului guvernului să boteze şoaptele persistente, dar de multe ori adevărate, cari se repetă în surdină spre a nu supăra cenzura şi starea de asediu – a început din nou să spuie că sîntem în ajunul modificării Constituţiei. Această gură a cafenelei nu totdeauna, dar de cele mai multe ori ştie ce spune. De aceea ne-am întrebat adeseori, luînd ca adevărate spusele gurii cafenelei, ce va fi avînd oamenii politici cu biata noastră Constituţie, despre care adesea ori am spus şi o repetăm, că nu este de vină cu nimic în toate relele de care suferim astăzi.”

*

Acuzație. În comentariul Sub interdicție! din Cuvîntul, 18 iulie 1928, Nae Ionescu dezvăluie una dintre acuzațiile frecvente aduse de propaganda PNL, partid aflat la putere, național-țărăniștilor din Opoziție:
Cea de vînduți Moscovei:

„De ce sînt național-țărăniștii «trădători» și «vînduți Moscovei»? Pentru că s-au unit cu dușmanii țării în intenția de a sabota guvernarea d-lui Vintilă Brătianu. În speță, în intenția de a împiedeca încheierea împrumutului și înfăptuirea stabilizării monetare. Ne-o spune «Viitorul», iar de ieri, și confratele nostru «Universul».”

Notez constatarea lui Nae Ionescu încîntat că și azi se folosesc aceleași acuzații. Ce ne-am face noi, românii, fără Moscova?

*

Avantajul presei electronice. Jean-Pierre Clerc în Les quatre saisons de Fidel Castro: Biographie (L’épreuve des faits), îmi atrage atenția cu o inițiativă a tipografilor revoluționari după venirea lui Castro la Putere:

„A doua țintă a acestui an II al Revoluției: presa. Ca și CTC, ea cocheta, în ansamblu, cu Batista. Cînd vine timpul, odată cu primăvara, de a întinde o capcană pluralismului, aceste compromisuri îi sînt reamintite. Instrumentul utilizat în această luptă eate la coletilla – dacă vreți, codicilul. Printre tipografi, și în spiritul anumitor jurnaliști, s-a născut ideea de a însoți orice articol considerat defavorabil revoluției cu «o notă» – un paragraf compus cu caractere diferite – care să corecteze tirul.”

Tipografii par a fi avut un rol deosebit în impunerea a ce să scriem noi, ăștia cu condeiul, odată ce în 1946 Dreptatea și Liberalul erau boicotate de tipografi, care refuzau să bată la linotip texte contrarevoluționare, în conflict cu viziunea mîinilor lor despre lume și viață. Am povestit undeva că după 13 iunie 1990, cum Zig-Zag Magazin, revista condusă de mine, trecea drept contrarevoluționară, tipografii de la Alexandria au refuzat să tipărească ediția în care noi denunțam Mineriada pe motiv că nu sînt de acord cu cele citite de ei în manuscris. Conflictul s-a rezolvat prin publicarea de către noi pe prima pagină a unei note în care precizam că acest număr a fost tipărit de cei de la Alexandria care nu sînt de acord cu ce-au tipărit ei.
Din fericire pentru libertatea presei, varianta electronică scoate tipografii din circuitul editorial. Da, dar dacă au păreri politice lucrătorii de la electricitate și refuză să alimenteze cu energie Internetul?

*

Mareșalul Antonescu despre Justiție. Stenograma ședinței Consiliului de miniștri din 7 septembrie 1940, ora 10.30, în care Generalul Antonescu își expune viziunea sa asupra marilor domenii ale guvernării, cuprinde și un pasaj dedicat Justiției. În conflict cu Tineretul, cum li se spuneau Legionarilor, Generalul reafirmă angajamentul său de a respecta Legea. Cît despre Justiție el atrage atenția asupra neîncrederii românilor în Justiție:

„Justiția. În privința vinovaților, eu nu sînt dispus să trag un văl peste responsabilitățile politice, morale, istorice și responsabilitatea materială, însă nu o voi face cu răzbunare, nu în mod arbitrar.
Voi repune Justiția în cadrul ei, în care trebuie să stea Statul. Statul a căzut și pentru faptul că omul, cetățeanul, a pierdut încrederea în rolul pe care trebuia să-l aibă Justiția, în speranțele pe care cel care are dreptate și le pune în casele dreptății. Ori, toată lumea, la un moment dat, nu a mai avut convingerea că la tribunale se poate găsi Justiția. Mie chiar, pentru a mi se distruge situațiunea ce ocupam, mi s-a făcut un proces faimos de bigamie, despre care ați auzit, mie, care nu am primit în viața mea o observație pentru integritatea mea sufletească. Am plecat de la 10 ani de acasă, fără cămașă pe mine și neprimind nici un consiliu de administrație și neluînd de la nimeni nici un ban, trăind cum am putut, dar totdeauna în modul cel mai corect și nu am pierit trăind astfel. Cînd eram la Școala de Război, deseori nu-mi erau suficienți banii și mă culcam fără să mănînc, dar nu mi-a trecut prin gînd să vînd casa părintească.”

Procesul intentat Generalului ține de folosirea Justiției pentru răfuieli politico-mafiote.
Ca și azi, de altfel.