Și presa trebuie să intre în cooperativa creată după plecarea lui Dragnea cu domiciliu forțat

Presa a intrat în carantină forțată și stă încuiată într-un salon să nu fie contagioasă, asta după ce a fost luată cu forța într-o ambulanță care avea pe exterior scris: „Înghețată cu ciocolată și vanilie”. Nici în timpul războiului mondial nu a venit un comunicat de care eu să știu, în care presei să i se spună să nu mai publice altă opinie legată de conflictul militar. Ca să nu mai spunem ce demonstrații și ce critică era în SUA în timpul războiului din Vietnam. Acum suntem într-un altfel de război, unul biologic și economic, firește. Brusc apare o țidulă prin care presa scrisă și cea a micului ecran nu mai trebuie să critice măsurile din timpul pandemiei. Mâine cred că ne și arestează sau ne face zilele amare. Decât să critici sau să oferi soluții, mai bine taci. Turma de oameni trebuie să urmeze linia trasată de febra galbena. Cine deranjează mai are însă o șansă să supraviețuiască. În cazul bietului nostru poet drag Eminescu nu s-a mai putut face nimic. Ce ușor era atunci să discreditezi un om făcându-l nebun. Analizele în urma unei juste deshumări ar dezvălui oribila crimă înfăptuită de Maiorescu și serviciile secrete, cu acceptul Vienei. Stau și mă întreb : Când voiai să elimini un gazetar incomod foarte important trebuia să iei și acceptul Tronului ? Că nu era un gazetar pârlit ca în Telgrame, biciuit de directorul prefecturii Raul Grigorașcu. Medicul Tălășescu a publicat o lucrare despre creierul marelui Eminescu, dar de frica stăpânirii a dat doar câteva indicii. Astăzi și scriitorul Cristoiu este incomod ca și Denise Rifai. Dacă eram în 1870, de maestrul Cristoiu spuneau că este senil și pe doamna Rifai, care are limba ascuțită,  o acuzau de adulter. Păi astăzi e același lucru. Se închid câteva guri izolate din presă. Stăpânirea dorește până la alegeri o vreme plăcută cu soare și adieri de vânt, cu miros de tei și o presă dulce ca mierea. Măi oameni buni, în orice țară sănătoasă la cap ai câteva publicații aflate în minoritate, care laudă guvernarea, dar restul toacă totul. Asta înseamnă democrație, care la noi vorba lu’ Conu Iancu „lipsește cu desăvârșire”.

Apropo de Denise Rifai, emisiunile ei te intrigau, uneori te enervau în așa mod încât rămâneai până la sfârșit pe acel post. Acest produs dintre Levant și Mioritic a reușit să enerveze stăpânirea. Am tot stat și m-am gândit cu cine seamănă acest jurnalist ? Zilele trecute am realizat. Eu care sunt înnebunit să găsesc asemănări din istorie sau literatură cu cei de astăzi am reușit. Răspunsul este Magda Minu din „Ultima Oră” a lui Sebastian. Da, o să spuneți, de unde până unde? Păi seamănă la capitolul cel mai important: pasiunea. Aproape ca o boală, ca un vierme care roade și tu trebuie să te zbați în aflarea adevărului și de a spăla pe jos cu toți fără excepție. Magda Minu nu s-a dat în lături să își critice marele profesor, din dragoste pentru Alexandru cel Mare. Așa și cu doamna Rifai. Am văzut ce se putea întâmpla cu acești jurnaliști incomozi în veacul XIX, iar astăzi îi omori psihic ținându-I pe tușă. Astăzi este vorba de războiul psihologic. Ideea să îl ți într-o colivie pe cel care este incomod. Să nu îl lași să zboare, să se simtă inutil, să îl deprimi. Eu zic că nu ține pentru că sângele levantului este rezistent. Nu fac un Laudatio gratuit, ci meritat. Este un caz, școală de manipulare și pedepsire a celui care nu linge fundul plin de miere al Faraonului. Păi dacă pățea asta în SUA, imediat o lua un post local care acolo are 15 milioane de telespectatori. Și presa trebuie să intre în cooperativa creată după plecarea lui Dragnea cu domiciliu forțat. Fiecare muncitor din presă trebuie să muncească sârguincios la făurirea marelui mușuroi al febrei galbene.

Încet, dar sigur, se dorește intrarea în Cooperativă și a CCR, dar și a Avocatului Poporului. Numai că cel din urmă tocmai ce a câștigat o bătălie importantă. Nu va fi iertată pentru această îndrăzneală. Toate trupele Măritului Vizir vor fi concentrate în viitor spre această zonă. Ca să vedem cum presa a devenit forcepsul stăpânirii e musai să ascultam interviul cu Liviu Dragnea. V-am spus în alte scrieri că febra galbenă are nevoie de un dușman, de un pericol, de un leu scăpat pe străzile capitalei? De eliberat numai poate, dar ca să stârnească nemulțumirea oamenilor poate. Întrebarea rămâne: Ori a fost o misiune trasată direct fostului lider socialist, ori este naiv , ori a fost tras în capcană de altcineva marjând pe dorința firească a unuia închis să aibă parte de puțină libertate doar vorbind cu căștile pe urechi cu exteriorul. Eu nu dădeam interviuri nici dacă mă turna cu smoală. Însă văzând că trebuie să trezim leul din cușcă pentru a rage măcar o dată la bieții români înspăimântați trebuia făcut ceva subtil și sentimental. Câteva hiene au dat târcoale consoartei exact cum se întâmplă și în junglă. Leul care era anesteziat și bătut în cap de soarele justiției a înviat brusc, lovit tare în „onoarea lui de familist”. Misiunea a reușit de minune. Iar presa are ce toca câteva săptămâni bune la acest subiect. Cum aceeași presă, care ieri îl lăuda pe Orban, astăzi ușor, ușor începe să îi arate și câteva defecte pe motivul: „Este om și el, se duce și la toaleta.” De fapt, premierului i se reamintește zilnic că trebuie să danseze după muzica pusă de cei care conduc statul din umbră. Vezi ultima chestiune legată de interceptarea numelui său în povestea cu Unifarm.

Nu am nici un dubiu că aproape toți reprezentanții clasei politice românești au câte un păpușar în spate. Timp de 30 de ani li s-au pus în față, acestor pofticioși, borcanele cu miere. Au fost lăsați să mănânce pe ascuns, apoi li s-a amintit că se știe cine s-a atins de licoarea creată de albinele stupului numit România. Cei foarte puțini, care nu s-au uitat la borcan, au fost marginalizați și aici mă refer la oameni de cultură, medici sau academicieni care au reușit să intre prin Parlament în ultimii 30 de ani. O clasă politică reprezentată de indivizi care nu și-au dat bacalaureatul și care sunt analfabeți funcționali. Cred că așa o să fie și în presă. Cu cât citești mai mult, cu atât ești mai puțin valoros. O să ne întoarcem la presa făcută de cei din perioada anilor 50. Să cântăm cu toții sau tonții imnuri pentru stăpânirea febrei galbene. Cel mai priceput în treaba asta, pentru că a prins ambele regimuri, este acel bătrânel #rezist, care poza în reclame ca dizident, dar el fusese pila lui Ana Pauker. Nu îi pronunț numele din scârbă. Cred că ne paște în curând varianta a doua din istorie cu „marea guvernare liberală”. Mai ales că acum toată lumea a căzut la pace cu toată lumea. Asta pentru țară, caci în rândul socialiștilor avem pregătirea unui război în toată regula. Așa a fost acolo mai mereu și o să vedem cine câștigă bătălia între Marele Blond și Vânătorul al cărui cor este destul de mare. Nu e exclus ca forțe externe din partid să ajute la victoria unuia dintre combatanți. S-a întâmplat de atâtea ori în istorie. La schimb, cel care câștiga la socialiști poate ajuta și el când vine vremea la debarcarea trubadurului de la Guvern. Păi dacă asta nu este Cooperativă atunci ce este? La un asemenea meci aranjat spectatorii din tribune trebuiau să fluiere, adică presa. Atunci cineva deștept a ordonat ca acestora să li se dea o Cola rece și un sandwich și să continue să aplaude ca și când ar vedea un meci corect. Nimeni nu acordă importanță acestui subiect așa cum ar trebui. Sunt pași mici, dar siguri pentru anihilarea presei în totalitate, asta pe fondul măriri numărului de infectați cu coronavirus. Autoritățile ar fi bine să aibă grijă cu număratul, pentru că într-o zi să nu iasă mai mulți decât numărul cetățenilor din țară. Nimeni nu glumește despre moarte, dar când profiți de ea politic și financiar este groaznic. Măcar ironiile să ne fi rămas ca singura armă, atât cât o să mai putem .